Săptămâna asta aflăm despre un parteneriat între Outdoor Aficionados (OA) și Asociația „În slujba muntelui”, aflăm cine ar fi primul psihopat corporatist din istorie și cum au „fabricat” oamenii monstrul din Loch Ness. Plus un tablou care se mărește la nesfârșit, un film stop-motion de peste două ore și simulările care dau șanse minuscule ca viața să fi ajuns pe Pământ cu o cometă. La capitolul ieșit din casă, Halloween-ul își face loc în Grădina Botanică, la Lacul Morii și în Pădurea Băneasa, iar la Casa Madrigal poți citi trei ore (fără telefon). Asta așa, ca să avem un șapou. Petrecerea e mai jos.
Mai un site, mai un tool…
Un traseu aproape nemarcat între Bucegi și Piatra Craiului primește ajutor din partea unei aplicații de drumeții
Tocmai am aflat, dintr-un comunicat de presă, despre un parteneriat între aplicația gratuită Outdoor Aficionados (OA) și Asociația „În slujba muntelui”, pentru refacerea traseului Bran-Măgura. Cei circa 8,8 km, de parcurs în aproximativ 4 ore, leagă Munții Bucegi de Parcul Național Piatra Craiului și atrag anual mii de turiști, deși marcajele sunt puține. Asociația reface banda roșie, montează indicatoare și panouri și curăță sectoarele afectate, iar traseul este cartografiat prin GPS. Aplicația Outdoor Aficionados, gratuită în App Store și Google Play, le permite utilizatorilor să strângă puncte la ieșirile în natură, apoi să le schimbe pe vouchere la magazine outdoor partenere sau să le doneze proiectului, până la 1 iunie 2027. Potrivit estimărilor OA, peste o treime din zonele de drumeție din Europa și SUA nu au acoperire. Un mesaj SOS ajunge astfel la alți utilizatori aflați pe o rază de 15 km. Terminalul Zorya, cu legătură prin satelit, este așteptat pe piață la mijlocul anului 2027.
Un tablou care se mărește la nesfârșit
Pe Zoomquilt pătrunzi într-o pictură care se mărește la infinit, ca și cum ai putea călători la nesfârșit în interiorul ei. Inițiat în 2004 de Nikolaus Baumgarten, proiectul își are rădăcinile în comunitatea artiștilor care alcătuiau tablouri colective din plăci, după modelul jocului suprarealist Cadavre Exquis. Fiecare primea marginile plăcilor vecine și continua desenul pornit acolo, iar propria placă era dezvăluită abia după ce plăcile din jur erau gata. Sursa de inspirație a fost Gridcosm, un proiect din 1997, încă activ. Cincisprezece ilustratori au creat 46 de imagini, fiecare inclusă în precedenta la jumătate din dimensiune, cu ultima legată de prima într-o buclă continuă. Lucrarea a apărut în octombrie 2004 în Shockwave și Flash, apoi a fost adaptată pentru browserele de azi.
Muzeul personajelor de pe PlayStation din copilăria ta
Dacă ai crescut cu jocurile de pe PlayStation, poate ți-ar plăcea să privești personajele din toate unghiurile. Muzeul digital Pardall Games, descoperit în deepculture, permite explorarea modelelor 3D, a nivelurilor și a sprite-urilor din jocuri PS1, N64 și Saturn. Resursele provin din 24 de jocuri, cu personaje, inamici, arme, clădiri, hărți, scene pre-randate, efecte și imagini de interfață. Le poți filtra și deschide în 3D direct în browser. Colecțiile au secțiuni pentru personaje, obiecte, VFX, medii, scene pre-randate și sprite-uri. Printre titlurile reprezentate se numără Final Fantasy VII și VIII, Resident Evil 2, Silent Hill, Tomb Raider, Spyro the Dragon, Gran Turismo și MediEvil, alături de GoldenEye 007 de pe N64 și Virtua Fighter de pe Saturn.
Text ca în 1997, cu efecte de WordArt
Un instrument gratuit, descoperit prin deepculture, îți permite să creezi texte în stilul anului 1997, cu efecte 3D, umbre și animație. Dacă ai avut un PC la sfârșitul anilor ’90, probabil că te va apuca un pic nostalgia.
Istorie
Cel mai vechi autoportret al unui artist aflat în fața șevaletului
Smithsonian Magazine îi dedică un articol Catharinei van Hemessen, care, în 1548, la numai 20 de ani, a pictat ceea ce se crede a fi cel mai vechi autoportret al unui artist la lucru, cu o inscripție latină drept semnătură. Născută la Anvers în 1528, a învățat meseria în atelierul tatălui său, Jan van Hemessen. Dintre cele 19 picturi atribuite cu certitudine artistei, 14 sunt semnate. Expoziția „Van Hemessen and Father” din Anvers reunește peste 30 de lucrări și rămâne deschisă până pe 31 ianuarie 2027, iar o versiune dedicată exclusiv ei va fi la Londra între 4 martie și 30 mai. Cercetătorii au identificat intervențiile artistei în figurile din fundalul tablourilor tatălui și au descoperit, sub o pictură, o femeie îngenuncheată. Talentul i-a fost recunoscut inclusiv de Giorgio Vasari. După căsătoria din 1554, s-a mutat în Spania, însă din acea perioadă nu s-a păstrat nicio lucrare.
