Săptămâna asta aflăm cum companiile de AI cumpără cărți vechi ca să le taie cotorul și să le treacă prin scaner, cum a încercat împăratul Claudius să adauge trei litere noi în alfabet și de ce Biblioteca din Alexandria n-ar fi dispărut pur și simplu într-un singur mare incendiu. Aflăm cum a ajuns un refugiat ucrainean vedetă în sumo, de ce mania optimizării ne obosește mai mult decât ne face mai buni și ce răspunde Gemini când îi spui că ești singur cu un algerian. Plus calul Clever Hans, bragageria de 300 de ani din Slatina și o cameră în care zgomotele dispar. La capitolul ieșit din casă, Sibiu Jazz Festival ține cinci zile, Asia Fest umple curtea Arenei Naționale, iar filmele de la ANONIMUL ajung în București și în Timișoara. Și altele, ca de obicei, c-așa-i formula și nu renunț la ea. Pam pam!
Una, alta
Becul nu ține loc de Soare
Un bec poate lumina o cameră, dar nu poate înlocui tot ceea ce face Soarele pentru noi și pentru natură. Lumina naturală ne reglează ritmul biologic, contribuie la producerea vitaminei D, ne încălzește și ne influențează somnul, dispoziția și atenția. Dar știam deja toate aceste lucruri. Ce nu știam este că, într-un eseu din The Knowledge, David Elikwu folosește astfel de comparații ca să explice ce pierdem atunci când alegem o copie mai simplă în locul originalului. Un rezumat poate reda ideea unei cărți, dar nu și felul în care autorul construiește povestea. La fel, clipurile scurte nu pot reda întregul film. Elikwu afirmă că aceste versiuni simplificate ajung chiar să modifice lucrurile pe care le copiază. Cărțile, filmele sau melodiile sunt tot mai des făcute ca să poată fi comprimate și distribuite rapid. În cazul textelor generate cu AI, riscul este să ne obișnuim atât de mult cu scrisul rapid și previzibil, încât să nu mai căutăm scrisul atent și original.
Împăratul care a inventat trei litere (și n-a convins pe nimeni)
Alfabetul nu a fost întotdeauna fix, așa cum îl cunoaștem noi astăzi. Lingvistul Danny Bate spune că unele litere pe care le folosim au apărut prin transformarea altora: J și U s-au separat treptat de I și V, iar W sau ß au pornit din combinații de semne. În articolul The Emperor’s New Letters, el povestește despre încercarea împăratului roman Claudius de a introduce în alfabet trei litere noi în anul 47. Cea mai bine cunoscută este Ⅎ, inspirată de vechiul digamma grecesc și folosită pentru un sunet apropiat de /w/. O a doua literă, Ⱶ, nota probabil o vocală pentru care pronunția exactă nu mai este sigură. A treia, numită „antisigma”, ar fi reprezentat grupurile /bs/ și /ps/, dar forma ei nu a fost confirmată arheologic. Semnele apar în inscripții din timpul lui Claudius, însă dispar după moartea lui, în anul 54. El a vrut, dar nu s-a putut. Pentru că oamenii n-aveau nevoie de așa ceva.
Ce ai de făcut înainte de prima ședință de terapie
Prima ședință de terapie poate fi mai utilă dacă treci pentru prima dată pragul cabinetului cu câteva lucruri deja clarificate. Psihologa clinician Rochelle Frank explică într-un ghid din Psyche că pregătirea nu înseamnă să cunoști (și să vii cu) răspunsurile, ci să poți descrie mai precis ce te deranjează și ce ai vrea să se schimbe. Ea recomandă să notezi motivele pentru care cauți ajutor, avantajele pe care le-ai avea dacă problema s-ar ameliora și obstacolele practice care pot face terapia dificilă, cum ar fi timpul, banii sau îngrijirea copiilor. Apoi, încearcă să descrii concret problema: când apare, ce faci, ce gândești și ce simți în acele momente. Obiectivele sunt mai utile dacă pot fi observate și măsurate. Frank recomandă și să întrebi terapeutul ce metodă folosește, câtă experiență are cu probleme similare și care sunt regulile pentru plata ședințelor sau pentru anulare. Pentru a afla dacă relația terapeutică funcționează, ea consideră o perioadă de una până la trei luni.
Ca o completare, părerea mea (de om care a avut ample tangențe cu psihologia, la un moment dat, dar și cu terapia din postura de client) este că mai bine te adresezi pur și simplu unui terapeut chiar dacă ți-e foarte greu să conștientizezi ce te deranjează, ce vrei să se schimbe, cum arată problema, ce simți când apare. Nu aștepta să ți se clarifice în minte toate cele ca să poți să spui „da, sunt pregătit pentru terapie”, pentru că-ți poți clarifica toate aceste lucruri și la începutul procesului terapeutic. Dacă ai avut măcar o singură dată senzația că ți-ar prinde bine o ședință sau două de terapie, atunci mergi la terapie. Dacă poți să-ți clarifici gândurile înainte de prima ședință, OK. Dacă nu poți, e la fel de OK.
