Săptămâna asta aflăm despre manualul secret scris un iluzionist pentru CIA, de ce o duc atât de bine pisicile din Istanbul și cum ar fi ajuns urșii polari în arena Colosseumului. Vedem cum ar arăta Pământul fără oceane și cum se rupe încet Africa în două, iar apoi ascultăm ce ne spune propria voce despre rapiditatea cu care îmbătrânim. Plus Jikji, cartea coreeană mai veche decât Biblia lui Gutenberg, un instrument la care cânți doar cu mâinile în aer și întrebarea dacă trăim într-o hologramă. La capitolul ieșit din casă, Noaptea Albă a Galeriilor ajunge la ediția cu numărul 20, strada Radu Beller se umple de sculpturi, iar în Regie te poți plimba cu caiacul pe Dâmbovița. Și altele, ca de obicei. Și, tot ca de obicei, spunem la final „și altele, ca de obicei”.
Una, alta
Un instrument muzical la care cânți doar fluturând din mâini
Ai visat vreodată să cânți ca un vrăjitor, doar cu mâinile în aer? Air Theremin, instrumentul construit de Pavel Gurov pe baza proiectului theremin.site, funcționează direct în browser. Îl poți controla în două feluri, iar în modul HANDS e suficient să miști ambele mâini în fața camerei. Le depărtezi și sunetul crește, le ridici și urcă tonul, iar dacă lipești palmele se face liniște. Dacă te lași pe spate, tonul devine mai întunecat și capătă spațialitate, iar o mișcare de balans produce vibrato. Poți folosi la fel de bine camera laptopului sau pe cea a telefonului. Pe mobil ai și modul GYRO: înclini telefonul stânga-dreapta pentru volum și față-spate pentru înălțimea notei, iar dacă scoți markerul din cadru, sunetul se oprește. Dacă nu ai senzori sau cameră, poți cânta și cu mouse-ul, iar instrumentul îți oferă patru forme de undă, reverb de peșteră, fixare pe note, tremolo, ecou, osciloscop și înregistrare audio. Am descoperit instrumentul în deepculture. Eu n-am reușit decât să generez niște sunete dubioase și psihedelice, dar poate aveți voi mai mult talent.
Magicianul care a lucrat pentru CIA
În 1953, John Mulholland, iluzionist și editor al revistei The Sphinx, a renunțat la postul său, oficial „din motive de sănătate”. În realitate, plecase la CIA, unde a scris două ghiduri secrete despre arta înșelăciunii și semnalele de recunoaștere, conform Open Culture. Fostul director adjunct John McLaughlin, magician amator, explică paralela: un ofițer trebuie să scape de supraveghere și să transmită mesaje fără să fie observat, exact ca un iluzionist în fața publicului. Manualele, comandate în epoca MKULTRA, se credea că fuseseră distruse în 1973, însă au reapărut odată cu declasificarea și au fost publicate de H. Keith Melton și Robert Wallace. Printre trucurile descrise se află și strecurarea discretă în paharul cuiva a unei pastile lipite pe spatele unui pliculeț de chibrituri. Cartea poate fi citită gratuit aici.
Cum ar arăta Pământul în funcție de creșterea sau de scăderea nivelului mărilor și oceanelor
Din deepculture aflăm că Richard Franklin a creat Sliding Shores, un glob 3D pe care, cu ajutorul unui cursor, poți coborî nivelul mării până pe fundul Gropii Marianelor, la −11.000 m, sau îl poți ridica peste vârful Everestului, la +8.849 m. Totul se bazează pe date reale de altitudine ETOPO 2022 de la NOAA, afișate live în browser. Explorarea devine și mai interesantă cu cele 16 scenarii deja pregătite. La −120 m ești în Era Glaciară de acum 20.000 de ani, când Doggerland era uscat; la −155 m vezi potopul din Marea Neagră, de acum 7.600 de ani; la −1.500 m apare Mediterana secată de acum 5,5 milioane de ani, iar la −3.800 m ies la suprafață dorsalele oceanice. Dacă ridici nivelul apei, poți vedea cel mai pesimist scenariu pentru 2100 (+1 m), prăbușirea calotei din vestul Antarcticii (+3,3 m), topirea Groenlandei (+7 m), topirea întregii gheți (+70 m) sau capul Statuii Libertății sub apă (+93 m).