Cum a pregătit Augustus drumul pentru Iisus
Cum au ajuns adepții unui predicator itinerant să formeze religia cu cei mai mulți adepți din lume? În cartea „Rome’s Age of Revolution”, prezentată de Smithsonian Magazine, clasicistul Tim Whitmarsh, de la Cambridge, susține că forma creștinismului datorează mult cultului lui Augustus, primul împărat al Romei. Augustus s-a prezentat drept omul anunțat de profețiile romane, a cărui naștere fusese însoțită de semne și de minuni, descendent al lui Eneas și, prin el, al zeilor. Tot el a promis să refacă libertatea Romei. Și nașterea lui Iisus a fost descrisă ca fiind o împlinire a unor profeții, iar Whitmarsh îl vede pe Iisus ca pe dublura divină a celui mai puternic om din lume. În interpretarea sa, un imperiu unic a pregătit ideea unui zeu unic, iar rețeaua de drumuri a ajutat la răspândirea poveștilor despre Iisus și la transformarea religiilor locale în religii universale. Autorul recunoaște, totodată, influența tradițiilor mesianice evreiești asupra modelului lui Augustus.
Iluminismul în culori
Iluminismul ne poate duce cu gândul la peruci dubioase și la culori șterse, deși filosofii epocii erau fascinați de lumină și de felul în care vedem lumea. Descartes și Newton au scris tratate de optică, iar afirmația lui Newton din 1672, potrivit căreia prismele dezvăluie șapte culori distincte în lumina albă, a stârnit dezbateri care au continuat în secolul al XIX-lea. Prima roată a culorilor, atribuită lui Newton în 1704, era desenată în alb-negru și asocia nuanțele cu notele muzicale. În 1766, Moses Harris a redus cele șapte culori la șase, iar Ignaz Schiffermüller a desenat o roată cu 12. Goethe i-a răspuns lui Newton în 1810 prin diagrame colorate manual, după ce, în 1799, alcătuise împreună cu Schiller „roza temperamentelor”, cu meserii și trăsături de caracter grupate în patru temperamente. Un material de pe Open Culture urmărește legăturile acestor teorii cu publicitatea secolului XX, cu Bauhaus și cu expresionismul abstract.
Primul psihopat corporatist
Un articol din Nautilus ne poartă în 1629, când nava Batavia a Companiei Olandeze a Indiilor de Est a eșuat lângă insulele Abrolhos, în largul Australiei. Aproximativ 200 de supraviețuitori au rămas fără hrană și fără apă, iar ofițerii au plecat cu o barcă spre Java, după ajutor. Conducerea a fost preluată de Jeronimus Cornelisz, un negustor aflat la prima călătorie, pe care un studiu semnat de Clive Boddy îl descrie drept un posibil prim caz de psihopat corporatist. Cornelisz a numit răzvrătiți în funcții, a cerut jurăminte de loialitate și a ucis peste 100 de oameni pe care îi considera o amenințare. Între timp, soldatul Wiebbe Hayes, trimis să caute apă, a găsit două surse și și-a hrănit grupul prin vânătoare. A construit apoi un fort pe un deal, unde a respins cel puțin trei atacuri. Cornelisz a fost capturat și executat, iar Boddy privește întreaga poveste ca pe un experiment natural despre leadership.
Inundații, pamflete și prevestiri în Anglia anului 1607
Într-un eseu publicat de The Public Domain Review, Erik Crnkovich vorbeștre despre valul de pamflete care a cuprins Londra după inundația din Canalul Bristol, din 30 ianuarie 1607. Apele au acoperit 518 kilometri pătrați și au ucis circa 2.000 de oameni, iar William Jones a interpretat dezastrul drept un avertisment al lui Dumnezeu. Alte relatări au legătură cu întâmplări neobișnuite: un bărbat refugiat pe acoperiș ar fi fost purtat de ape chiar în orașul spre care voia să plece în acea dimineață, iar o fată surprinsă la muls în Monmouthshire ar fi așteptat salvarea pe un mal, printre câini, pisici și vulpi care nu s-au atacat unele pe altele. Autorii citau martori pentru a câștiga încrederea cititorilor, iar pamfletele se vindeau în jurul Catedralei St Paul. Pe fondul tensiunilor religioase, publicul căuta prevestiri în orice furtună. Până și Samuel Pepys, de obicei sceptic, a mărturisit că furtuna de la încoronarea lui Carol al II-lea i se păruse stranie.
Hitiții își spun povestea pe tăblițe de lut
La Kayalıpınar, în centrul Turciei, arheologii au descoperit 131 de tăblițe cuneiforme în hitită și hurită, datate în vremea regelui Tudhaliya II, în jurul anului 1400 î.Hr. Sarah Bond explică în National Geographic că orașul antic Šamuḫa, un centru religios și comercial, a devenit capitală militară în urma atacurilor triburilor kaska asupra orașelor hitite. Împreună cu cele 53 de tăblițe găsite în 2025, descoperirea însumează 184 de documente din afara capitalei Hattusa, ale cărei aproximativ 30.000 de piese reflectă mai ales perspectiva regală. Noile texte descriu ritualuri, birocrație, prezicători care urmăreau zborul păsărilor și o epidemie cu febră mare, care a afectat în special copiii. Printre victime este menționată o prințesă de vârstă foarte mică, alături de detaliile ritualului ei funerar. După cum observă Eric Cline, arhivele descoperite în afara capitalei sunt rare.
