Radu Tudoran este unul dintre scriitorii mei români preferați. Mă fascinează sensibilitatea lui și felul în care creionează scene memorabile, pe care le presară ici și colo prin cărțile sale, de obicei destul de stufoase. „Un port la răsărit” e primul lui roman. Și, pentru un prim roman, arată foarte bine.
Despre „Un port la răsărit”
Publicat de Socec în 1941, „Un port la răsărit” este romanul de debut al lui Tudoran. Succesul la public se vede și din cele șase ediții apărute până în 1944, menționate de Gazeta de Chișinău. A urmat însă o lungă absență editorială. Alex Ștefănescu o explică prin incompatibilitatea subiectului basarabean și a perspectivei asupra lumii slave cu politica regimului comunist. Romanul a reapărut în librării în 1991.
Instalarea unui motor la uzina electrică îl duce pe un inginer bucureștean la Limanul Nistrului. El însuși ne spune povestea, fără să-și dezvăluie numele. Povestea se petrece la Cetatea Albă, dar îi poartă pe cititori și spre Bugaz și insula Carolina, o geografie care ocupă un loc important în imaginarul lui Tudoran. Un articol din Independența Română observă că decorul romanului fusese schițat deja în nuvela „Orașul cu fete sărace” (debutul literar al lui Tudoran), o așezare expusă iernilor aspre, în vecinătatea stepei și a apelor Nistrului.
Și, da, e și un roman de dragoste, însă nu dau niciun detaliu despre povestea de iubire, pentru că merită descoperită fără spoilere.
Despre Radu Tudoran
În spatele numelui Radu Tudoran se află Nicolae Bogza, născut la Blejoi, în Prahova, pe 8 martie 1910. Fratele mai mic al lui Geo Bogza a preferat să publice sub pseudonim pentru a evita asocierea cu acesta, arată artline.ro. Tatăl lor, Alexandru Bogza, lucrase în marina comercială înainte să devină antreprenor.
Înaintea carierei literare au fost studiile militare, la Mănăstirea Dealu și la Sibiu, apoi a activat timp de șase ani ca ofițer. Tudoran a părăsit armata în 1938. Volumul de nuvele „Orașul cu fete sărace” a apărut în 1940, iar „Un port la răsărit” în anul următor.
Marea l-a obsedat toată viața. Într-o intervenție pentru RRI, Paul Cernat relatează că, la începutul anilor ’50, Tudoran a încercat să părăsească ilegal România pe o goeletă. Cei mai mulți dintre tovarășii de drum au fost arestați după eșecul plecării, dar scriitorul ar fi fost protejat de intervenția lui Geo Bogza. Paul Cernat pune episodul în legătură cu aventura maritimă din „Toate pânzele sus!”, publicat în 1954 și ecranizat pentru televiziune în anii ’70. Opera lui Tudoran mai cuprinde, printre altele, „Fiul risipitor”, „Maria și marea” și cele șapte volume ale ciclului „Sfârșit de mileniu”.
„Din punct de vedere politic, Nicolae Bogza, viitorul Radu Tudoran, nu a mers nici către stânga radicală, care l-a sedus pe Geo Bogza, nici către dreapta radicală, unde s-au înregimentat, pentru un timp, frații săi mai mari, Alexandru și Ovidiu Bogza, ei înșiși autori de cărți. Și sora lor, Elena, a scris literatură. A fost o familie în care care s-au scris cărți.”, a afirmat Paul Cernat la RRI.
Iar popularitatea cărților sale a fost considerabilă.
De ce să citești „Un port la răsărit”
Pentru melancolie. Radu Tudoran are o melancolie de care nu se dezminte în aproape nicio carte, iar aici o simți încă din primele pagini. Pentru mine, ea este unul dintre motivele pentru care mă întorc la scrisul lui. Radu Tudoran chiar a știut cum să transmită emoție. Prin cuvinte simple și prin scene construite minuțios.
Pentru scenele memorabile. Recunosc, am avut uneori senzația că romanul o „lălăie” cam mult. De fiecare dată însă, „lălăiala” a fost întreruptă de câte o scenă uluitoare. Așa se explică și răbdarea mea cu această carte. Acele scene-unicat cântăresc mai mult decât paginile pe care uneori le-aș fi dorit mai scurte (și care, până la urmă, se dovedesc a fi exact așa cum trebuie să fie, pentru că au rolul de a pregăti marile momente).
Pentru mare. Obsesia lui Tudoran pentru mare se vede și în acest roman. Limanul, portul, apa și vântul devin personaje în sine.
Pentru locuri. Le-am descoperit pe Google Maps, din curiozitatea de a vedea măcar de sus acel univers. Cetatea Albă corespunde actualului oraș Bilhorod-Dnistrovskîi, din regiunea Odesa, iar Bugazul este cunoscut astăzi ca Zatoka, potrivit paginilor Wikipedia despre Cetatea Albă și Bugaz. Mi se pare unul dintre lucrurile frumoase pe care le poate face o carte, să te determine să cauți pe hartă locurile prin care tocmai ai trecut în paginile ei.
Pentru personaje. Tudoran are un talent aparte pentru portrete. Și ce portrete!
Pentru că Tudoran nu e un moralist. Personajele lui principale sunt de multe ori ambigue moral, iar mie îmi place că lectura nu se încheie cu o pildă care să-ți servească ție etică la micul dejun. Comportamentul lor îți lasă destule motive de îndoială și destule aspecte de judecat singur-singurel.
Pentru ușurința cu care se citește. E o carte mai mult pentru cititorii aflați în căutarea scenelor și a personajelor memorabile și mai puțin pentru cei ahtiați după acțiune și lipsiți de răbdare. Totuși, chiar și cei mai puțin răbdători pot avea parte de o lectură plăcută. Mie, romanul mi s-a părut ușor de citit.
Pentru că e un debut remarcabil. Nina Negru, în Gazeta de Chișinău, citează prefața ediției din 1991, în care Tudoran explică legătura dintre roman și experiența sa la Limanul Nistrului. De această dată, scrisul a urmat imediat întâmplărilor, fără anii de așteptare de care avusese nevoie pentru alte cărți. Din aceeași prezentare aflăm cât de mult se recunoștea autorul în debutul său, încât celelalte volume ajunseseră să-i pară aproape de prisos.
Mi se pare o mărturisire frumoasă despre atașamentul unui scriitor față de prima lui carte de mari dimensiuni, mai ales că scriitorii au mai degrabă tendința de a se distanța de primele lor opere, care li s-ar părea tot mai nereprezentative (sau chiar puerile) pe măsura trecerii anilor.
Concluzie
„Un port la răsărit” e un roman care îți cere puțină răbdare, apoi te răsplătește.Are melancolia de care Tudoran nu se desparte aproape niciodată, are marea, are scene pe care le ții minte mult timp (o scenă anume m-a uimit, pur și simplu) și are personaje care nu-ți țin lecții de morală. A stat aproape o jumătate de secol în umbră și merită din plin redescoperit.