Istanbul, orașul pisicilor
Istanbulul are peste 15 milioane de locuitori și un sfert de milion de pisici fără stăpân, care și-au făcut loc prin moschei, prin stații de metrou și prin cafenele. Dintr-un reportaj BBC România aflăm de ce felinele o duc atât de bine în „Catstanbul”. Fotograful Marcel Heijnen, autorul cărții „City Cats of Istanbul”, spune că pisicile nu au un stăpân anume și sunt îngrijite de comunitățile din cartiere. Fiecare municipalitate are un departament veterinar care le sterilizează gratuit, explică Fatih Dağlı, co-fondatoarea Muzeului Pisicii. Grija pentru ele are o tradiție îndelungată: pe vremea otomanilor exista chiar o meserie, mancacı, adică îngrijitor de pisici, iar felinele țineau rozătoarele departe de provizii. Dağlı urmărește povestea și mai departe în trecut, până la negustorii fenicieni care aveau pisici pe corăbii. Astăzi, pisicile pot fi găsite pe bănci, în căsuțe de lemn sau lângă boluri cu hrană, iar motanul Sulo pozează pentru turiști în Piața Sultanahmet.
Nu puteam să nu scriu în retrospectivă și despre pisicile din Istanbul, mai ales că Istanbulul este orașul nostru preferat.
Vocea ta știe cât de repede îmbătrânești
Pauzele, ritmul și tonul spun despre noi foarte multe lucruri, iar un studiu din Science Advances, prezentat de Nautilus, arată că pot trăda chiar viteza cu care îmbătrânim. Neurocercetători de la Universitatea Adolfo Ibáñez din Chile au analizat vorbirea a aproape 3.000 de adulți din Argentina, Chile, Columbia, Mexic și Peru, unii sănătoși, alții cu demență, cu Alzheimer sau cu tulburări cognitive ușoare. Modelele de învățare automată au estimat „decalajul de vârstă al vorbirii”, adică diferența dintre vârsta reală și cea pe care o sugerează vocea cuiva. Cei la care acest decalaj era mare prezentau semne de îmbătrânire biologică accelerată, vizibile în ceasurile epigenetice și la RMN, precum și scoruri mai slabe la testele de memorie și de evaluare a funcțiilor executive. La pacienții cu Alzheimer, decalajul era asociat cu niveluri mai mari de p-tau217. Dacă rezultatele se confirmă, o simplă înregistrare a vocii ar putea să ne spună multe despre starea noastră de sănătate.
Escrocheriile romantice cu inteligență artificială
Șase bărbați extrădați din Africa de Sud ar fi înșelat peste 100 de americance, de la care ar fi obținut mai bine de 6 milioane de dolari, iar cazul deschide un episod al podcastului Science Quickly de la Scientific American. Criminologa Fangzhou Wang, de la Universitatea Texas din Arlington, explică faptul că escrocheriile romantice au devenit crimă organizată: escrocii câștigă încrederea victimei, apoi o atrag pe platforme de investiții false, chipurile pentru „viitorul lor comun”. Cu ajutorul AI, greșelile de gramatică au dispărut dintre semnalele de alarmă, iar deepfake-urile pot falsifica poze, video și chiar apeluri live. Wang testează un fel de „vaccin”: oamenii sunt expuși unor forme atenuate ale tehnicilor de persuasiune, pentru a învăța să le recunoască. Ea ne îndeamnă să vorbim cu prietenii și familia despre ceea ce ne pune pe gânduri, dar amintește că și aplicațiile, băncile și poliția au un rol de jucat.
Ce ne spune, de fapt, scârba morală
Donald Trump își numește adversarii „dezgustători”, iar mulți simt același lucru față de el. Brandon Yip, profesor de filosofie la Singapore Management University, explică pentru Psyche ce ne spune de fapt dezgustul moral. Dacă dezgustul obișnuit ne ferește de murdărie, cel moral ne îndeamnă să excludem oameni, de pildă după o trădare. Daniel Kelly îl vede ca pe un mecanism vechi, plin de alarme false, iar Leon Kass îl socotea o formă de înțelepciune. În interpretarea lui Yip, simțim repulsie față de gesturi care corodează normele la care ținem, așa cum un jucător care ia mingea în mână strică tot meciul de fotbal. Numai că aceste norme pot fi și nedrepte, așa că emoția ne poate induce uneori în eroare. De aici și îndemnul de a te întreba ce anume apără repulsia pe care o simți și dacă acel lucru merită apărat.