O hartă din 1580 care ne arată că niciun „grafic” nu e neutru
În 1580, priveliștea din clopotnița bisericii San Pedro din Teozacoalco, în actualul stat mexican Oaxaca, ajungea până la câțiva kilometri. Totuși, regele Filip al II-lea al Spaniei, care nu ajunsese niciodată pe continentul nord-american, a cerut o hartă a locului prin cosmograful său, Juan López de Velasco. Un pictor ñudzahui (mixtec), rămas anonim, a lucrat la ea mai bine de un an, iar călătoria hărții peste Atlantic a durat încă trei. Pentru ca regele să o poată înțelege, dinastia conducătoare a fost reprezentată în două șiruri verticale separate, deși familiile erau legate prin căsătorii. Pictorul urmărea astfel să ateste suveranitatea poporului său și dreptul asupra pământului, după generații de stăpânire colonială. În fragmentul din „Data by Design” publicat de The MIT Press Reader, Lauren F. Klein arată cât de mult contează aceste alegeri de reprezentare, aproape la fel de mult ca datele însele.
Cum au „fabricat” oamenii monstrul din Loch Ness
În 1869, James Gordon Bennett, patronul New York Herald, i-a dat lui Henry Morton Stanley o mie de lire ca să plece în căutarea exploratorului Livingstone. Dacă realitatea nu oferea știri suficient de bune, Bennett avea grijă să le creeze. De aici pornește scriitoarea Laura Fernández în fragmentul din „There’s a Monster in the Lake” publicat de Literary Hub. Din 1933, Nessie a alimentat un adevărat foileton, cu mărturii ale unor oameni respectabili: doctori, avocați și ingineri. Fotografia făcută de Hugh Gray în noiembrie 1933, însoțită de un certificat Kodak, înfățișa o formă neclară, cu o aripioară, înconjurată de spumă. Patronul de circ Bertram Mills a promis 20.000 de dolari pentru monstrul viu și i-a pregătit o cușcă uriașă, în formă de casă. Astăzi, William Hill oferă o recompensă de un milion de lire, însă turiștii au parte mai ales de ploaie.
Cum a căpătat boala chip de vampir în Londra victoriană
O expoziție gratuită de la Universitatea din Leeds, deschisă până pe 29 mai 2027, urmărește felul în care vampirul a căpătat chipul bolii, după cum relatează The Conversation. În orașele britanice lovite de epidemii în secolul al XIX-lea, oamenii credeau că mirosurile neplăcute, numite „miasmă”, răspândesc bolile. În vara lui 1858, căldura a accentuat putrefacția gunoaielor și a cadavrelor din Tamisa, iar holera și tifosul au fost atribuite duhorii, deși cauza era apa contaminată. Bram Stoker a crescut cu această teamă. Mama sa trăise la Sligo o epidemie de holeră care ucisese circa 640 de oameni și pentru care fuseseră învinovățiți călătorii. Dracula este, la rândul său, un străin sosit într-un port cu o boală pe care doctorii, precum Abraham van Helsing, încearcă să o înțeleagă. În Nosferatu (1922), contele sosește pe o corabie cu șobolani și cu „marea moarte” la bord. Prin „vampir”, un pericol nevăzut căpăta o înfățișare.
Cum a inventat Walpole groaza gotică
Rămânem pe tărâmuri brrrrrrrrrr. La 24 decembrie 1764, Horace Walpole publica „The Castle of Otranto”, primul roman considerat gotic, sub aparența unei povești vechi traduse de un anume William Marshal din Ghent. Analiza de pe The Conversation se oprește asupra celui mai discret personaj al cărții, castelul, pe care cititorul îl descoperă doar în fragmente, în momente de teamă și mister, fără să-i poată reconstitui harta. În prefață, Walpole sugera existența unui castel real, iar vila sa din Twickenham, Strawberry Hill, îi inspirase atmosfera cu pasaje întunecate, cu vitralii și cu jocuri de lumină, numită „gloomth”. Spațiul romanului rămâne totuși mai straniu decât orice clădire reală. În 1796, adolescentul Bertie Greatheed Jr. l-a ilustrat în acuarele cu arcuri ascuțite, săli uriașe și umbre adânci, pe care Walpole le-a apreciat drept cele mai bune ilustrații ale cărții. Tocmai ceea ce nu putem vedea în întregime face aceste clădiri atât de înfricoșătoare.