Pentru că unii dintre cei mai problematici oameni (în special pentru ei înșiși, dar de multe ori și pentru ceilalți) pe care i-am cunoscut îndeaproape au fost cei care „nu au ei nevoie de terapie”, „ei știu cum e cu terapia”, „n-au cum să-i ajute pe ei un psiholog”, „ei știu ce probleme au, deci ce rost are” sau „psihologii nu vor decât să-ți ia banii, îi doare-n pix de tine”.
Un refugiat ucrainean, vedetă în sumo
Danylo Yavhusishyn avea 17 ani când el și familia lui au plecat din Ucraina și s-au refugiat în Germania. Un an mai târziu a ajuns în Japonia, iar în 2025 a devenit ozeki, al doilea cel mai înalt rang din sumo, după o ascensiune extrem de rapidă. Scurtmetrajul „Refugee Rikishi”, prezentat de WePresent, îl urmărește în timpul antrenamentelor pentru unul dintre marile turnee japoneze. Regizorul Johnny Langenheim și editorul Tommaso Di Paola au avut acces la el, dar limitat, pentru că Asociația de Sumo le-a permis să filmeze antrenamentele și să facă un singur interviu, dar nu să intre și în locuința sportivului. Langenheim spune că asta i-a obligat să găsească soluții creative, așa cum forma strictă a unui sonet îl obligă pe poet să lucreze mai atent. Muzica lui Matteo Tronchin însoțește ritmul efortului și al filmului. Ținta lui Danylo este rangul de yokozuna, cel mai înalt din sumo și singurul rang din care un luptător nu poate fi retrogradat. El spune că vrea să ajungă acolo și pentru a-și putea sprijini părinții, care lucrează în Germania.
Mania optimizării mai mult ne obosește decât ne face mai buni
Pe rețelele sociale, aproape orice parte a vieții poate fi „maximizată”. Aspectul fizic devine „looksmaxxing”, alimentația, „fibermaxxing”, iar abilitățile sociale, „personality-maxxing”. Jennifer Donnelly afirmă în Scientific American că termenul vine din jocurile video, unde „min-maxing” înseamnă să construiești un personaj cu cele mai bune statistici posibile. Problema este că în viața reală nu există un „level” final în care poți spune că ai terminat de optimizat sănătatea, relațiile cu ceilalți sau corpul. Dacă ideea de a avea grijă de tine se transformă într-o verificare permanentă a defectelor și într-o presiune de a deveni mereu „mai bun”, rezultatul nu poate fi nimic altceva decât stres, anxietate legată de corp și, în cazuri mai grave, tulburări precum dismorfia musculară sau ortorexia. Autoarea recomandă să analizăm mai atent motivul pentru care vrem să ne schimbăm, să acceptăm că nu putem controla totul și să ne tratăm cu mai multă îngăduință. Adică să ne mai și bucurăm de ce avem și de ceea ce suntem. Perfecționarea devine inutilă (și ilogică) dacă tot procesul ăsta ajunge să ne facă viața mai grea și ne dă constant tot felul de „teme pentru acasă”.
Camera care absoarbe sunetele
La Universitatea Missouri-Kansas City există o cameră în care zgomotele par să dispară imediat, iar atunci când strigi nu mai auzi ecoul obișnuit. Un articol publicat de UMKC Today explică însă că rolul tehnic al încăperii este mai ales să absoarbă undele electromagnetice. Pereții sunt acoperiți cu spumă specială, cu forme piramidale, astfel încât semnalele folosite pentru radar, antene sau comunicații wireless să nu se reflecte în jur și să nu strice măsurătorile. În acest mediu, cercetătorii pot testa mult mai precis antene, tehnici de procesare a semnalului și metode de beamforming, adică dirijarea semnalului într-o anumită direcție. Camera face parte din laboratorul William T. Kemper, un proiect de aproximativ un milion de dolari. Matt Lindboe o folosește într-un proiect DARPA despre radar, iar Sai Sampreeth Indharapu a testat aici o metodă de beamforming asistată de inteligență artificială. Asta așa, ca să știm că există și astfel de locuri pe lume.
