De ce mintea intră în bucle obsesive atunci când nu suportă necunoscutul, un motor de căutare cu aproape 5,8 milioane de opere de artă din muzeele lumii și calculul prin care Feynman a stabilit când merită să comanzi mâncarea preferată. De ce mergem tot mai încet pe măsură ce îmbătrânim, cum transformă un panou solar lumina soarelui în curent și povestea bizară a viermilor care „învățau” prin canibalism, dar acum nu mai învață deloc. Tot acum, Anthropic lansează public Claude Fable 5, OpenAI pregătește tăieri mari de preț ca să-i mai ia din clienți, iar Mustafa Suleyman de la Microsoft critică ideea că instrumentul de lucru Claude ar putea avea conștiință. La capitolul ieșit din casă, „Fjord” de Cristian Mungiu ajunge într-o singură seară în vreo 90 de cinematografe, „Lacul Lebedelor” urcă pe scenă sub cerul liber la Herăstrău, iar MNAR deschide două expoziții mari. Și altele.
Una, alta
De ce mintea se blochează în bucle obsesive atunci când nu suportă necunoscutul
Simply Psychology prezintă un studiu publicat în Journal of Clinical Psychology, realizat de Judith Laposa și Christina Puccinelli, despre 59 de persoane cu tulburare obsesiv-compulsivă care au urmat 12 ședințe de terapie cognitiv-comportamentală de grup. Studiul arată că frica de incertitudine poate apărea în două feluri. Uneori, te face să încerci să controlezi totul, să anticipezi fiecare risc și să eviți orice surpriză. Alteori, te blochează complet și te face să simți că nu mai poți acționa. La începutul terapiei, cercetătorii au observat mai ales prima formă: nevoia de certitudine era legată de compulsii, adică de acele ritualuri prin care persoana încearcă să se liniștească. După terapie, a devenit mai vizibilă și partea care paralizează. Concluzia este că vindecarea nu înseamnă să găsești mereu răspunsuri mai bune sau garanții mai clare. Înseamnă, mai degrabă, să poți trăi cu un anumit grad de incertitudine fără ca acesta să îți conducă viața. Am găsit articolul în newsletterul deepculture.
Anthropic lansează public Claude Fable 5. Pe care l-a și dezactivat
Anthropic a lansat marți Claude Fable 5, primul model din clasa Mythos disponibil publicului larg, conform Digitalio. În aprilie, compania limitase accesul la cel mai puternic sistem al său, disponibil atunci doar pentru câțiva specialiști în securitate cibernetică. bClaude Fable 5 folosește aceeași arhitectură ca Mythos 5, dar are un mecanism de siguranță: atunci când primește întrebări sensibile, despre securitate cibernetică, biologie sau chimie, le redirecționează automat către Claude Opus 4.8. Potrivit Digitalio, peste 95% dintre sesiuni nu au nevoie de această redirecționare. Modelul este prezentat drept cel mai avansat lansat până acum de Anthropic. Printre exemplele menționate se află Stripe, care ar fi redus luni de muncă inginerească la câteva zile, și faptul că Fable 5 ar fi terminat jocul Pokémon FireRed folosind doar capacitatea de a interpreta imagini. Claude Fable 5 costă 10 dolari pentru un milion de tokenuri de intrare și este disponibil gratuit pentru abonații Pro până pe 22 iunie. Datele utilizatorilor sunt păstrate 30 de zile, dar nu sunt folosite pentru antrenarea modelului.
Later edit: Anthropic a anunțat vineri că a dezactivat accesul la modelele sale de inteligență artificială Fable 5 și Mythos 5, pentru a respecta o directivă privind controlul exporturilor emisă de guvernul SUA, care invoca „autorități din domeniul securității naționale”, conform CNBC. Compania a precizat că a primit ordinul la ora 17:21, ora Coastei de Est a SUA, prin care i se solicita să suspende orice acces la aceste modele „pentru orice cetățean străin, indiferent dacă se află în interiorul sau în afara Statelor Unite, inclusiv pentru angajații Anthropic care sunt cetățeni străini”. Anthropic a dezactivat brusc modelele pentru toți clienții săi, pentru a se asigura că respectă ordinul, dar a precizat că celelalte modele ale companiei nu vor fi afectate.
Am aflat pentru prima dată de știrea asta de la Mircea Șerdin.
Un motor de căutare care îți arată milioane de opere din muzeele lumii
Dacă îți place arta, The Last Museum (tot în deepculture) e genul de site în care poți petrece mult timp fără să îți dai seama. Este un motor de căutare dedicat lucrărilor de artă din muzee, cu aproape 5,8 milioane de lucrări indexate și opere care acoperă peste cinci mii de ani de creativitate umană. Partea cea mai interesantă este că nu trebuie să cauți doar după numele unui artist sau al unei lucrări. Poți scrie o temă, un stil, un subiect sau chiar o stare, cum ar fi „vise suprarealiste” sau „sculptură greacă”, iar platforma îți arată lucrări care se potrivesc. Apoi poți filtra rezultatele după perioadă, artiști, muzee sau culturi. Site-ul este gratuit, nu este afiliat cu muzeele și nu deține imaginile. Cele mai multe lucrări sunt în domeniul public, iar cele care se află încă sub drepturi de autor apar doar la rezoluție mică. Fiecare rezultat trimite către sursa originală.