Telepatia, strămoașa internetului rusesc
La 5 septembrie 1982, un festival organizat în California de Steve Wozniak a găzduit prima legătură publică de televiziune între SUA și URSS. În interviul acordat JSTOR Daily, Natalia Konradova, autoarea cărții „Hacking the Iron Curtain”, amintește că telepatia fusese multă vreme considerată o posibilitate reală, iar parapsihologia sovietică avea statut de știință. Interesul pentru telepatie a creat contacte între americani și sovietici care au facilitat ulterior comunicarea prin rețele de calculatoare. Astfel, oameni asociați Institutului Esalen din California au stabilit relații cu parapsihologi sovietici în anii 1970. Prin aceste contacte, antreprenorul american Joel Schatz a ajuns în URSS la mijlocul anilor 1980 și a facilitat primul contact pe Usenet între utilizatori americani și sovietici. Așadar, contribuția concretă a fost rețeaua de relații creată în jurul cercetării telepatiei. Cartea urmărește această istorie până la Runetul de astăzi, tot mai izolat de restul internetului
Prezent
Oile Romei
În Roma pasc circa 50.000 de oi, iar Federica Rossi le urmărește viața în parcurile orașului, într-un reportaj pentru New Lines Magazine. În Parcul Caffarella, Pasquale își crește turma de 20 de ani și le dă oilor nume, în timp ce Anna lucrează la o fermă cu 2.000 de capete, ale cărei animale țin iarba scurtă și ajută la prevenirea incendiilor. Cum lâna nu mai are căutare, veniturile depind de lapte, brânză și carne, inclusiv de pecorino romano și ricotta romană. Fânul, vaccinările și controalele au costurile lor, iar tot mai puțini tineri aleg o astfel de meserie. Însă presiunea cea mai mare vine din construcții. În cartierul Trullo, turma lui Antonio, de aproximativ 200 de oi, trebuie să elibereze locul pentru un parc modern. Cele mai multe animale vor fi vândute sau vor ajunge la abator.
Cărți pe Dunăre și un robot la raft
Pasagerii navei „Moldova” a Navrom Delta, care circulă între Tulcea și localitățile din Delta Dunării, au la dispoziție o mică bibliotecă, cu titluri în română și în limbi de circulație internațională. Inițiativa îi aparține comandantului Vali Moldoveanu, după ce a observat că pe unele porțiuni ale drumului nu există semnal. Agerpres scrie și despre Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, cu peste 330.000 de unități, al cărei număr de cititori activi a ajuns anul acesta la 2.821, după scăderea la 1.462 în 2020. Managerul Ligia Dima spune că județul mai are doar 24 de biblioteci și consideră necesară una în fiecare comună. Colțuri de lectură există și în unele pensiuni, cum sunt cele din Jurilovca. La biblioteca județeană, renovarea acoperișului și a ferestrelor ar putea începe în 2028, iar managerul își dorește și un robot care să îndrume vizitatorii spre rafturi.
AI, nici nu se poate altfel
Matematica în era inteligenței artificiale
Sisteme AI de frontieră, încă nelansate, au formalizat integral demonstrația lui Wiles pentru Marea Teoremă a lui Fermat și au găsit o soluție pentru problema Navier-Stokes, iar pe 26 octombrie a fost rezolvată încă o problemă a Mileniului. Reacțiile matematicienilor oscilează între angoasă și optimismul prudent al unor voci precum Terence Tao. În eseul din Noema, filosofa și matematiciana Atoosa Kasirzadeh vorbește despre două feluri de a înțelege progresul. Modelul „listei de bifat” îl măsoară prin rezolvarea problemelor celebre și îl atribuie geniului singuratic. Cel al „întâlnirii generative” urmărește matematica născută din probleme reale, precum programarea liniară a lui George Dantzig sau cibernetica lui Norbert Wiener. Autoarea cere ca și alegerea întrebărilor care merită demonstrate să fie recompensată și identifică patru direcții urgente, printre care infrastructura digitală sigură.
Știință
De ce o lume fără fricțiune nu merge nicăieri
Ne dorim adesea ca totul să meargă fără fricțiune, însă tribologista Jennifer R. Vail arată, într-un eseu din Aeon, cât de mult datorăm tocmai frecării. Liniște în ultima bancă, vă rog! Roata reduce frecarea, dar are nevoie de ea pentru a nu patina. La carele romane, frecarea încingea osiile, așa că inginerii foloseau grăsime animală și apă. Vikingii construiau nave late pentru marfă și lungi pentru viteză, cu plăci suprapuse care creșteau rezistența, dar ajutau navele să suporte furtunile. Mai târziu, Chrysler Airflow a schimbat proiectarea automobilelor, în ciuda eșecului comercial. Astăzi, frecarea este folosită în diverse moduri. Frânarea regenerativă produce electricitate, iar în 2024, cercetători din Hong Kong au apelat la frecarea dinamică a lui Chandrasekhar pentru a deduce prezența materiei întunecate. Imaginea unei roți care se învârte pe loc arată de ce absența rezistenței nu înseamnă neapărat progres.
