Am găsit un site care te lasă să descoperi o viață la întâmplare din istoria omenirii. Apeși pe câteva butoane și afli când s-ar fi născut, unde, în ce familie, ce ar fi mâncat, cât ar fi trăit. În majoritatea încercărilor mele, am tras „lozuri” destul de triste. Foarte mulți copii morți. Foarte multe vieți încheiate înainte să facă mare lucru. O dată sau de două ori am ajuns cu personajul până la bătrânețe, dar asta e o performanță foarte puțin probabilă din punct de vedere statistic.
Și m-a pus un pic pe gânduri.
Proiectul se numește Any Human Ever și l-am pescuit din newsletterul deepculture. Ideea lui pornește de la faptul că istoria pe care o avem în minte este o selecție foarte ciudată de vieți omenești. Știm nume de împărați, succesiuni de regi, cine a cucerit pe cine și câte o anecdotă despre vreun personaj suficient de important încât să-i fie consemnate inclusiv obiceiurile proaste. Cunoaștem detalii despr epersonajele celebre ale istoriei care ni s-au lipit ca scaiul de minte, însă nu a ajuns la noi nicio informație concretă, punctuală, despre o zi obișnuită din viața unui țăran anonim din buricul Europei din anul 500 î.Hr. Putem doar să bănuim cum ar fi trăit, ce haine ar fi purtat, ce ar fi mâncat. Bănuieli cu o mare marjă de eroare.
Cum ar arăta trecutul dacă oamenii despre care aflăm câte ceva ar fi aleși la întâmplare?
Any Human Ever încearcă să facă acest experiment. Dintr-un trecut în care au existat peste 100 de miliarde de oameni, acest minunat și interesant site îți propune, pas cu pas, o posibilă viață. Mai întâi anul, apoi locul, apoi împrejurările existenței. Personajele sunt fictive, construite cu ajutorul datelor și al unor modele, pe considerente statistice. Nu ai descoperit într-o arhivă jurnalul unui olar de acum două mii de ani, însă, după câteva detalii despre familia și casa lui, poți să-ți faci o vagă idee despre viața lui.
Merită precizat și că documentarea are limite. Pagina de surse scrie despre date preluate direct, calcule și informații atribuite sau completate de modele AI, unele neverificate. Așadar, poveștile trebuie citite ca simulări, cu precauția cuvenită detaliilor foarte exacte. Proiectul are și un spațiu de discuții pe Reddit, accesibil din pagina de prezentare.
Dar chiar și cu această rezervă (care mie mi se pare irelevantă, esența „exercițiului” fiind cu totul alta), site-ul ăsta te cam zgândăre și-ți dă de gândit. Câteva încercări sunt suficiente ca să începi să privești altfel lucruri pe care, în mod normal, nici nu le numeri printre motivele tale de mulțumire, mai ales că ne comparăm întotdeauna cu proximitatea. Eventual și cu circul și cu falsitatea din social media.
Trei exemple de vieți
Acestea sunt cele trei vieți pe care le-am extras, ca să am câteva exemple la îndemână, chiar când am început să scriu articolul. Le redau mai jos, în traducere, așa cum le-a construit site-ul.
Kanbei, Japonia, 1692
Kanbei nu este o persoană reală. Povestea lui este construită pornind de la realitatea statistică a arhipelagului japonez din anul 1692.
Kanbei s-a născut în 1692, într-o zonă rurală din apropiere de Nagoya, Japonia. Trăia într-un sat de aproximativ 300 de oameni. Era primul dintre cei cinci copii ai familiei. Familia în care s-a născut urma tradițiile budiste și șintoiste. A murit de pneumonie în primul an de viață. A fost înmormântat simplu, pentru că se spunea că un copil mai mic de șapte ani încă le aparține zeilor.
Mitra, Podișul Deccan, 73 î.Hr.
Mitra nu este o persoană reală. Povestea ei este construită pornind de la realitatea statistică a Podișului Deccan din anul 73 î.Hr.
Mitra s-a născut în anul 73 î.Hr., în Podișul Deccan, în apropierea actualului Hyderabad. A crescut într-un sat mic, de aproximativ 80 de oameni. Locuia într-o colibă cu pereți de lut și acoperiș de paie, luminată de o lampă din lut în care ardea ulei de susan sau de șofrănel. Era a opta dintre cei opt copii ai familiei. Mânca mai ales turte din mei perlat, numit bajra, carne de capră, linte și o leguminoasă cunoscută drept „horse gram” (în engleză; Kulthi sau Kulath în hindi), vinete și dovleci, iar dintre fructe, mango. Avea aproximativ 151 de centimetri înălțime.
Tatăl ei a murit când avea cinci ani. La 15 ani și-a pierdut mama. La 16 ani s-a căsătorit. La 29 de ani a trecut printr-un an rece, fără soare, provocat de erupția îndepărtată a vulcanului Okmok, din Alaska. Tot la 29 de ani, o cometă a rămas vizibilă pe cer timp de câteva zile.
Mitra a avut cinci copii. Patru băieți și o fată au supraviețuit copilăriei. Cea mai lungă călătorie a ei a fost un drum de două zile pe jos, până într-un târg din apropiere. Cele mai puternice sunete pe care le-a auzit vreodată au fost tunetul și răgetul unui tigru în timpul nopții. Vorbea o limbă dravidiană și practica forme timpurii de hinduism și budism. Era olăriță și își câștiga traiul din meșteșugul ei.
A murit la 39 de ani, într-un accident. După moarte, trupul ei a fost ars pe un rug, iar cenușa a fost încredințată unui râu, potrivit ritualului hindus.
