Am fost sâmbătă, 31 ianuarie, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), cu gândul în primul rând la expoziția temporară „Dușmance ale poporului”, dar am vizitat tot muzeul și scriu acum câteva rânduri despre expoziții, pentru că unele dintre ele mai pot fi văzute doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Expozițiile temporare
Să începem cu expozițiile temporare, căci asupra lor vreau să atrag mai mult atenția.
„Dușmance ale poporului” este o expoziție dificilă din punct de vedere emoțional, dar necesară. Pe site-ul MNIR scrie că poate fi vizitată până în februarie 2026. Expoziția spune poveștile a 71 de femei care au fost arestate în perioada comunistă din motive politice și etichetate de regim drept „dușmance ale poporului”. Motivele au fost dintre cele mai diverse: unele aveau legături cu Occidentul și au fost acuzate de „înaltă trădare”, altele făcuseră parte din rezistența anticomunistă din munți sau s-au opus confiscării pământurilor în timpul colectivizării. Au existat și cazuri în care vina lor a fost pur și simplu faptul că erau mame, soții, fiice sau surori ale unor oameni considerați periculoși de către regim. Pe lângă aceste 71 de femei, expoziția include și o secțiune specială, „Cele mai tinere deținute”, dedicată unor cazuri cutremurătoare de fetițe care au ajuns în detenție politică fără să fi făcut nimic, doar pentru că s-au născut în închisoare, în timp ce mamele lor erau deja arestate. Vizitatorii pot descoperi și cum arăta viața în închisorile de femei, prin fragmente din memorii scrise de foste deținute și prin obiecte realizate chiar în timpul detenției. Textele și obiectele oferă o experiență emoționantă până la lacrimi.
„RE-MNIR: 50 de ani” ne prezintă atât exponate, cât și munca din spatele restaurării lor. Vorbim despre picturile semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian sau Nicolae Tonitza, iar restaurarea devine subiect de expoziție, cu explicații și documente de arhivă. Posterele științifice completează traseul și explică metodele prin care patrimoniul ajunge să reziste în timp. M-a bucurat această expoziție. Vizitabilă tot până în februarie 2026.
Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. MNIR a adunat, într-o expoziție de tip „best of”, cele mai spectaculoase obiecte din patrimoniul său, prezentate de-a lungul anilor în proiectul „Capodopere”. Găsești acolo lucrări de Luchian sau Tonitza, vioara lui George Enescu, Biblia lui Șerban Cantacuzino, tezaure, fresce, decorații rare și alte piese excepționale. Totul vine ca o formă de recuperare, în contextul în care muzeul este de ani buni în restaurare, iar accesul la aceste comori este limitat.
Tot acolo găsești și exponatele din fotografia de mai jos.
O parte din mostrele adunate pe Lună de echipajul Apollo 11 au fost oferite, ulterior, de autoritățile americane mai multor țări din lume. România a primit atunci, din partea președintelui Richard Nixon și a astronauților Apollo 11, patru mici fragmente de rocă lunară, puse într-un mic glob de celuloid (vezi în imagine). Pe același suport se află și un mic drapel tricolor care a ajuns pe Lună și s-a întors pe Pământ odată cu misiunea.
„Ion Dumitrana. Machetator și gravor”. Expoziția dedicată lui Ion Dumitrana ne prezintă un artist puțin cunoscut publicului larg. Machetele și gravurile de mărci poștale arată câtă rigoare și adaptare a cerut creația artistică sub cenzura comunistă. Se vede clar evoluția stilistică și diversitatea temelor, de la propagandă la cultură și natură. Pe site scrie că poate fi vizitată până în ianuarie 2026. Dacă vrei neapărat s-o vezi în februarie și mergi la MNIR doar pentru ea, eu zic să dai un telefon înainte.
În expoziția „…la îndeMână”, accentul cade pe accesibilitate, pe incluziune și pe experiența tactilă, prin replici ale unor artefacte importante. Parcursul este cronologic, pornește de la statuetele de la Cernavodă și ajunge în secolul XX. Este o abordare rară și bine gândită, care invită la o interacțiune directă cu obiectele.
Expozițiile permanente
La MNIR, expozițiile permanente sunt, teoretic, baza experienței.
Copia Columnei lui Traian este impresionantă. Columna e uriașă, habar n-aveam că e atât de mare. Este la scară naturală, montată astfel încât să vezi clar scenele și detaliile. Faptul că a fost realizată de meșteri de la Vatican și adusă la București abia în 1967 adaugă încă un strat de istorie peste istorie. Materialul și proporțiile ajută mult la înțelegerea monumentului original din Roma.
Lapidariumul adună 165 de piese din piatră, bine alese și coerent prezentate. Vezi elemente arhitecturale, monumente funerare și statui care ne povestesc despre viața civică, religioasă și urbană, din perioada greco-romană până în evul mediu românesc.
Tezaurul Istoric este fascinant din punct de vedere vizual. Sunt expuse în zeci de vitrine peste 3.000 de piese din metale și pietre prețioase. Găsești acolo tezaure celebre, diademe, coliere, obiecte de cult și brățările dacice din aur descoperite la Sarmizegetusa Regia.
De ce să vizitezi Muzeul Național de Istorie a României
Cu un singur bilet de 20 de lei ai acces la expoziții permanente și temporare consistente. Pentru că informația este prezentată clar. Pentru că muzeul reușește să combine patrimoniul clasic cu teme sensibile, actuale și relevante. Pentru că afli informații foarte interesante și despre munca din spatele exponatelor, ca-n „RE-MNIR: 50 de ani”.
Concluzie
Vizita la Muzeul Național de Istorie a României este o experiență completă. Pleci cu imagini puternice, cu informație solidă și cu senzația că timpul petrecut acolo chiar contează. Este un muzeu care merită vizitat pe îndelete și revenit ori de câte ori apar expoziții noi. Dacă vrei s-o iei ușor și să admiri și să înțelegi fiecare exponat în parte, probabil că ai nevoie de două-trei zile dedicate.