Când cultura devine „conținut”
Pe The MIT Press Reader, artistul și scriitorul Paul Chan observă că, pe la mijlocul anilor 2010, fotografii, artiștii și scriitorii au început să își numească munca „conținut”, iar în 2023 a auzit pentru prima dată de „industria conținutului”. În viziunea lui, ceea ce contează la conținut sunt cantitatea și noutatea, în vreme ce calitatea și sensul trec pe plan secund. După ce un puști de 15 ani i-a spus că, de fapt, cultura există doar online, Chan a început să se întrebe ce se întâmplă cu tot ce nu poate deveni conținut. AI-ul a umplut deja arhivele științifice cu studii pline de erori și Spotify cu trupe generate automat, iar articolele scrise de AI le-au depășit numeric pe cele umane. Marx spera că mașinile ne vor ajută să avem mai mult timp, însă astăzi până și timpul liber e pus la muncă.
Bun venit în era lui „bleh”
În Noema, Aaron Horwath, director de operațiuni AI la o companie de tehnologie creativă, descrie un fenomen pe care îl numește „airbrain”. Îl dă ca exemplu pe Lukas Weber, un copywriter de 28 de ani care aproape că nu mai scrie, ci doar verifică textele produse de agenții AI. Problema apare când și concurenții folosesc aceleași câteva modele: newsletterele, site-urile și reclamele ajung să sune la fel, iar avantajul competitiv dispare. Un studiu cu 22 de LLM-uri și peste 100 de oameni arată că modelele converg spre răspunsuri similare. Ca analogie, autorul amintește de râul Kissimmee, al cărui curs a fost îndreptat pentru eficiență și apoi refăcut cu peste un miliard de dolari. El citează și un sondaj în care 39% dintre angajați spun că AI-ul îi face mai puțin inteligenți. În viziunea lui, lumea muncii se va împărți între producția AI ieftină și o elită bine plătită pentru gust, judecată și originalitate.
Au și maimuțele gramatică?
Multă vreme am crezut că gramatica recursivă supra-regulată, adică structurile incluse unele în altele în frazele noastre, ne desparte de restul animalelor. Un studiu condus de lingvistul Remo Nitschke de la Universitatea din Zürich, pe care ScienceAlert îl explică pe înțelesul tuturor, sugerează că marmosetele comune, maimuțele colobus oliv și bonobo ar folosi uneori astfel de tipare. Cercetătorii au construit două modele matematice, unul liniar și unul care ține cont de ierarhii, le-au verificat pe înregistrări cu oameni și apoi le-au aplicat pe sunetele primatelor. La toate cele trei specii au apărut elemente de gramatică supra-regulată. Rezultatele trebuie însă privite cu prudență. Studiul este un preprint publicat pe bioRxiv, încă nerecenzat, cu seturi mici de date și concluzii probabilistice. În plus, grupările ar putea fi pur formale, asemenea sintaxei din muzică. Rămâne întrebarea autorilor: dacă nu sintaxa, ce a făcut posibil limbajul?
De ce e mai bine să fii puțin slab la toate
Corey Buhay, editoare și scriitoare din Colorado, a crezut în primii 30 de ani de viață că va fi fericită doar dacă devine foarte bună la un singur lucru. Într-un eseu pentru Outside, descoperit în deepculture, ea povestește cum a ajuns în echipa SUA de escaladă competitivă pe gheață și a câștigat concursuri, dar pentru toate acestea a sacrificat hobby-uri, prietenii și relații, fără să găsească fericirea pe care o căuta. Astăzi escaladează din când în când, aleargă, merge lunea la cursuri de swing-dance și iese cu bicicleta o dată pe săptămână. E „puțin slabă la toate”, dar mai fericită ca oricând. Autoarea îl citează pe Yvon Chouinard, fondatorul Patagonia, care se oprea la 80% din măiestrie și apoi trecea la altceva. Cercetări recente sugerează că generaliștii ar putea fi mai fericiți, mai adaptabili și mai buni la rezolvarea problemelor. Iar cele trei secunde care o despărțeau, la alergare, de parcurgerea a 400 m în mai puțin de un minut însemnau, de fapt, mii de ore de antrenament.
Africa se rupe încet în două, iar în Kenya se naște un viitor ocean
Harta lumii va arăta cu totul altfel peste câteva milioane de ani, iar o parte din explicație stă în zona Turkana, între Kenya și Etiopia. Potrivit unui material TVR Info, un studiu publicat în Nature Communications arată, pe baza unor date seismice, că scoarța de sub axa riftului a ajuns pe alocuri la doar 13 kilometri grosime, față de peste 35 la margini. Geologii numesc această etapă „necking”. Pe măsură ce se subțiază, scoarța devine tot mai fragilă, iar deformarea se concentrează acolo. Riftul a pornit acum vreo 45 de milioane de ani, dar subțierea accelerată a început abia acum 4 milioane de ani. Pe termen foarte lung, placa somaleză se va desprinde de cea nubiană, magma va forma un nou fund oceanic, iar Oceanul Indian va pătrunde între cele două bucăți. Aceleași forțe ar explica și bogăția de fosile din Turkana, locul celebrului „Băiat de Turkana”. Însă nu e cazul să ne agităm prea mult. Toate acestea se petrec de-a lungul a milioane de ani.