Detectivii care caută stele în tablouri
Un punct minuscul dintr-un tablou îl conduce pe un speolog spre o întreagă istorie a felului în care astronomii privesc pictura. În primăvara lui 2025, autorul eseului din Smithsonian Magazine a fotografiat la Metropolitan Museum „The Evening Star” de Caspar David Friedrich și a identificat steaua, de fapt planeta Venus, pe care mulți o confundau cu un fir de praf. Povestea îl are în centru pe astronomul Don Olson, care, încă din anii 1980, folosește cerul pentru a stabili locuri și date în opere ale unor autori precum Chaucer, Monet sau Van Gogh. În cazul lui Friedrich, a stabilit că privirea se îndreaptă spre sud-vest, către Dresda, în martie 1833, când Venus se afla la elongația maximă. Paul Hayes Tucker apreciază metoda, deși Joseph Leo Koerner observă că timpul picturii nu coincide cu cel al cerului. Ava Pope, fostă studentă a lui Olson, i-a devenit colaboratoare după ce a datat „Starry Night” de Munch. Oamenii se gândesc și la astfel de lucruri, iar asta mi se pare minunat.
Paradoxul votului are formă de sticlă Klein
Alex Stone explică în Quanta Magazine cum un paradox al votului a fost reprezentat geometric. În 1785, Condorcet observa că trei candidați pot forma un cerc al preferințelor: Alice îl învinge pe Bob, Bob pe Carol, iar Carol pe Alice, chiar dacă fiecare alegător are un clasament coerent. În 1951, Kenneth Arrow a demonstrat că nicio metodă de vot nu poate respecta toate cerințele democratice simple. Acum, Ori Livson, Mikhail Prokopenko și Siddharth Pritam au arătat că paradoxul are forma unei sticle Klein, o suprafață fără interior și exterior. Cele șase clasamente posibile sunt reprezentate prin șase triunghiuri, care alcătuiesc un tub ale cărui margini se unesc cu o răsucire. Pentru Iain McLean, alegerea unui sistem de vot rămâne o chestiune de valori, în timp ce matematica ne ajută să vedem compromisurile fiecărei opțiuni.
Un dans în miniatură
Într-o dimineață geroasă de februarie, la Edinburgh, micologul Patrick Hickey rămăsese fără probe pentru microscop. A tăiat atunci o bucată din planta agățătoare de pe pervazul bucătăriei și a descoperit un spectacol neașteptat. Mitocondriile verzi se strecurau printre cloroplastele roșii ca motocicliștii prin trafic. Filmulețul, premiat la Nikon Small World in Motion 2026, deschide galeria publicată de Quanta Magazine. Multe dintre imaginile premiate au fost realizate prin microscopie confocală, o tehnică în care probele primesc coloranți fluorescenți, iar laserul scanează succesiv straturi subțiri. Galeria mai cuprinde neuroni de șoarece, un intestin uman de 1,3 milimetri crescut în laborator, celule cardiace ale căror bătăi sunt marcate de calciu și parazitul care provoacă boala Chagas. Hickey crede că mitocondriile au și alte roluri decât producerea energiei.
Prietenul imaginar din copilărie și senzația că nu ești singur în cameră
Dacă ai avut un prieten imaginar în copilărie, s-ar putea să simți mai des prezența cuiva lângă tine chiar și atunci când ești singur. Un studiu publicat în Consciousness and Cognition, relatat de ScienceAlert, a cerut unui grup de 185 de adulți din Turcia, fără diagnostice psihiatrice sau neurologice, să completeze un chestionar despre astfel de prezențe, percepute fără dovezi senzoriale. Cei 45 care își aminteau un companion imaginar au obținut un scor mediu de 25,51, față de 20,07 în restul grupului. Companionii erau plasați în fața corpului sau alături de el, iar 76 dintre cele 114 estimări indicau o distanță sub 70 de centimetri. La adulți, prezențele sunt simțite de obicei în spate sau alături. Autorii subliniază limitele cercetării: amintiri retrospective, un grup majoritar feminin, recrutare printr-o singură universitate și participanți care cunoșteau tema. Rezultatele nu demonstrează o relație cauzală și nici existența fantomelor.
Viața pe Pământ, un cadou din spațiu? Simulările spun că șansele sunt minuscule
ScienceAlert prezintă o cercetare care pune la încercare o ipoteză veche de peste un secol: viața ar fi început cu substanțe chimice ajunse pe Pământ pe comete. Astronomul Richard Anslow, de la Universitatea Cambridge, și colegii săi au realizat 100.000 de simulări ale „bombardamentului” cu comete din perioada timpurie a planetei. Au urmărit acidul cianhidric, o moleculă din care se pot forma lipide, zaharuri și nucleotide. În 54% dintre simulări, nicio cometă nu a depus pe uscat o cantitate suficientă. Fie se destrăma în atmosferă, fie își pierdea încărcătura la impact sau cădea în ocean. În celelalte 46%, condițiile chimice favorabile au persistat foarte puțin. Anslow vorbește despre o șansă de unu la un milion, fără să excludă complet scenariul. Marte ar oferi condiții mai bune, cu peste cinci ori mai multe transporturi reușite, în timp ce atmosfera Venusului distruge majoritatea cometelor.