Singapore a rezolvat cu apa, dar cu mâncarea e ceva mai complicat
Singapore a încercat să depindă mai puțin de alte țări pentru apă și pentru hrană. Două strategii asemănătoare, dar cu rezultate foarte diferite. Istoricul Peter A. Coclanis scrie într-un eseu din Aeon că politica pentru apă a funcționat. Statul a construit rezervoare, a folosit prețurile pentru a limita risipa, a investit în desalinizare și a dezvoltat NEWater, apă reciclată și tratată prin osmoză inversă. Aceste surse formează sistemul numit „cele patru robinete naționale”, iar Singapore estimează că în 2061 va putea acoperi local cea mai mare parte a necesarului. În agricultură, planul nu prea a funcționat. Programul „30 by 30”, lansat în 2019, urmărea ca 30% din hrana consumată să fie produsă local până în 2030, deși agricultura folosește mai puțin de 1% din teritoriu. În noiembrie 2025, guvernul a renunțat la această țintă și a stabilit obiective mai realiste. Coclanis spune că avantajele de care se bucură Singapore rămân comerțul, logistica și eficiența lanțurilor de aprovizionare.
Cărți vechi cumpărate scump și tăiate cu ghilotina
Mai mulți anticari au început să primească, din senin, comenzi foarte mari pentru cărți vechi și specializate, inclusiv titluri despre procedură civilă, tratamente medicale sau istorie culturală. Open Culture scrie despre investigația reporterului Emanuel Maiberg de la 404 Media, care a urmărit unul dintre aceste transporturi până la un centru Amazon din Las Vegas. Acolo, cărțile sunt desfăcute, cotorul este tăiat, iar paginile sunt trecute rapid prin scanere. După scanare, volumele nu mai pot fi refăcute. Motivul ține de valoarea textelor scrise de oameni pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială. Dacă modelele sunt alimentate tot mai mult cu texte produse de alte modele, calitatea lor poate să scadă, fenomen numit „model collapse”. Articolul spune că atât Amazon, cât și Anthropic au folosit scanarea distructivă a cărților pentru a obține texte. Tehnologia care are nevoie de cultură scrisă ajunge să distrugă obiectele fizice din care o extrage.
Splendor Solis, cel mai spectaculos manuscris al alchimiștilor
Pe lângă un element din universul Harry Potter, Piatra filosofală este și o idee veche de multe secole, legată de visul alchimiștilor de a transforma metalele obișnuite în aur. Pornind de la schimbarea titlului american al primului roman Harry Potter, Open Culture scrie despre „Splendor Solis”, unul dintre cele mai cunoscute manuscrise alchimice ilustrate. Lucrarea a fost atribuită mult timp lui Salomon Trismosin, despre care legenda spune că ar fi fost profesorul lui Paracelsus. Așa cum explică istoricul de artă Jörg Völlnagel, textul descrie o concepție mai largă despre relația dintre om, natură și transformare. Manuscrisul a fascinat scriitori precum Yeats, Joyce și Umberto Eco și a fost important pentru Carl Jung, care a văzut în imaginile alchimice simboluri ale procesului prin care omul își construiește identitatea psihică. Cele 22 de ilustrații bogat decorate cu aur pot fi admirate astăzi și online.
Calul care socotea și cum a influențat știința
La începutul secolului XX, ideea de telepatie era cercetată și de oameni de știință și de filosofi respectați, iar unii au început să se întrebe dacă animalele ar putea avea capacități asemănătoare. Matyáš Moravec scrie în Nautilus despre mai multe animale despre care se credea că pot calcula sau că pot răspunde la întrebări. Rolf, un câine din Mannheim, bătea cu laba răspunsuri la probleme de matematică, iar iapa Lady Wonder arăta litere și cifre. Cel mai celebru caz a fost Clever Hans, un cal care părea capabil să adune. Psihologul Oskar Pfungst a observat însă că Hans răspundea corect numai când persoana din fața lui știa răspunsul și putea fi văzută de cal. Animalul nu calcula, ci „citea” semnale din postura și din expresia omului. De aici vine „efectul Clever Hans”, un avertisment conform căruia cercetătorii pot influența involuntar rezultatele. Astfel de probleme au contribuit și la folosirea mai strictă a randomizării și a procedurilor care reduc influența experimentatorului. Deci chiar a fost deștept calul ăla, ia uite câte-a făcut pentru știință.
Cine (sau ce) a distrus, de fapt, Biblioteca din Alexandria
Imaginea unei singure nopți în care un incendiu ar fi distrus întreaga Bibliotecă din Alexandria este mult mai simplă decât realitatea istorică. Un articol din seria Stones & Bones, publicat de National Geographic, susține că biblioteca a fost creată de dinastia ptolemaică, iar numărul exact al sulurilor păstrate acolo nu este cunoscut. De-a lungul timpului, distrugerea ei a fost pusă pe seama lui Iulius Cezar, a unor grupuri de creștini sau a cuceritorilor arabi. Problema este că multe dintre aceste acuzații apar în texte scrise la mult timp după evenimente, iar povestea devine mai dramatică de la o relatare la alta. Papirologul Roger Bagnall și clasicista Alexandra Schultz consideră plauzibil un scenariu mai puțin spectaculos: colecția s-a degradat treptat din cauza umezelii, a mucegaiului, a insectelor și a rozătoarelor, iar textele nu au mai fost copiate la timp. Crizele economice și politice din secolul al III-lea ar fi diminuat și banii pentru personal, pentru întreținere și pentru copiere. Biblioteca ar fi putut dispărea încet, prin neglijență, nu într-un singur incendiu.
