Te-ai întrebat vreodată cum au ajuns câțiva oameni dintr-o regiune mică, precum Latium, să ridice un imperiu uriaș și atât de deștept organizat, încât și azi ne „lovim” de urmele lui peste tot? Cam de aici pornește Pierre Grimal în „Civilizația romană”. Și chiar reușește să răspundă la întrebare.
Despre „Civilizația romană”
Roma luminează aproape douăsprezece secole de istorie a omului, secole în care, fără îndoială, n-au lipsit războaiele și crimele, dar în care cea mai mare parte a lumii cunoscute a trăit pacea romană, impusă și acceptată de pe malurile râului Clyde până la munții Armeniei, din Maroc și până la Rin.
„Civilizația romană” nu e o carte de cronologie seacă, așa cum ne-au obișnuit cărțile plcitisitoare de istorie din școală. Mă rog, mie mi-a plăcut istoria, dar cred că plicticoșenia prezentărilor este unul dintre motivele pentru care elevii din jurul meu se cam fereau de ea.
Găsim aici condensate evenimentele fondatoare ale Romei, așezată pe cele șapte coline, o perspectivă încântătoare asupra genezei Republicii și Imperiului, asupra Războaielor Punice și cuceririi lumii mediteraneene, asupra vieții sociale și culturale romane.
Două lucruri mi-au plăcut foarte mult în lucrarea lui Pierre Grimal.
În primul rând, cartea evită cronologia și este contruită pe teme foarte variate: familia romană, dreptul roman, structura imperiului, armata romană în vremea Republicii și a Imperiului, arhitectura și sculptura, viața rurală și villa, Forul din Roma, plăcerile orașului (teatrul, hipodromul, gladiatorii, băile și banchetele), dar și marile orașe imperiale. Afli inclusiv cum își amenajau soldații romani taberele militare pentru înnoptat, atunci când se aflau în campanie.
În al doilea rând, scriitura lui Pierre Grimal, frumoasă, cursivă, literară. Chiar a știut cum să ambaleze multitudinea de informații într-un tot armonios, estetic.
Ediția în limba română a apărut la Humanitas, tradusă și adnotată de Wilhelm Tauwinkl.
Despre autor
Pierre Grimal (1912–1996) a fost un istoric, clasicist și latinist francez, fascinat de civilizațiile greacă și romană. A fost admis la Ecole Normale Superieure în 1933 și a predat civilizație romană la Sorbona timp de treizeci de ani. A publicat studii despre civilizația romană, printre care mai multe volume în colecția „Que sais-je?”, și a tradus autori latini clasici: Cicero, Seneca, Tacit, Plaut, Terențiu.
În 1977, a fost ales membru al „Academie des inscriptions et belles-lettres”, una dintre cele mai prestigioase instituții academice franceze, în recunoașterea contribuțiilor sale la studiile clasice.
A primit Premiul Broquette-Gonin din partea Societe des Gens de Lettres și a fost distins cu titlul de Commandeur al Ordinului Artelor și Literelor. Dicționarul său de mitologie grecească și romană rămâne și azi o lucrare de referință pentru cercetători și pasionați.
De ce să citești „Civilizația romană”
Pentru că e genul de carte care te face să înțelegi de unde vine lumea în care trăiești. Dreptul, arhitectura, conceptul de stat, modul în care funcționează o armată sau o administrație publică, toate au rădăcini romane. Cartea lui Grimal pune aceste rădăcini în context.
Pentru că Pierre Grimal povestește istoria Romei fără să intre în detalii inutile, iar lectura curge ușor. Pentru că nu e scrisă pentru specialiști.
Singurul minus al cărții este faptul că a fost publicată pentru prima dată în 1960. În decurs de 66 de ani, arheologii și istoricii descoperă mult și scriu și mai mult, deci probabil că un istoric împătimit (și specialist în Antichitate, în general, și în Imperiul Roman, în particular) cu siguranță va găsi în carte unele chestiuni care „nu se pupă” 100% cu cele mai noi informații pe subiectele respective, c-așa se întâmplă mai mereu. Din fericire. Pentru că asta înseamnă că cercetătorii încă cercetează.
Concluzie
„Civilizația romană” e cartea pe care ți-ar fi plăcut să o ai la îndemână când erai în școală și te plictiseau manualele clasice. Grimal știe să facă dintr-un subiect uriaș o lectură fluentă și captivantă. Opera lui „a contribuit în mod decisiv la aprofundarea și dezvoltarea studiului Antichității latine în epoca modernă”, după cum afirmă Alain Michel. O carte pentru curioși, pentru iubitorii de istorie și pentru oricine vrea să înțeleagă rădăcinile profunde ale lumii în care trăim.