Habermas, filosoful care a avut curajul să se răzgândească
Jürgen Habermas a murit pe 14 martie 2026, la Starnberg, la 96 de ani, iar Emilie Prattico, fosta lui studentă la Northwestern, îi face un portret în Aeon. Ea își amintește seminarele din 2004, blugii Wrangler, sacoul de tweed și serile la un pahar, când Habermas i-a povestit că ideea lui despre dezbaterea între egali păstra ceva din întâlnirile quakerilor. Din aceste amintiri se conturează ideea eseului: marele apărător al democrației deliberative și-a trăit cu adevărat teoria. După criticile lui Nancy Fraser și Geoff Eley, a recunoscut că excluderea femeilor ținea de structura sferei publice burgheze. În 1999 a renunțat la teoria adevărului susținută din 1973 și s-a apropiat de poziția Cristinei Lafont: o afirmație perfect justificată poate fi totuși falsă. În 2022 a scris despre platformele care fragmentează sfera publică în bule închise. Pentru autoare, rămâne însă deschisă întrebarea despre felul în care această perspectivă se aplică afirmațiilor morale.
Lecția lui Cicero
Cât de mult ar trebui să te atașezi de propriile convingeri? Massimo Pigliucci, profesor de filosofie la City College of New York, caută răspunsul în viața lui Cicero, într-un eseu găzduit de Aeon. În 45 î.Hr., cu Republica pe moarte, proaspăt divorțat după 30 de ani de căsnicie și îndoliat de moartea fiicei sale, Tullia, Cicero termina Academica, despre scepticismul academic. În centrul acestei idei se află conceptul de probabilia: convingeri destul de solide ca să acționezi pe baza lor, dar mereu deschise revizuirii. Carneades le clasifica pe patru niveluri, în funcție de verificările la care fuseseră supuse. Pigliucci critică atât negaționiștii care și-au însușit eticheta de „sceptici”, cât și scientismul care cere certitudini. De aici decurg și sfaturile lui: spune cât de sigur ești de ceea ce afirmi, separă valorile de faptele empirice, stabilește dinainte ce te-ar face să te răzgândești și acționează oricum.
Shikoku, insula japoneză a celor 88 de temple
Laura Kiniry a petrecut o săptămână pe Shikoku, cea mai mică și mai puțin populată dintre cele patru insule mari ale Japoniei, iar povestea ei a apărut în Smithsonian Magazine. Insula este cunoscută pentru pelerinajul de circa 1.200 de kilometri care leagă 88 de temple budiste asociate cu Kobo Daishi, călugărul din secolul al IX-lea care a fondat școala Shingon. Anual, între 100.000 și 150.000 de oameni parcurg măcar o parte din traseu. Localnicii cred că Kobo Daishi umblă deghizat printre pelerini, așa că îi ajută cu mâncare, cu transport sau cu mici cadouri, obicei numit o-settai. Autoarea a străbătut traseul timp de cinci zile, iar dintre temple a îndrăgit cel mai mult Tairyuji, aflat la aproape 600 de metri altitudine. Fiecare prefectură are, la rândul ei, ceva aparte: yuzu în Kochi, udon frământat cu picioarele în Kagawa, Dogo Onsen în Ehime, care a inspirat casa de băi din Spirited Away, și indigo natural în Tokushima.
Jikji, cartea coreeană mai veche decât Biblia lui Gutenberg
Începutul tiparului este asociat de obicei cu Gutenberg și cu Biblia sa din 1454, însă cei de la Open Culture ne amintesc de capitolul asiatic al poveștii. Cea mai veche carte păstrată, tipărită cu litere mobile, se numește Jikji și a apărut în Coreea în 1377. Conține învățături budiste ale maestrului Seon Baegun, tipărite de discipolii săi Seok-chan și Daijam. Din ea a supraviețuit doar volumul al doilea, acum digitizat integral, însă tehnica este și mai veche. În anii 1200, dinastia Goryeo i-a cerut tipografului Choe Yun-ui să refacă Tipitaka, după ce mongolii arseseră singura copie coreeană, iar el a turnat caractere individuale din metal și a încheiat lucrarea până în anul 1250. Unii cred că uigurii ar fi dus tehnologia spre Europa, deși lipsesc dovezile clare. Abia în 2001 UNESCO a recunoscut Jikji drept cea mai veche dovadă de tipar cu litere metalice mobile.