Cum creierul dilată timpul atunci când înveți o mișcare nouă
Un jucător de tenis poate avea impresia că mingea încetinește chiar înainte de lovitură. Un studiu din iScience, explicat de ScienceAlert, explorează un posibil mecanism al acestei percepții. Patruzeci de adulți dreptaci au fost rugați să întindă degetul spre ținte de pe un ecran, cu mâna ascunsă, apoi să estimeze cât timp rămăsese aprins un cerc, față de un reper de 0,84 secunde. Pe măsură ce exersau, începeau mișcarea mai repede după semnal și percepeau luminile ca mai îndelungate, cu 25% peste reper. Participanții care își îmbunătățeau cel mai mult viteza de reacție simțeau și cea mai mare dilatare a timpului. Nicola Binetti, specialist în neuroștiințe cognitive la Universitatea Tor Vergata din Roma, spune că surpriza a fost întărirea iluziei prin exercițiu. Studiul nu poate stabili cauza fenomenului, iar sportul și muzica nu au fost testate direct.
Sănătate (și virtute!)
Când emoția devine boală
În Psyche, jurnalista India Sturgis scrie despre ușurința cu care numim „anxietate” orice mică neplăcere, fără să conștientizăm cât de apăsătoare poate fi o astfel de afecțiune. În 2019, după șapte ani de nopți nedormite, ea a fost diagnosticată cu tulburare de anxietate generalizată, PTSD și insomnie cronică și a ajuns la spital. Articolul descrie anxietatea drept cea mai frecventă boală mintală, care afectează o treime dintre oameni. Însă doar unul din patru primește tratament, deși acesta poate da rezultate bune. Psihologul Elena Touroni explică faptul că simptomele clinice persistă și după dispariția pericolului, iar după șase luni se caută un diagnostic. Pe Sturgis au ajutat-o medicamentele, terapia cognitiv-comportamentală și somnul. Anxietatea nu dispare, scrie ea, dar dificultățile cronice pot fi depășite, chiar dacă procesul durează luni sau ani.
Una, alta
Fizica ca plasă de siguranță când ești dat afară
În vara lui 2001, Zahaan Bharmal a fost concediat după nouă luni într-o firmă de consultanță din Londra, deși primise calificativul de „potențial de partener”. Absolvent de fizică la Oxford, a căutat în disciplina sa un mod de a înțelege experiența și a povestit despre asta în Aeon. Prăbușirea bulei dot-com, criza din 2008 și pandemia din 2020 ilustrează comportamentul sistemelor haotice, în care un mic eșec se poate propaga într-un șoc uriaș. De aici, ideea de „surge capacity”, o marjă de siguranță asemănătoare celei din rețeaua electrică. Bharmal amintește și cum medicul John Snow a identificat în 1854 sursa holerei din Soho prin cartografierea cazurilor. O altă observație privește inegalitatea: ea există în natură, însă oamenii se revoltă mai ales împotriva nedreptății și a regulilor măsluite. Autorul critică folosirea fizicii ca slogan de către Musk sau Cummings și își dorește ca elevii să o învețe ca mod de a gândi.
„Everest: The Other Side”
National Geographic urmărește povestea lui Jim Morrison, schiorul alpinist care a urcat pe fața nordică a Everestului și a coborât-o pe schiuri, pe ruta Super Direct: peste 2.700 de metri între vârf și ghețarul Rongbuk, parcurși la coborâre în patru ore. Morrison făcuse planul împreună cu Hilaree Nelson, care a murit în 2022 într-o avalanșă pe Manaslu. Cu 11 ani înainte, își pierduse soția, Katie, și copiii, Wyatt și Hannah, într-un accident de avion. Muntele și ideile lui Eckhart Tolle l-au ajutat să se refacă treptat. Reușita de pe Everest a avut nevoie de trei expediții în trei ani, pe parcursul cărora au avut loc o avalanșă și o operațiune de salvare de 24 de ore. Morrison spune că și-a trăit viața conștient și că acceptă riscul ca parte a alegerilor sale. Filmul „Everest: The Other Side”, regizat de Jimmy Chin și Elizabeth Chai Vasarhelyi, apare în cinema și IMAX pe 30 octombrie și spune întreaga poveste.
Ce se întâmplă cu religiile lumii dacă există extratereștri?
Un articol din Scientific American pornește de la Disclosure Forum, reuniunea organizată în iunie în Senatul american pentru a discuta un posibil prim contact cu extratereștrii. Istoricul Carlos Eire, de la Yale, crede că o asemenea veste ne-ar zgudui profund, dar ar stârni reacții diferite. Jeffery Long explică faptul că hinduismul, budismul și jainismul descriu un univers vast, cu numeroase cicluri. În textele hinduse, zeii călătoresc în „vimane”, pe care unii le interpretează drept nave spațiale. Religiile abrahamice acceptă, în linii mari, viața neumană, iar iudaismul pare cel mai deschis acestei posibilități. Shoaib Malik consideră că descoperirea unor microbi nu ar zdruncina credința, spre deosebire de întâlnirea cu ființe mai avansate decât omul. David Weintraub vede aici doar o diferență de grad, iar Paul Gutjahr amintește că oamenii au reușit să se adapteze și la teoria evoluției.