Amprenta de carbon e o chestie mai amplă decât ograda ta
Leah C. Stokes scrie despre o perioadă foarte importantă pentru ea: în octombrie 2021, gemenele ei abia ajunseseră acasă după terapie intensivă, iar în același timp un proiect american de energie curată la care lucrase ani de zile era blocat în Congres de senatorul Joe Manchin. În fragmentul publicat de The MIT Press Reader, adaptat din cartea „The Carbon Wave”, Stokes explică de ce consideră insuficientă ideea că fiecare persoană trebuie să-și reducă singură „amprenta de carbon”. Ea amintește că BP a lansat pe site un calculator de amprentă de carbon în 2004 și a investit apoi sume foarte mari în promovarea conceptului. Tot industria petrolieră a fost cea care a finanțat materiale educaționale care semănau îndoieli despre schimbările climatice. Stokes nu afirmă că gesturile individuale sunt inutile, ci că nu pot înlocui schimbarea sistemelor energetice în ansamblul lor. De aceea propune metafora „valului de carbon”: oameni care acționează împreună, votează, cer politici publice și pun presiune pe instituții și pe companii pentru schimbări la scară mare.
E OK că vrem să fim eco. Dar e și mai OK să fim eco și să punem, în același timp, presiune pe factorii de decizie, cei care fac marea diferență.
Conștiința, o halucinație controlată sau o oglindă între lumi
Berggruen Institute a reunit la Veneția cercetători și gânditori din domenii foarte diferite ca să dezbată ce este conștiința și cum se leagă experiența noastră interioară de lumea fizică. Nathan Gardels sintetizează întâlnirea în Noema. Călugărul Swami Medhananda descrie hinduismul prin ideea unei singure Realități divine care poate fi cunoscută în multe forme. Muhammed U. Faruque, din tradiția sufită, vorbește despre o „prezență” de bază prin care conștiința se cunoaște direct pe sine. Filosoafa Jenann Ismael vede conștiința ca pe o zonă de legătură între interior și exterior, iar neurocercetătorul Anil Seth folosește formula „halucinație controlată”: creierul face permanent predicții despre lume și le corectează cu informația primită prin simțuri. Fizicianul Carlo Rovelli respinge ideea că mintea și corpul ar aparține unor realități complet separate. Pentru el, noi nu privim lumea din afara ei, ci suntem parte din aceeași realitate pe care încercăm să o înțelegem.
Curmalele care au ajuns în America pe drumurile caravanelor
Ahmed Al Salah a observat în magazinele arabe din New England ca găsea frecvent curmale „Qassim khalas”, deși soiul khalas este asociat mai ales cu oazele al-Ahsa și Qatif din estul Arabiei Saudite. În eseul publicat de New Lines Magazine, el încearcă să explice acest lucru nu prin climă, ci prin istoria comercială a regiunii Qassim. Deși se află la sute de kilometri de zonele tradiționale ale soiului, Qassim are o cultură veche a comerțului. Negustorii Aqilat transportau încă din secolul al XIX-lea cămile, cai, unt și curmale spre Irak, Siria, Palestina și Egipt și se întorceau cu cafea, zahăr, ceai și textile. Rețelele lor comerciale funcționau pe încredere, pe reputație și pe relații pe termen lung. Al Salah folosește ideea de „capital social” pentru a explica de ce aceste competențe nu au dispărut odată cu caravanele. Familiile de comercianți s-au mutat treptat spre afaceri moderne, bănci, industrie și administrație, iar vechile rețele au ajutat inclusiv produsele agricole din Qassim să ajungă pe piețele internaționale.
Am scris despre asta pentru că explică multe din modul în care comerțul a funcționat și continuă să funcționeze și în zilele noastre. Unele chestiuni au rădăcini mai vechi decât ne imaginăm.
„Atletul albanez”, bragageria din Slatina veche de trei secole
În Slatina există o prăvălie care vinde de peste un secol bragă și dulciuri orientale după aceleași rețete de familie. Newsweek România spune povestea familiei Memish, albanezi care făceau acest negoț încă de pe la 1700, în Imperiul Otoman, și care s-au stabilit la Slatina în 1912. Tot de atunci datează și numele „Atletul albanez”. Povestea spune că, atunci când un circ turcesc a ajuns în oraș și și-a provocat spectatorii la luptă, Sabit Memish i-a învins pe luptătorii unși cu ulei, a câștigat 300 de napoleoni de aur și i-a donat orașului. Primăria ar fi dat apoi firmei acest nume. Astăzi, în prăvălia de pe strada Dinu Lipatti se vând bragă, halviță, baclava, rahat, înghețată și citronadă. Afacerea a supraviețuit inclusiv în comunism, când era singura cu capital privat, iar în 1968 Ceaușescu și Charles de Gaulle s-au oprit aici. Hashim Memish, cel care a condus-o timp de mai multe decenii, a murit în 2021, la 81 de ani.