Urși polari în arena Colosseumului
Un poet roman din secolul I descrie o luptă între urși și „viței de mare”, adică foci, în Colosseum, iar singurii urși care se bat cu foci sunt cei polari. Cum ar fi ajuns ei la Roma? În newsletterul Stones & Bones de la National Geographic, Candida Moss găsește un posibil indiciu în cartea lui Dagfinn Skre: Danemarca era la patru săptămâni de marș de granița imperiului, iar armata recruta acolo încă din secolul I. Michael Kulikowski crede că urșii ar fi putut ajunge în Norvegia pe sloiuri, iar de acolo, prin intermediari sami, la negustorii romani. Închise în lăzi de lemn ferecate cu fier, animalele erau duse la gura Rinului, apoi pe valea Ronului și de-a lungul coastei Italiei. Cât de crunt era drumul o arată și cazul unui transport de 50 de crocodili care au refuzat să se hrănească. La inaugurarea Colosseumului, în anul 81, au murit circa 9.000 de animale.
Viața nu se „rezolvă”, se trăiește
Pe când lucra ca avocat în mediul corporatist, Håkon Evjemo, azi doctorand în filosofie la Universitatea din Sheffield, a devenit obsedat de somnul de după-amiază, după ce a citit „Why We Sleep” de Matthew Walker. Au urmat cărți de self-help, metoda Wim Hof și borcane cu varză murată de casă. Într-un eseu pentru revista Psyche, el observă cum întrebarea despre ce înseamnă o viață bună a ajuns să se reducă la una despre o viață „rezolvată”. Varianta extremă e „maxxing-ul” generației Z, cu Clavicular drept vedetă a looksmaxxing-ului: maxilare lovite pentru simetria feței, metamfetamină pentru slăbit, injecții cu peptide. Un antidot s-ar găsi în gândirea lui Gabriel Marcel, existențialist catolic născut în 1889, care deosebea problemele, pe care le privim din afară, de mistere, în care suntem prinși. Viața e un mister. Un pui de somn alungă oboseala, dar golul unei zile anoste rămâne. Marcel ne îndeamnă, așadar, să ne lăsăm surprinși de propria existență.
Ești nepoliticos cu chatbotul? S-ar putea să nu fie chiar OK…
În mijlocul unei ploi torențiale, HennyGe Wichers, cercetătoare din Londra, a încercat să scoată un colet dintr-un locker blocat cu ajutorul lui Matt, un chatbot veșnic vesel, căruia i-a închis telefonul în nas când ușa s-a deschis în sfârșit. Din această întâmplare s-a născut un eseu publicat de Psyche despre cum vorbim cu boții. Într-o analiză, peste jumătate dintre conversații conțineau o insultă sau o formă de agresivitate verbală, iar tonul sec, redus la cereri și răspunsuri, se transformă repede în obicei. Sociologii Ashley Harrell și Margaret Traeger au arătat, în experimente cu peste 4.000 de participanți, că cei care se jucau întâi cu un bot cooperau apoi mai puțin cu un om, fiindcă empatia lor scădea și nu revenea imediat la nivelul inițial. Eticianul Tae Wan Kim invocă noțiunea confucianistă li: micile ritualuri de politețe ne modelează caracterul. Contează însă și felul în care sunt concepuți boții, pentru că unul empatic poate tempera furia.
Trăim într-o hologramă?
Charlie Wood, jurnalist la Quanta Magazine, nu a dat la început prea multă atenție acronimului AdS/CFT, dar a ajuns să considere ideea din spatele lui cea mai profundă idee din fizica teoretică a ultimilor 30 de ani. Principiul holografic spune că tot ce se întâmplă într-o regiune de spațiu poate fi descifrat doar din măsurători pe suprafața ei. Primele indicii au apărut în anii ’70, când Bekenstein și Hawking au calculat că entropia unei găuri negre crește odată cu aria suprafeței sale, deși ne-am fi așteptat să depindă de volum, iar Leonard Susskind a dus ideea mai departe în anii ’90. Corespondența AdS/CFT arată matematic că un univers „glob de zăpadă”, cu gravitație, echivalează cu o lume cuantică de pe marginea lui. Universul nostru are însă o altă curbură, motiv pentru care întrebarea rămâne deschisă. Latham Boyle este sceptic, iar Vijay Balasubramanian schițează trei variante pentru ce e „real”: suprafața, volumul sau altceva. Wood pariază pe qubiți, poate strânși într-un singur punct.