Când renunțarea te învață mai mult decât perseverența
După trei ani și peste 20 de respingeri din partea universităților americane, filosoful Mario Juarez-Garcia a început să se întrebe dacă nu ar fi timpul să renunțe. În eseul din Psyche, el arată cum elogiul perseverenței poate ascunde ceea ce putem afla despre noi prin renunțare: talente, limite și pasiuni pe care încă nu le cunoaștem. Saras Sarasvathy compară unele scopuri cu pregătirea unei cine pentru care verifici mai întâi ingredientele din cămară, în loc să urmezi o rețetă. Uneori, eșecul arată că mediul nu te sprijină, iar schimbarea propriei persoane poate fi mai folositoare, după ideea lui Descartes. Juarez-Garcia se întreabă dacă renunțarea l-ar ajuta să se cunoască mai bine. Și-a lăsat postul din Mexico City pentru o slujbă de birou, pe care n-a mai suportat-o după o săptămână. A înțeles atunci cât de mult îl atrage filosofia, a continuat să aplice timp de încă doi ani și a fost acceptat la Arizona.
De ce e lumea atât de frumoasă? Răspunsul unui psiholog evoluționist
De ce ni se pare lumea mai frumoasă decât ar fi necesar pentru supraviețuire? The MIT Press Reader discută întrebarea cu psihologul evoluționist Nicholas Humphrey, autorul cărții „Why Is the World So Beautiful?”. El începe cartea cu povestea unei mame dintr-o familie turcă ai cărei membri merg în patru labe din cauza unei mutații genetice care îi împiedica să învețe să meargă în picioare: la prima vedere a mării, femeia a spus că nu știa că Allah crease o lume atât de frumoasă. Humphrey înțelege frumosul ca pe o rimă, o „asemănare temperată de diferență”, după formularea poetului Gerard Manley Hopkins. Aceste rime ne ajută să recunoaștem categorii și să ne alcătuim o hartă a lumii, în timp ce diferențele ne provoacă și pot duce la descoperiri. Teoria lasă loc și urâțeniei reale, precum boala. Comparația sa este între aproximativ 60 de rime pe Marte și zeci de mii de substantive pe Pământ. Doar oamenii, spune el, simt în spatele frumuseții prezența unui artist.
Eveniment
Bibliotecă sub cerul liber în Piața Matache, plus un tren de poveste la Biblioteca Națională
Buletin de București anunță că Primăria Sectorului 1 și Asociația People United deschid pe 30 octombrie, la ora 15:00, o bibliotecă în aer liber în Piața Matache. Poți împrumuta o carte sau poți lăsa una din biblioteca proprie, la schimb cu alta, iar în caz de ploaie lectura se mută în foișorul amenajat special. Articolul amintește și evenimentul „Cu trenul printre cărți”, organizat de Club Feroviar București la Biblioteca Națională în weekendul 6-8 noiembrie. Acolo vor fi o dioramă modulară funcțională cu machete de trenuri, fotografii, cărți și exponate de istorie feroviară, precum și o dioramă din piese Lego. Programul include un magazin cu machete și un atelier pentru copii, care vor construi machete din carton. Vizitele sunt posibile vineri, între 12:00 și 19:00, iar sâmbătă și duminică, între 10:00 și 18:00. Biletele costă 10 lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți.
Dovleci, cosmetice și tombolă în Cotroceni
În ultimul weekend din octombrie, Cotroceniul găzduiește un târg de Halloween, despre care Zile și Nopți oferă detalii. Green Cosmetic își așteaptă vizitatorii pe 31 octombrie și 1 noiembrie, între 10:00 și 18:00, la Intrarea Costache Negri nr. 11, în București, cu intrare liberă. Cosmeticele internaționale și cadourile inedite vor fi așezate într-un decor de toamnă, în violet și portocaliu, cu dovleci, pisici negre și câteva accente misterioase. Târgul se adresează și familiilor: adulții pot explora produsele de înfrumusețare, iar copiii se pot bucura de decorul și atmosfera sărbătorii. Organizatorii au pregătit și o tombolă cu premii acordate pe loc, pentru cei care vor să-și încerce norocul.
Trei ore fără telefon, printre cărți, artă și muzică
Sâmbătă, 31 octombrie, între 11:00 și 14:00, Casa Madrigal din București își invită oaspeții să lase telefoanele deoparte. Clădirea din 1924, de pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, a fost prima reședință privată din Capitală cu lift electric. Potrivit Zile și Nopți, primele două ore sunt rezervate lecturii, cu o carte de acasă sau una din selecția gazdelor, iar ultima oră, discuțiilor despre cărți. Muzica aparține Corului Madrigal, iar biletul oferă acces și la Expoziția de Colecție Familia Liciu. Telefoanele se lasă la intrare. Pentru urgențe, rudele pot suna la 0799 943 031. Participarea costă 25 de lei, cu o sticlă de apă inclusă, iar cele 30 de locuri se ocupă prin înscriere online. Vârsta minimă este de 16 ani. Evenimentul este organizat de Galeria Madrigal, alături de Ministerul Culturii și alți parteneri.
Halloween pe scena Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia
Duminică, 1 noiembrie, între 13:00 și 15:00, Sala Scoarțelor de la Palatul Brâncovenesc din Mogoșoaia găzduiește spectacolul „Poveste de Halloween”. Potrivit comunicatului transmis luni agenției Agerpres, pe scenă vor urca elevii grupurilor Fantezia și Andante ale Clubului Copiilor Sector 5. Poveștile și personajele fantastice vor da tonul unui program pentru copii și familiile lor, cu atmosfera misterioasă a Halloween-ului. Organizatorii își doresc ca după-amiaza să le ofere celor mici, dar și adulților cărora le plac poveștile, prilejul de a se bucura împreună de fantezia spectacolului și de surprizele pregătite pe scenă. Intrarea este gratuită.