Aplicația care te anunță când părinții n-au activitate pe telefon
Răzvan Gîrmacea și Daniel Damian au lansat Parents are OK: Senior Safety, o aplicație pentru familiile cu părinți în vârstă care locuiesc singuri. Potrivit start-up.ro, ea funcționează în fundal și urmărește doar activitatea obișnuită a telefonului. Dacă acesta rămâne inactiv neobișnuit de mult, membrii de familie desemnați primesc o alertă. Aplicația nu folosește GPS, istoricul deplasărilor, camera sau microfonul, iar părintele nu trebuie să poarte vreun alt dispozitiv și nici să confirme zilnic că este bine. Gîrmacea a fondat EduKID, Monitor Backlinks și Competitors App, iar Damian conduce Hook Point Marketing. Un părinte poate fi conectat cu mai multe rude, astfel încât responsabilitatea să fie împărțită. Aplicația este disponibilă global pe iPhone și Android, în 15 limbi, și costă 59,99 lei pe lună sau 599,90 lei pe an, după 21 de zile de testare gratuită.
Cafea pentru un francez, poliție pentru un algerian
În august, utilizatorii au testat AI Overviews de la Google cu fraze de tipul „sunt singur cu un…”, urmate de diferite naționalități, iar răspunsurile au fost foarte variate. Euronews scrie că pentru un britanic Gemini sugera ceai, pentru un italian vorbea despre farmec și conversație, iar pentru un algerian întreba dacă utilizatorul se simte în pericol și oferea numere de poliție. Diferența dintre răspunsurile pentru italieni și algerieni a fost semnalată de comediana franceză Alicia C’est Tout. Google a recunoscut pe X, la 20 august, problema, iar pe 26 august HuffPost observa că răspunsurile erau diferite. Publicația franceză Next a repetat testul pe Gemini, ChatGPT și Claude și a găsit același tipar favorabil naționalităților occidentale. În toate cele trei sisteme, persoanele de etnie romă au fost prezentate drept periculoase.
Cel mai serios lucru pe care îl poate face un adult: să se joace așa, degeaba
Justin Neuman povestește în Aeon cum și-a găsit copiii desfăcând jocul Catan și folosind piesele pentru a inventa o lume proprie. De aici explică diferența dintre „agôn”, jocul cu reguli, scor și competiție, și „paidia”, joaca liberă, fără câștigător, descrisă de sociologul Roger Caillois în 1958. Autorul spune că viața digitală transformă tot mai multe activități în concursuri, prin serii, insigne și clasamente. Filosoful C. Thi Nguyen numește acest fenomen „value capture”, adică momentul în care măsurarea ajunge să înlocuiască sensul activității. Neuman îi amintește și pe Huizinga, care afirma că civilizația s-a născut din joc, și pe psihanalistul Donald Winnicott, pentru care spațiul de joacă face viața să pară reală. Concluzia autorului este că joaca făcută bine poate fi o virtute, numită eutrapelia.
Ce se întâmplă în mintea ta când asculți muzică fără cuvinte
Elizabeth Margulis, care conduce laboratorul de cogniție muzicală de la Princeton, studiază de peste 23 de ani legătura dintre muzică și imaginație. Într-un interviu pentru Nautilus, ea vorbește despre un studiu publicat în Nature Communications: 20 de persoane au ascultat fragmente muzicale de câte un minut și au inventat povești surprinzător de asemănătoare. O piesă din suita „Billy the Kid” de Copland, gândită pentru un orășel de frontieră, i-a făcut pe mulți să își imagineze animale alergând prin pădure. Scanările au arătat că muzica activează zone similare celor folosite când citim o poveste sau urmărim un film. Asocierile depind și de epocă: un pasaj din Faustul lui Liszt făcea trimitere la diavol în 1850, iar americanii de azi îl asociază adesea cu desene animate. Margulis speră că muzica ar putea ajuta oamenii blocați în gânduri negative să iasă din ele.
Cine ține pe umeri agenda casei? Un răspuns cu rădăcini napoleoniene
Susan Zieger, profesoară la University of California, Riverside, analizează în Psyche munca invizibilă dintr-o gospodărie: programări, cumpărături, reparații și toate lucrurile care trebuie organizate, muncă neplătită care cade în mare parte pe femei. Ea urmărește termenul „logistică” până în secolul al XIX-lea, când era folosit pentru a explica modul în care Napoleon își susținea campaniile, iar Codul napoleonian le permitea soldaților să își ia soțiile cu ei. Paul Virilio le-a numit „soții logistice”. În 1861, manualul doamnei Beeton compara femeia care conduce casa cu un general. Autoarea trece apoi prin familia Gilbreth, cunoscută pentru diagramele de flux, emisiunea „19 Kids and Counting” și cazul Ghislaine Maxwell. Pandemia a accentuat dezechilibrul, iar concluzia ei este că această muncă trebuie privită și în contextul ei istoric și politic.