Ciuma care rămas după Moartea Neagră
Manualele ne spun că Moartea Neagră a lovit Europa între 1347 și 1353, însă un studiu din PNAS, prezentat de ScienceAlert, arată că boala a revenit în valuri până în secolul al XVIII-lea. Echipa condusă de Universitatea din Tartu a reconstruit 26 de genomuri de Yersinia pestis din 11 situri arheologice din Estonia, Rusia, Anglia, Olanda și Elveția. Datarea cu radiocarbon, combinată cu arborele genealogic al bacteriei, cu arhive și registre locale de decese, a oferit datări mai precise pentru 75 de genomuri. În Estonia, datele arată că boala a reapărut în repetate rânduri încă de la finalul secolului al XIV-lea. Între 1450 și 1500 bacteria s-a diversificat puternic, posibil și din cauza Marii Secete a Renașterii, iar Războiul de Treizeci de Ani și Marele Război al Nordului au purtat-o pe rutele armatelor și refugiaților. Ceea ce aflăm astfel despre răspândirea bolii ne-ar putea ajuta să înțelegem și să gestionăm mai bine viitoarele pandemii.
Eveniment
Noaptea Albă a Galeriilor ajunge la 20 de ediții
În weekendul 2-4 octombrie, Noaptea Albă a Galeriilor ajunge la ediția cu numărul 20. Ediția reunește 19 orașe, 210 spații participante și 237 de expoziții, proiecte și evenimente. Pe listă sunt București, Alba Iulia, Arad, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Galați, Iași, Mediaș, Reșița, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Valea Jiului și, în premieră, Chișinău. Galerii, spații independente, centre culturale și locuri mai puțin obișnuite își deschid ușile tuturor celor curioși. Potrivit Zile și Nopți, ediția aniversară are loc într-un an foarte greu pentru sectorul cultural, iar faptul că evenimentul continuă vorbește despre o comunitate care rezistă. Programul complet se găsește pe noapteagaleriilor.ro, o platformă minimalistă organizată în jurul hărții, pe care îți poți construi singur traseul prin orașul tău.
Satul Viu se mută patru zile în inima Bucureștiului
Olărit, pictură pe sticlă și must proaspăt în centrul Capitalei. Le găsești în perioada 1-4 octombrie, în Piața Alexandru Lahovari nr. 7, unde ARCUB organizează „București, Artă și Meșteșug”, un proiect dedicat patrimoniului viu. În „Satul Viu”, meșteri din mai multe zone ale țării fac demonstrații de pictură pe sticlă, olărit, prelucrare a lemnului și împletit al pănușilor de porumb, dar și de apicultură și de preparare a mustului și vinului. Designerul Dragoș Dogaru semnează expoziția „Moștenirea Tradiției”, cu patru proiecte inspirate de istoria orașului: motive românești reinterpretate, Art Deco, jacquard, tricotaje și lucru pe gherghef. Expoziția rămâne deschisă până pe 20 octombrie. Sâmbătă sunt programate o conferință și Gala Patrimoniului Viu, iar duminică, la 19:00, Trei Parale încheie evenimentul în sunet de fluier, caval, tilincă, cobză, vioară și cimpoi. Intrarea este liberă.
Portrete prin gaura cheii și sculpturi gonflabile uriașe la RCW X Bucharest
Romanian Creative Week revine în Capitală, între 2 și 8 octombrie, cu a doua ediție RCW X Bucharest, capsula de toamnă construită în jurul temei JOY, potrivit anunțului de pe site-ul Romanian Creative Week. Pe 3 octombrie, The Mirror Stage la Atelier 35, oglinzi în Parcul Ateneului, un caleidoscop în Piața George Enescu și trei sculpturi gonflabile uriașe în Curtea Palatului Regal.
Artă new media pe Strada Plantelor: RADAR se mută în Mântuleasa
Pe 3 și 4 octombrie, cartierul Mântuleasa din Sectorul 2 se transformă într-un loc de joacă pentru artă și tehnologie. RADAR în Comunitate, o ediție restrânsă, concepută împreună cu Primăria Sectorului 2, se instalează pe Strada Plantelor cu o selecție de lucrări din RADAR 2026, după cum anunță echipa RADAR. Francezul Guillaume Marmin expune Cloud Memory, o sculptură de lumină și sunet despre memoria care migrează spre digital, iar austriacul Steven Mark Kübler te invită să te plimbi printre straturile de mesh luminate din Array. În instalația Sonolume, semnată de Loomaland, fiecare notă pe care o cânți la pian aprinde un panou. Dacă ai curaj, oprește-te la AI & Me (Opinions), unde un algoritm îți spune pe loc prima impresie despre tine, uneori brutal de sincer. Copiii pot construi și programa roboți alături de Coding Hub, iar muralistul Alex Baciu susține un atelier de artă stradală. Intrarea e liberă.