O fată fără nume, Câmpia Europei de Est, 4578 î.Hr.
Nu s-a păstrat niciun nume. Nu este o persoană reală, ci un personaj a cărui poveste este construită pornind de la realitatea statistică a Câmpiei Europei de Est din anul 4578 î.Hr.
În anul 4578 î.Hr., pe teritoriul numit astăzi Câmpia Europei de Est, s-a născut o fată. Nicio mărturie nu îi păstrează numele. Comunitatea ei număra aproximativ 50 de oameni. Era primul dintre cei trei copii ai familiei. Credințele familiei erau animiste și șamanice. A murit la patru ani, din cauza unei infecții diareice.
Concluzie după trei povești
OK. Să revenim un pic la Mitra. Două zile de mers pe jos până într-un târg. Atât a ajuns ea de departe într-o viață întreagă. Și acel amănunt despre sunete. Tunetul și un tigru în noapte. Probabil răgetul tigrului i-a rămas în amintire pentru întreaga viață, fiind un mare eveniment pentru ea. E suficient pentru a încerca să-ți imaginezi, pentru câteva secunde, cât de diferită putea fi lumea unui om din acele timpuri.
Apoi vine povestea fetiței, care aproape că nu are timp să înceapă. Un loc, o familie, vârsta de patru ani, o infecție. În cazul lui Kanbei, nici măcar atât.
După mai multe asemenea încercări, bătrânețea începe să capete un alt înțeles. Noi ne gândim la pensie (luăm de-a gata ideea de pensie, ca pe o certitudine, altfel nici nu ne-am complica vreo secundă cu Pilonul III), la ce o să facem după ce terminăm un proiect, după ce cresc copiii, după ce mai strângem niște bani. Avem obiceiul să ne imaginăm viața cu mult timp înainte. Însă, în majoritatea poveștilor din istoria omenirii, viitorul trage cortina foarte rapid, după câteva propoziții.
Înainte era mai bine. NOT.
Iar diferența față de prezent poate fi măsurată. Potrivit Eurostat, speranța de viață la naștere în Uniunea Europeană era de 81,5 ani în 2024. Același indicator a crescut, în medie, cu peste doi ani pe deceniu din anii 1960. Sunt medii statistice, firește, nu promisiuni individuale. Dacă bei ca un apucat în fiecare seară și mănânci merdenele non-stop, fie ele gătite și cu unt, statistica începe să nu te mai avantajeze. Dar aceste medii statistice ne arată cât de mult s-au schimbat șansele cu care pășim în lume.
Și mortalitatea infantilă a scăzut considerabil. În UE, rata deceselor înainte de împlinirea unui an a coborât de la 6,2 la mia de născuți vii în 1999 la 3,5 în 2024. România avea încă o valoare mai mare, de 6,6 la mie. La nivel mondial, rata mortalității copiilor sub cinci ani era în 2024 mai mică de jumătate față de cea din 2000, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Progresul este enorm, chiar dacă rămâne inegal.
Mă gândesc apoi la cauzele morții celor doi copii din exemple. Pneumonia și infecțiile diareice încă ucid. Ar fi fals să spunem că au devenit inofensive, dar astăzi avem mijloace de prevenție și tratament care schimbă radical șansele unui copil, în special în țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare: vaccinuri, antibiotice pentru pneumonia bacteriană, soluții de rehidratare, apă sigură, igienă și îngrijire medicală.
Pentru mulți dintre noi, toate acestea au traseul lor obișnuit: medicul de familie, o consultație la specialist, farmacia din apropiere. Sigur că uneori sunt cozi, costuri și frustrări. „Ce zi proastă am avut azi, am stat la o coadă imensă la farmacie și un nesimțit s-a băgat în față și…”. Dar existența tratamentului și posibilitatea de a ajunge la el în timp util sunt avantaje atât de mari, încât merită scoase măcar din când în când din categoria lucrurilor care ni se cuvin pur și simplu.
La fel, apa potabilă de la robinet, o cameră încălzită iarna, frigiderul, lumina pe care o aprinzi după apus, posibilitatea de a citi, de a afla ce se întâmplă la mii de kilometri, de a vorbi cu cineva aflat departe. Un drum pe care îl poți face într-o după-amiază și care ar fi depășit de zece ori întreaga geografie a vieții Mitrei.
Nu toți oamenii au acces la aceste lucruri, nici măcar astăzi. Tocmai de aceea, când le avem, merită să observăm cât de mult contează.
Cred că aici m-a prins pe mine acest mic experiment. În câteva minute, m-a făcut să văd altfel o zi în care nu se întâmplă nimic deosebit. Ești sănătos, ai mâncat, ai unde să dormi, cei apropiați sunt bine. În mod normal, o asemenea zi abia dacă merită povestită. Ba chiar ai uneori tendința să spui că „meh, m-am plictisit”, adică n-ai făcut mare lucru, n-ai PROGRESAT, ai pierdut timpul de pomană.
Dar după câteva vieți trase la sorți, o zi ca asta începe să pară un ideal de fericire.
Avem destule motive să fim nemulțumiți de prezent și destule lucruri de îndreptat. Putem să le vedem foarte limpede și, în același timp, să recunoaștem marele noroc (unic în istorie) de a avea la dispoziție ani, tratamente, confort și posibilități pe care majoritatea covârșitoare a oamenilor din poveștile de pe anyhumanever.com nici măcar nu și le-ar fi putut imagina.
Pe Any Human Ever, poți să apeși din nou niște butoane și să-ți imaginezi o altă viață. După câteva încercări, sunt șanse foarte mari ca cele pe care le avem să ni se pară top.
Acum, aici.
Ale noastre.
Foto: Flow
