„Refugiul timpului”, de Gheorghi Gospodinov, pornește de la o idee pe cât de simplă, pe atât de neliniștitoare: dacă memoria dispare, poate fi trecutul reconstruit suficient de bine încât să devină un adăpost? Gaustin, un personaj misterios care apare și în „Fizica tristeții”, imaginează un spațiu în care fragmentele unor epoci trecute sunt recreate cu o atenție aproape obsesivă la detalii. La început, această întoarcere în timp pare să aibă o funcție terapeutică, mai ales pentru cei care pierd contactul cu propriile amintiri.
Dincolo de farmecul decorurilor și al obiectelor readuse la viață, romanul ridică întrebări tot mai incomode: cât de mult bine poate face întoarcerea în trecut și când devine ea o formă de fugă din prezent? Ce căutăm, de fapt, atunci când ne agățăm de o epocă pe care o numim, retrospectiv, mai bună? Și cât de sigur este un refugiu construit din amintiri, nostalgii și versiuni selective ale istoriei?
Naratorul se apropie de proiectul lui Gaustin printr-o muncă de recuperare a urmelor lăsate de timp: obiecte, gesturi, atmosfere, detalii mărunte care pot reconstitui senzația unei lumi dispărute. Treptat, însă, romanul își mută atenția dinspre memoria individuală spre felul în care societățile întregi se raportează la trecut. Ceea ce începe ca o încercare de alinare capătă, pe parcurs, dimensiuni mult mai ample și mai neliniștitoare.
Nostalgia devine, astfel, una dintre marile teme ale cărții. Gheorghi Gospodinov vorbește despre ce pierdem atunci când uităm, dar și despre ce riscăm atunci când alegem să ne amintim doar anumite aspecte ale trecutului nostru. Romanul arată cât de ușor poate fi idealizată o perioadă din trecut, chiar și una de care oamenii abia așteptau să scape atunci când o trăiau.
Despre autor
Gheorghi Gospodinov s-a născut în 1968, la Yambol, în Bulgaria, și este unul dintre cei mai importanți scriitori bulgari contemporani, cu opere traduse în 25 de limbi și cu un parcurs care include proză, poezie, eseu, teatru, scenarii și romane grafice.
Gospodinov a câștigat Jan Michalski Prize în 2016, Angelus Central Europe Prize în 2019 și Premio Strega Europeo în 2021, iar „Refugiul timpului” este al treilea roman al său publicat în engleză. Scurtmetrajul de animație „Blind Vaysha”, bazat pe o povestire a lui, a fost nominalizat la Oscar în 2017.
În 2023, „Refugiul timpului”, în traducerea Angelei Rodel, a câștigat International Booker Prize. Potrivit anunțului oficial publicat atunci de The Booker Prizes, a fost prima astfel de distincție pentru un roman bulgar, iar premiul de 50.000 de lire sterline a fost împărțit egal între autor și traducătoare.
În interviul acordat pentru The Booker Prizes, Gospodinov a spus că impulsul de a scrie romanul a venit din senzația că ceva se dereglase în felul în care trăim timpul. A legat această neliniște de perioada de după 2016, de Brexit și de felul în care populismul folosește promisiunea unui trecut idealizat. Tot în interviu, autorul explică și legătura dintre comunism și nostalgia politică de astăzi: spune că a venit dintr-un sistem care promitea un „viitor luminos”, în timp ce populismul contemporan promite un „trecut luminos”. Pentru Gospodinov, ambele promisiuni sunt periculoase tocmai pentru că vând o salvare iluzorie.
Vă sună cunoscut?
De ce să citești „Refugiul timpului”
Pentru că pune o întrebare care ne privește pe toți: ce mai rămâne din noi atunci când memoria începe să dispară? Leïla Slimani, președinta juriului International Booker Prize 2023, a descris romanul ca pe o carte profundă despre dispariția amintirilor și despre legătura dintre destinul individual și cel colectiv.
Pentru că vorbește despre nostalgie fără să o transforme într-un simplu refugiu sentimental, pentru că are o miză europeană foarte actuală și pentru că reia întrebări vechi într-un context nou: cum aleg societățile ce să păstreze, ce să uite și ce să rescrie din propriul trecut? Gospodinov scrie despre memorie ca despre o forță care poate modela discursul public.
Pentru atmosferă și pentru felul în care romanul amestecă realismul, satira și distopia. Criticul Simon Ings a scris în The Times, că romanul nu este unul realist, ci o carte a ideilor, despre memorie, despre felul în care ea se estompează și despre felul în care poate fi restaurată sau reinventată.
Sam Sacks, în Wall Street Journal, îl apropie pe Gospodinov de Orhan Pamuk și Andreï Makine, autori preocupați de memorie, nostalgie și melancolie.
Concluzie
„Refugiul timpului” este o carte despre felul în care trecutul poate deveni o armă atunci când este ales, cosmetizat și folosit politic. Dacă ai citit și dacă ți-a plăcut „Fizica tristeții” de același autor, „Refugiul timpului” e un pas firesc. Regăsești aceeași sensibilitate pentru memorie și pentru trecutul est-european, dar într-o formă mai amplă și mai politică.