Copii pe alese, cu prețuri la vedere
Brigida D’Agostino scrie în Noema despre piața testelor genetice pentru embrioni. Orchid Health cere 2.500 de dolari pentru fiecare embrion analizat, peste cei aproximativ 15.000 de dolari ai unui ciclu de fertilizare in vitro. Nucleus Genomics vinde un pachet de circa 40.000 de dolari, cu un raport care estimează inclusiv înălțimea, culoarea ochilor sau IQ-ul. Societatea americană de medicină reproductivă a concluzionat în decembrie 2025 că metoda nu este pregătită pentru utilizare clinică. În iunie, cercetători de la Columbia au editat embrioni umani cu o precizie descrisă drept fără precedent. Antropologul Joseph Henrich consideră că selecția rămâne grosieră, iar Charles Perreault avertizează că preferințele culturale ar putea ajunge să lase urme în ADN. Autoarea amintește și despre cazul lui He Jiankui, condamnat la trei ani de închisoare după ce a modificat genetic două gemene în 2018.
Cursuri
Cursuri gratuite de acrobație și jonglerie
Circul Metropolitan București înscrie până pe 18 septembrie copii și tineri într-un program gratuit de inițiere și formare în artele circului. Potrivit B365, cursurile sunt pentru participanți cu vârste între 6 și 25 de ani și încep pe 5 octombrie, la sediul Circului Metropolitan din Aleea Circului nr. 15. Prima etapă durează patru săptămâni și include gimnastică de bază, jonglerie, exerciții de echilibru, discipline aeriene adaptate nivelului de începător și Acro Gym. Antrenamentele se țin de două ori pe săptămână, dimineața sau seara, pentru ca programul să poată fi combinat cu școala. La sfârșitul perioadei introductive, participanții trec printr-o evaluare practică. Cei care au aptitudinile necesare pot continua în grupele de nivel avansat. Pentru înscriere sunt cerute o adeverință medicală, acordul părinților în cazul minorilor și echipament sportiv comod.
Latină și greacă veche, gratis, în fiecare sâmbătă (și de oriunde)
Fiți atenți aici la această chestiune foarte, foarte faină. Colectivul de Filologie Clasică de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București organizează ediția a IV-a a Cercului de Filologie Clasică, cu lecții gratuite de limba latină și de limba greacă veche. Cursurile se adresează elevilor de gimnaziu și de liceu, studenților și oricui e interesat de limbile clasice. Repet: oricui e interesat de limbile clasice, deci nu e doar pentru elevi. Poate fi și pentru tine. Orele au loc în fiecare sâmbătă, cu start pe 3 octombrie 2026, și țin până în mai 2027, între orele 12.00 și 18.00. Sunt patru grupe: latină începători (12.00-13.30), greacă începători (13.30-15.00), latină intermediari (15.00-16.30) și greacă intermediari (16.30-18.00). Se predă la sediul facultății din București, cu transmisiune online pe Google Meet. Deci nu trebuie să fii neapărat în sală, poți să intri de oriunde, un laptop să ai. Profesor e Theodor Georgescu. Înscrierile se fac pe e-mail, la cerculdefilologieclasica@gmail.com, unde treci numele, grupa dorită și o adresă de contact. O persoană poate intra la mai multe grupe. Cam cât de cool e să înveți latina sau greaca veche doar așa, de foaie verde? Știi clișeul ăla, „how to be the most interesting person in the room”, cu care ne sâcâie reclamele la tot felul de aplicații? Cred c-am găsit rețeta perfectă. Smileyface cu rânjet.
Biblioteci
„Tanti Luci” și biblioteca din Șona, un after-school de 36 de ani
Pe Târnave mai funcționează doar două biblioteci comunale, la Mihalț și Șona, arată un reportaj AGERPRES. Cea din Mihalț a fost înființată în 1896 ca Bibliotecă Poporală a ASTREI și are acum 12.840 de volume. În 2025 a avut 721 de cititori, care au împrumutat 922 de cărți. La Șona, Lucia Crișan păstrează 17.600 de cărți într-un spațiu de 32 de metri pătrați, în curtea casei sale, unde lucrează din 1990. După ora 12:00, primește zilnic copii de diferite vârste și îi ajută individual la teme. Iacob, elev în clasa a VIII-a, spune că acolo a învățat să citească, să scrie și tabla înmulțirii. Din cele 67 de comune ale județului Alba, bibliotecile se păstrează mai ales în Apuseni. Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” a trimis peste 17.000 de titluri către bibliotecile rămase.
