Imaginează-ți un roman polițist în care unul dintre naratori este chiar cadavrul victimei, care îți vorbește încă din primele pagini. O altă voce este culoarea roșie. Îți mai vorbesc în carte un cal desenat, o monedă de aur, un câine și multe altele. Cam aceasta este lumea inedită în care te invită Orhan Pamuk în „Mă numesc Roșu”.
Acțiunea se petrece la Istanbul, la sfârșitul secolului al XVI-lea, într-o lume în care arta picturii și a miniaturii este mult mai mult decât artă. Felul în care este pictată o imagine poate deveni o problemă de credință, de putere și de identitate. În centrul romanului se află un „proiect” secret, realizat pentru sultan, care tulbură lumea miniaturiștilor și dezvăluie tensiuni vechi între tradiție și influența europeană.
Pamuk pornește de la o intrigă de tip polițist, dar romanul dezvoltă subiecte mult mai ample, precum ce este lumea și cum o poți vedea, câtă libertate are artistul, cât de periculoasă poate deveni o imagine și unde se termină credința, respectul pentru tradiție sau dorința de schimbare.
Romanul are și o structură inedită. Fiecare capitol scurt are propriul narator, identificat chiar în titlul capitolului, iar autorul renunță la naratorul clasic, care știe tot și ordonează totul pentru cititor. Povestea se construiește treptat, din fragmente, impresii, amintiri și contradicții. E ca un puzzle. La început, lectura poate părea ușor derutantă, însă cea mai bună strategie este să accepți jocul vocilor și să nu încerci să telegi imediat de fiecare detaliu. Treptat, piesele se așază.
Titlul original turcesc este „Benim Adım Kırmızı”, iar cartea a apărut în 1998. Traducerea în limba engleză, semnată de Erdağ Göknar, a fost publicată în 2001 la editura Alfred A. Knopf.
Despre autor
Orhan Pamuk s-a născut pe 7 iunie 1952, la Istanbul. Potrivit biografiei sale oficiale, a crescut într-o familie înstărită și a fost atras mult timp de pictură, iar această apropiere de imagine și de culoare este evidentă în „Mă numesc Roșu”.
A studiat arhitectura la Universitatea Tehnică din Istanbul, dar a renunțat după câțiva ani. Mai târziu, s-a apropiat de jurnalism și de literatură.
Istanbulul rămâne una dintre marile constante ale operei sale. Orașul apare ca un cadru real al desfășurării acțiunii, dar și ca „spațiu” interior, plin de melancolie, de tensiuni culturale și de amintiri. În motivația pentru Premiul Nobel pentru Literatură, câștigat de Pamuk în 2006 (primul scriitor turc recompensat cu această distincție), Academia Suedeză a subliniat tocmai felul în care Pamuk a explorat orașul natal și a creat simboluri noi pentru întâlnirea și tensiunea dintre culturi, conform nobelprize.org.
Pamuk a fost și o voce publică incomodă în Turcia. Declarațiile sale despre genocidul armean și despre uciderea kurzilor au stârnit foarte multe reacții, iar în 2005 a fost acuzat oficial de denigrarea identității turce. Cazul a atras atenția internațională asupra libertății de exprimare, iar acuzațiile au fost retrase ulterior. În prezent, Pamuk predă scriere și literatură comparată la Universitatea Columbia.
De ce să citești „Mă numesc Roșu”
Pentru construcția narativă. Faptul că fiecare capitol are o altă voce (inclusiv „vocile” unor obiecte) transformă lectura într-o experiență neobișnuită. Te simți ca într-un labirint în care fiecare personaj care ți se adresează adaugă o piesă, însă niciuna dintre piese nu poate explica întregul de una singură.
Pentru felul în care se confruntă două viziuni despre artă. În tradiția miniaturii otomane și persane, artistul nu caută neapărat individualitatea sau semnătura personală. Idealul este reprezentat de o perspectivă care se apropie de ordinea divină, de memoria formelor și de imaginea lumii așa cum ar putea fi văzută dincolo de perspectiva omului. Arta europeană vine însă la pachet cu portretul, cu perspectiva, cu detaliul individual și cu dorința de a fixa realitatea într-un mod ușor de recunoscut. În roman, conflictul dintre aceste două viziuni devine o metaforă pentru alte conflicte, cel dintre tradiție și schimbare, dintre credință și imagine, dintre Est și Vest.
Pentru personajele complexe și ambigue. Nu există niciun personaj plat, plictisitor în „Mă numec Roșu”.
Ca iubitor al Istanbulului din prezent, consider că romanul merită citit și pentru atmosfera Istanbulului din trecut. Citind romanul lui Pamuk, simți frigul nopților, casele întunecate, străzile, atelierele, zăpada, mirosurile și toate zvonurile care se perindă prin paginile cărții.
Și, poate cel mai important motiv (și motivul pentru care, în general, citim romane), pentru o lume la care altfel nu ai avea acces, un univers fascinant, pe care îl descoperi cu uimire, pagină cu pagină.
Concluzie
Romanul „Mă numesc Roșu” este scris într-un stil dens, cu o finețe desăvârșită. Îmbină misterul, povestea de dragoste și meditația filosofică într-un mod rar întâlnit în literatură. Poți să îl citești ca roman polițist, ca roman istoric, ca poveste despre artă sau ca meditație asupra felului în care culturile se întâlnesc și se influențează.
Mulți cititori o consideră una dintre cele mai importante cărți ale lui Orhan Pamuk și sunt de acord cu ei.
Am recitit cu mare plăcere „Mă numesc Roșu” (primul meu contact cu acest roman a fost prin 2006 sau 2007) și cred că este una dintre cărțile fundamentale ale literaturii universale.