Cu caiacul pe Dâmbovița: Debarcaderul Regie se deschide în weekend
În acest weekend, pe Dâmbovița e loc de plimbare și de joacă, dar și de idei pentru oraș. Pe 3 și 4 octombrie, între orele 10:00 și 22:00, festivalul Dâmbovița Delivery se întinde în Regie, între Grozăvești și Podul Ciurel, cu acces gratuit, după cum relatează B365. Marea noutate e deschiderea Debarcaderului Regie, care le oferă bucureștenilor un nou punct de acces la râu. Iubitorii de apă se plimbă cu caiace și SUP-uri, iar pe mal te așteaptă ateliere, muzică, momente artistice și discuții despre oraș, toate gratuite și potrivite pentru orice vârstă. Organizatorii spun că Splaiul din Regie se schimbă pentru două zile într-un teren de joacă și experiment, cu instalații, artă, ecologie și tehnologie. Poți veni cu prietenii, cu familia sau singur. S-ar putea să pornești cu gândul la o plimbare cu barca și să rămâi și la un atelier.
Spectacol
„Wicked” zboară pentru prima dată spre România
Vrăjitoarele din Oz ajung în premieră la București: „Wicked the Musical” are șapte reprezentații la Romexpo, Pavilionul Central, între 31 martie și 4 aprilie 2027. Reprezentațiile încep pe 31 martie, 1 și 2 aprilie la 19:30, pe 3 aprilie la 14:00 și 19:30, iar pe 4 aprilie la 11:00 și 15:30. Vânzarea anticipată pornește pe 1 octombrie, iar cea generală pe 2 octombrie, la 10:00, anunță AGERPRES. Musicalul a strâns peste 65 de milioane de spectatori în peste 130 de orașe din 16 țări și spune povestea de dinaintea sosirii lui Dorothy: prietenia devenită rivalitate dintre o fată talentată, cu pielea verde-smarald, și o colegă frumoasă și ambițioasă, viitoarele Vrăjitoare cea Rea din Vest și Glinda cea Bună. Producția reunește peste 100 de artiști, tehnicieni și muzicieni, include peste 350 de costume și piese precum „Defying Gravity” sau „For Good”, iar spectacolul durează două ore și 20 de minute, la care se adaugă o pauză de 20 de minute.
Expoziție
„De gardă”, canonul artei românești din anii ’70-’80, în două muzee
Aproape 200 de lucrări din colecția medicului Sorin Costina, socotită cea mai importantă colecție particulară de artă românească din perioada 1970-1990, pot fi văzute în expoziția „De gardă”, curatoriată de Erwin Kessler. Expoziția este împărțită între două spații: Sălile Kretzulescu ale MNAR (intrare din strada Valter Mărăcineanu), până pe 22 noiembrie 2026, și Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei 111, în perioada 2 octombrie 2026-16 februarie 2027. Alcătuită la Brad, în Hunedoara, sub îndrumarea artiștilor înșiși și departe de arta oficială, colecția numără circa 1.000 de piese. Printre artiștii reprezentați se numără Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Silvia Radu, Ion Grigorescu, Paul Neagu și Constantin Flondor. Așa cum explică News.ro, prima secțiune pune accentul pe experimentul neo-avangardist, iar cea de-a doua pe spiritualitate, emoție și autoironie. Biletul costă 32 de lei și e valabil în ambele locuri.
Sculptură pe carosabil: strada Radu Beller devine galerie
Pe 3 și 4 octombrie, strada Radu Beller din București face loc sculpturii contemporane. 28 de lucrări și instalații ale artiștilor Alin Carpen, Darie Dup, Alexandru Marinete, Alexandru Papuc, Alexandru Ranga, Elena Scutaru, Ovidiu Toader și Victoria Zidaru ocupă carosabilul. Curatoarea Reka Csapo Dup a ales lucrări ale căror dimensiuni se potrivesc spațiului străzii și cu forme sau materiale neobișnuite, pentru că strada nu-și alege privitorii. Publicul poate lucra cu materiale de sculptură sau poate contribui la o lucrare colectivă, iar copiii pot participa la ateliere de modelaj și amprentă în ipsos. Programul include și standuri de unde pot fi cumpărate sculpturi de mici dimensiuni, precum și traseul culinar „Gustă Beller”. Sâmbătă seara, Galeria Beller participă la Noaptea Albă a Galeriilor și proiectează filmul lui Cornel Mihalache despre Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului. Totul e gratuit, după cum relatează News.ro.