Ateliere pentru copii la Lumina Park
Halloween Weekend începe vineri, 30 octombrie, la Lumina Park, în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, și durează trei zile. Copiii pot participa la pictură pe față, pot crea și decora măști, personaliza o pelerină de supererou sau sculpta dovleci. Atelierele se achită separat, la fața locului, iar biletele de intrare se cumpără online. Sâmbătă, de Halloween, parcul rămâne deschis până la miezul nopții. B365 povestește și începutul expoziției: inaugurată pe 16 octombrie, sub tema „Ocolul Pământului”, aceasta reunește 200 de decorațiuni pe un traseu de 1,5 km, iar în a doua zi biletele s-au epuizat. Seria a fost prezentată în Polonia, Cehia, Lituania și Ungaria și a atras peste 2,9 milioane de vizitatori. La București, expoziția rămâne deschisă până la jumătatea lunii ianuarie.
Atelierele de Halloween de la Muzeul Antipa
B365 anunță două ateliere de Halloween la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dedicate copiilor cu vârste între 8 și 14 ani. În Sala Atelier, participanții vor învăța să sculpteze dovleci și să-i transforme în felinare colorate, amuzante sau ușor înfricoșătoare. Primul atelier are loc vineri, 30 octombrie, între 15:00 și 16:30, iar al doilea, sâmbătă, 31 octombrie, între 10:15 și 11:45. Muzeul asigură materialele, iar fiecare copil își va lua acasă dovleacul decorat. Cei care doresc pot participa în costum. Biletul costă 100 de lei, respectiv 160 de lei pentru doi frați, și oferă atât copiilor, cât și însoțitorilor lor acces gratuit la expoziția permanentă. Înscrierile se fac pe site-ul muzeului.
Jocul Roblox ajunge în viața reală
B365 prezintă „99 Minutes in the Forest”, jocul pe echipe inspirat din Roblox pe care PS1 îl organizează pentru copii cu vârste între 6 și 14 ani. Plecarea este de la Locul de Joacă de pe Aleea Privighetorilor 31-35, pe 31 octombrie și 1 noiembrie, la orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00. Echipele au 99 de minute pentru șase misiuni, în care strâng buline de explorator: fac noduri de cercetaș, explorează biodiversitatea, caută Păzitorii Pădurii și opt cufere ascunse, sculptează un dovleac și descoperă Cerbul misterios. Echipele Cercetaș, Doctor, Pădurar sau Vânător au câte un lider de 16 ani. Participarea este gratuită, cu înscriere online. Cei care nu mai găsesc loc pot participa, între 10:00 și 18:00, la photo booth, Bubble House, experimente, pictură pe față și pe pietre, ateliere de sustenabilitate și muzică sau modelare 3D.
Film
Cel mai lung film stop-motion
Cu o durată de 2 ore și 12 minute, „Wildwood” este cel mai lung film stop-motion realizat vreodată și a avut premiera pe 23 octombrie. Regizat de Travis Knight, noul film al studioului Laika, cunoscut pentru „Coraline”, îi urmărește pe Prue și pe colegul ei Curtis în pădurile din jurul orașului Portland, în căutarea unui frate mai mic răpit. Într-un interviu pentru Smithsonian Magazine, designerul de costume Deborah Cook povestește că a creat peste 200 de piese. A primit proiectul în 2019, iar în 2020, în timpul opririi activităților din cauza Covid, a explorat Forest Park pe Wildwood Trail pentru a înțelege atmosfera pădurii. Cataramele microscopice ale pantofilor lui Prue sunt lucrate manual, iar armurile, tipărite din poliuretan cu pigment metalic, imită zalele. Haina albastră a personajului este brodată la mașină pentru a semăna cu țesătura bouclé și există în 44 de exemplare identice, la care se adaugă piesele de schimb.
Expoziție
Cinci artiști între grădini, ceruri și zidiri
Curatorial prezintă o expoziție de pictură și sculptură deschisă la Muzeul Național al Țăranului Român între 23 octombrie și 14 decembrie, al cărei titlu reunește grădinile, cerurile și zidirile. Coordonatorul Ștefan Râmniceanu expune alături de Constantin Flondor, Horea Paștina, Mircea Roman și Mihai Sârbulescu. Pentru Flondor, pictura este un dialog cu credința. Paștina o asociază cu ascultarea și tăcerea, iar Râmniceanu, cu memoria și spiritualitatea. Sculptura lui Roman, dedicată luptei lui Iacob cu îngerul, surprinde starea care urmează confruntării, în timp ce Sârbulescu explorează prin culoare concretul lumii. Lucrările sunt expuse în Sălile Tancred Bănățeanu și Irina Nicolau, cu program de miercuri până duminică, între 10:00 și 18:00. Deschiderea a fost programată pe 23 octombrie, la ora 17:30, în Studioul Horia Bernea.
Foto: Asociația „În slujba muntelui”