Zece săli de lectură care arată ca niște decoruri de teatru
Unele biblioteci sunt spectaculoase și prin arhitectură, iar Curatorial prezintă o selecție realizată de BeauxArts. La Paris, Biblioteca Națională a Franței s-a redeschis după 12 ani de lucrări, cu Sala Ovală și cu cele 16 ferestre rotunde de sub un acoperiș de sticlă înalt de 18 metri. În Wiblingen, Germania, sala rococo a fostei abații benedictine are 23 de metri lungime și o frescă din 1744. Biblioteca Cuypers din Rijksmuseum, deschisă în 1885, adăpostește aproximativ 450.000 de volume. Sala barocă a Bibliotecii Naționale a Austriei are aproape 78 de metri, iar instituția deține peste 12 milioane de documente. Lista mai cuprinde Beinecke de la Yale, un cub din marmură translucidă construit în 1963, Long Room de la Trinity College, biblioteca din Tianjin cu rafturi curbate pe 30.000 m², Cabinetul Regal Portughez din Rio, Peabody din Baltimore și biblioteca proiectată de Calatrava la Zurich.
Film
Filmele din Deltă ajung la oraș
Filmele prezentate la ediția a XXIII-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, desfășurată la Sfântu Gheorghe, pot fi revăzute în mai multe locuri din țară între 2 și 6 septembrie. Potrivit Zile și Nopți, retrospectiva ajunge la Cinema Elvire Popesco din București și pe terasa Cinema Studio din Timișoara. Pe 4 și 5 septembrie sunt programate proiecții și la hub-ul A Lu’ Escana din Porumbacu de Sus, cu acces gratuit, iar pe 5 septembrie filmele ajung și la Muzeul Ivan Patzaichin din Mila 23. La București, una dintre premiere este „The Beloved”, regizat de Rodrigo Sorogoyen, programat sâmbătă, 5 septembrie, la ora 20:00. Publicul poate vedea și „Kurak”, filmul care a câștigat Trofeul ANONIMUL 2026. Programul mai include lungmetraje și scurtmetraje din competițiile festivalului, printre care „Broken Voices”, „If I Go Will They Miss Me”, „Sfârșitul lumii” și „Silent Rebellion”. Biletele pentru proiecțiile din București sunt disponibile pe Eventbook.
Muzică
Cinci zile de jazz în inima Sibiului
Sibiu Jazz Festival ajunge la ediția cu numărul 54 și are loc între 2 și 6 septembrie, în mai multe spații din oraș. Programul publicat de Zile și Nopți începe miercuri la Sinagoga Mare, cu Alma-Nicole & Ciprian Iacob. Joi, la Sala Thalia, cântă Sara Alden Trio, apoi Magnus Öström & Andrii Pokaz. Vineri sunt programați Marco Mezquida Trio și Nguyên Lê Trio, iar sâmbătă urcă pe scenă Equinox Quintet, câștigătorii Sibiu Jazz Competition de anul trecut, și Ulrich Drechsler’s Trio. Pe esplanada Filarmonicii au loc în fiecare seară momente cu Alessandra D’Alessandro și saxofonistul Primo Salvati. Festivalul se încheie duminică, la Mănăstirea Ursulinelor, cu un Pop-Up Jazz Session care include muzică de pe vinil, un set al lui DJ Vlad Dumitru și un jam session. Directoarea Simona Maxim spune că festivalul are deja un „public ereditar”, format din generații care au crescut cu jazzul de la Sibiu.
Hituri moderne trecute prin filtrul anilor ’30
„Vintage Sounds at the Palace” pornește de la următoarea idee: cum ar suna piesele pop cunoscute dacă ar fi cântate ca în perioada swing a anilor ’30 și ’40? Spectacolul RedSwing are loc pe 26 septembrie, de la ora 20:30, la Palatul Bragadiru, iar detaliile au fost publicate de Zile și Nopți. Trupa a strâns până acum peste 3.000 de spectatori în turneul național. Repertoriul combină melodii românești și internaționale, de la „Zaraza” și „Fetițe dulci ca-n București” la „Mambo Italiano” și „Let Me Entertain You”, toate refăcute în ritm de swing. Pe scenă sunt zece artiști: șase muzicieni și patru dansatori profesioniști. Coregrafiile de Lindy Hop, decorurile retro și costumele inspirate de epocă completează partea muzicală. Conceptul artistic este realizat de Ana Maria Roșu Negoiasă. Organizatorii recomandă și un dress code inspirat de anii ’30, cu perle, croieli flapper și accesorii black-tie.