Piața Romană, povestită prin clădirile și oamenii ei
Piața Romană are o memorie a ei, iar expoziția La Romană încearcă să o scoată la lumină. Organizată de Asociația HopDocs, aceasta poate fi vizitată între 1 și 14 octombrie la Bucharest Architecture Forum, pe Strada Amzei 13, ca avanpremieră a platformei urbae.ro, prima arhivă românească a memoriei urbane afective, aflăm din Zile și Nopți. Expoziția urmărește șase clădiri emblematice care au marcat viața zonei din 1980 încoace: Casata, Grădinița, Nottara, Eva, Studio și Leonida. Povestea lor se recompune din detalii arhitecturale, microistorii, sunete, fotografii de arhivă și mărturii personale. Paul Breazu a cercetat subculturile și comerțul cu casete audio din anii ’90, Paula Dunker, viața din blocul Eva, unde a locuit zece ani, iar Oana Iacob, reclamele, luminile și zgomotul. Curatoarea Ilinca Micu spune că miza este să înțelegem cum ne lăsăm amprenta asupra spațiilor și cum ne modelează ele, la rândul lor. Platforma se lansează oficial în octombrie.
Emoții în ulei, pastel și lemn, la Muzeul Țăranului
Salonul de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici din București se mută la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Acvariu, cu expoziția colectivă Emoții. Vernisajul are loc joi, 1 octombrie, la ora 18:00, iar lucrările rămân pe simeze până pe 18 octombrie, anunță MNȚR. Expoziția reunește 35 de artiști, membri ai asociației, cu 60 de lucrări realizate în tehnici foarte variate: pictură în ulei și acrilic, acuarelă, pastel și sculptură în lemn. Fiecare artist propune propriul fel de a percepe și de a exprima emoțiile, astfel că plimbarea prin sală devine o incursiune prin stări foarte diferite. La deschidere, Luigi Bambulea, lector universitar la Universitatea Națională de Arte din București, vorbește despre emoție și rolul ei în creația artistică. Expoziția te așteaptă zilnic, mai puțin lunea, între orele 10:00 și 18:00.
Muzică
Barocul ia Bucureștiul cu asalt la Zilele Muzicii Vechi
Iubitorii de muzică veche au motive să-și facă loc în program: Zilele Muzicii Vechi București, ajunse la a treia ediție, au loc între 30 septembrie și 4 octombrie, sub motto-ul „Oameni noi, muzică veche”, cu șase concerte susținute pe instrumente istorice, masterclass-uri și mini-concerte pentru cei mici, povestește Zile și Nopți. Ansamblul ABARIS deschide seria la Biserica Anglicană cu Vivaldi și Monteverdi, apoi Ineffabilis spune povestea de iubire dintre regele Poloniei și nobila Barbara. Vineri, organistul Iulian Bereș cântă la UNMB pe orga Stemmer și prezintă în premieră în România muzica lui Daniel Magnus Gronau. Sâmbătă, muzica ajunge la Palatul Suțu, iar duminică Baby Baroque îi așteaptă pe copiii între 1 și 5 ani la MiMa Muzica. Recitalul de orgă și concertul final de la „Sacré Cœur” au intrare liberă, iar pentru restul concertelor biletele se găsesc doar pe bilete.ro.
Ia microfonul și cântă sub cerul liber, lângă Piața Victoriei
Karaoke Stradal ajunge în curtea de la Bazar de muzică, pe Strada Povernei 35, lângă Piața Victoriei, iar distracția începe la ora 14:00, cu intrare liberă, anunță B365. Cu o boxă portabilă, un microfon și un ecran cu versuri, oricine trece pe acolo își poate alege o piesă pe care să o cânte câteva minute în fața trecătorilor, a prietenilor și a curioșilor. Organizatorii spun că orice om dispus să încerce e binevenit, cu sau fără voce de scenă, și că o astfel de experiență îți înseninează, de obicei, restul zilei. Tot în weekend, Circul Metropolitan deschide stagiunea de toamnă-iarnă sâmbătă, 3 octombrie, la ora 18:00, iar „Apolodor”, show-ul cu peste 15.000 de spectatori stagiunea trecută, se joacă pe 4 octombrie.
Foto: Flow