Expoziție și experiment
O instalație despre tăcerea din închisori
Pe 3 septembrie, la ora 18:00, Muzeul Național al Țăranului Român deschide în Sala Irina Nicolau expoziția „NISCRIATI [nescrise]”, un proiect pe care artista Lila Passima îl numește „exporiment”. Potrivit Muzeului Național al Țăranului Român, instalația poate fi văzută până pe 20 septembrie și pornește de la experiențe istorice care rup vieți și identități, precum exilul, colonizarea, încarcerarea sau genocidul. Lucrarea prezentată acum, „NISCRIATI [Stație de lucru I]”, este prima dintre cele trei perspective care vor forma proiectul final al cercetării doctorale a artistei. Cercetarea urmărește creația și destinul Lenei Constante, artistă și memorialistă care a petrecut ani în închisorile comuniste. Experiența ei de detenție, marcată de izolare, tăcere și singurătate, este unul dintre studiile de caz. Lila Passima lucrează cu fragmente de memorie, documente și imagini pentru a explora felul în care trauma rămâne în istoria personală și colectivă.
Expoziții
Balcicul, repictat de opt artiști contemporani
Opt artiști contemporani care au participat anul acesta la rezidența artistică de la Balcic își prezintă lucrările la Elite Art Gallery. Expoziția „Balchik Art Residency #23” poate fi vizitată până pe 8 octombrie, iar vernisajul are loc pe 2 septembrie, la ora 18:30, potrivit revistei Curatorial. Artiștii invitați sunt Coon One, Carla Schoppel, Ciprian Antoci, Elena-Daniela Acatrinei, KSELE, Leo Oleg Dolghier, Mariana Hultoană și Pisica Pătrată. Rezidența continuă proiectul „Pictori de azi la Balcic”, început de Asociația Elite Art în urmă cu peste 20 de ani. Ideea este ca fiecare generație de artiști să privească din nou un loc foarte cunoscut în istoria artei românești și să găsească propriul mod de a-l reprezenta. Lucrările folosesc pictură, desen, colaj analogic și tehnici venite din arta urbană. De la începutul proiectului, peste 250 de artiști au participat la rezidențele de la Balcic și au realizat mai mult de 1.000 de lucrări.
Arta băimăreană, la Institutul Liszt din București
Colonia de pictori de la Baia Mare împlinește 130 de ani, iar o expoziție deschisă la București arată cum continuă astăzi această tradiție artistică. Potrivit unui comunicat publicat de AGERPRES, expoziția „Arta băimăreană 130 (1896-2026) – Artiști contemporani” este organizată de Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București și Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Este continuarea unui proiect început în primăvară, când expoziția s-a concentrat pe istoria coloniei. De data aceasta, sunt prezentate 28 de lucrări ale unor artiști contemporani, de la pictură, sculptură și grafică până la tehnici mixte. Unele păstrează legătura cu peisajul și arta figurativă, iar altele merg spre abstract și conceptual. Printre ele se află și lucrări realizate în 2025 și 2026. Vernisajul are loc pe 8 septembrie, la ora 19, iar expoziția poate fi vizitată până pe 30 septembrie 2026.
Patru zile de expoziție pe Dealul Mitropoliei, cu lucrări făcute în terapie
Galeria Madrigal deschide joi, 3 septembrie 2026, la ora 18:00, expoziția „Lumina dinăuntru devine culoare”, cu lucrări realizate de copii, tineri și adulți ai Spitalului de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” din București. Vernisajul are loc la Casa Madrigal, pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, și include un moment al Corului „Viorele”, dirijat de Sorana Mănăilescu, parte din Cantus Mundi. Potrivit Zile și Nopți, expoziția poate fi vizitată până pe 6 septembrie, vineri între 14:00 și 17:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 13:00, cu rezervare printr-un formular online. Proiectul face parte din programul „Madrigal pentru spitale”, realizat în parteneriat cu ASSMB, iar curatoarea Silvana Dulamă-Popa vorbește despre rolul artei în sănătatea mintală.
Eveniment
Asia Fest, în curtea Arenei Naționale
Asia Fest are loc între 4 și 6 septembrie în curtea Arenei Naționale, cu intrare dinspre Strada Maior Coravu. Potrivit B365, ediția cu numărul 13 reunește culturi din 14 țări, peste 200 de artiști și mai mult de 100 de restaurante, food truckuri și expozanți. Anul acesta apar patru zone mari dedicate Turciei, Indiei, Coreei de Sud și Japoniei. Fiecare combină mâncare, demonstrații, ateliere și elemente de cultură tradițională: de la gözleme, tikka masala, bibimbap și ramen la Ebru, rangoli, origami și ceremonia ceaiului. O zonă separată, KJ Area, este dedicată K-Pop, manga, anime și cosplay. Copiii au ateliere și activități proprii, iar pasionații de mașini pot vedea modele asiatice modificate. Festivalul este deschis vineri între 14:00 și 22:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 și 22:00. Biletul costă 25 de lei vineri și 30 de lei în weekend, iar copiii sub 7 ani au intrare gratuită.
Foto: Flow