Mustafa Suleyman de la Microsoft critică ideea de conștiință a lui Claude
Mustafa Suleyman, șeful diviziei AI de la Microsoft, a criticat Anthropic într-un interviu pentru podcastul Decoder al The Verge, conform Digitalio. El spune că este periculos ca Anthropic să trateze serios ideea că modelul Claude ar putea avea conștiință. Critica lui vizează setul de reguli care ghidează comportamentul lui Claude. În acest document, Anthropic admite că nu știe sigur dacă modelul ar putea avea trăiri interioare și ia în calcul chiar să „intervieveze” modelele înainte de a le retrage. Suleyman consideră această abordare un „eșec filozofic”. În opinia lui, unii angajați Anthropic ar fi ajuns să creadă într-o formă de conștiință pe care tot ei au construit-o prin modul în care au antrenat modelul. El avertizează că astfel de idei pot crea confuzie pentru utilizatorii de chatboți, care ar putea ajunge să creadă că modelele AI simt sau gândesc ca oamenii. Dario Amodei, șeful Anthropic, recunoaște că subiectul este ambiguu, dar spune că rămâne deschis la această posibilitate. Disputa are și o dimensiune comercială. Suleyman a criticat recent Anthropic și din perspectiva costurilor, numind compania „extrem de scumpă”.
Cum transformă un panou solar, pas cu pas, lumina în electricitate
Un explicativ interactiv de pe PerThirtySix, semnat de Shri Khalpada, arată pe înțelesul tuturor cum ajunge energia soarelui să devină curent electric (yep, tot din deepculture). Totul începe în Soare, unde hidrogenul fuzionează și produce lumină. Lumina ajunge la Pământ în aproximativ opt minute, sub forma unor particule numite fotoni. Când acești fotoni lovesc panourile solare, începe procesul prin care lumina se transformă în electricitate. Panourile sunt făcute din siliciu, un element foarte răspândit în scoarța Pământului. Siliciul este aranjat într-o structură cristalină, iar atunci când fotonii îl lovesc, pot elibera electroni. Pentru ca acești electroni să se miște într-o direcție utilă, siliciul este tratat cu fosfor și bor. Așa apare un câmp electric care împinge electronii și produce curent. Acesta este efectul fotovoltaic. În teorie, o celulă solară simplă poate ajunge la un randament de cel mult 33%. În realitate, panourile montate pe acoperișuri transformă în curent aproximativ 20% până la 23% din energia solară pe care o primesc. În articol, totul este mult mai detaliat.
Mihail Saharov, pictorul uitat care a strălucit în saloanele interbelice
Într-un text publicat pe Substack, Radu Pirca readuce la lumină povestea unui artist aproape uitat din perioada interbelică: Mihail Saharov, cunoscut uneori și ca Zaharov. Numele lui apare discret în istoria artei românești, dar traseul său pare desprins dintr-un roman: origini rusești, un trecut marcat de război, Chișinăul începutului de secol XX, apoi Bucureștiul artistic al anilor ’20. A expus, a fost remarcat de critici, a ilustrat cărți și a ajuns chiar în mijlocul unor controverse ale vremii. Totuși, în timp, numele lui s-a pierdut aproape complet. Recomand articolul lui Radu.
De ce mergem tot mai încet pe măsură ce îmbătrânim
Pe Nautilus, Jake Currie explică un studiu recent publicat în revista Gait & Posture, care arată de ce mergem mai încet pe măsură ce îmbătrânim. Cercetători de la Flinders University, din Australia, au analizat mersul a 107 adulți cu vârste între 26 și 86 de ani. Ei au observat o schimbare importantă la nivelul gleznei. Odată cu vârsta, oamenii tind să încordeze în același timp mușchi care, în mod normal, lucrează în direcții opuse. Acest mecanism se numește co-contracție. Pe de o parte, co-contracția face glezna mai rigidă și poate ajuta la menținerea echilibrului. Pe de altă parte, reduce forța cu care piciorul împinge corpul înainte. Din acest motiv, pasul devine mai scurt, mersul mai lent, iar mișcarea capătă un aer nesigur, apropiat de târșâit. Autorii studiului spun că sistemul nervos pare să aleagă siguranța înaintea vitezei. Problema este că acest mers mai rigid poate duce și la oboseală mai mare, și la un risc mai ridicat de cădere. Partea bună este că exercițiile pentru echilibru și coordonare pot întârzia apariția acestui tip de mers. Yoga ar putea fi o variantă.
A existat Turnul Babel în realitate?
Povestea Turnului Babel, din Cartea Genezei, este cunoscută ca explicație biblică pentru apariția limbilor diferite. Ea vorbește și despre orgoliul oamenilor, care au vrut să ridice un turn atât de înalt încât să ajungă la cer. National Geographic scrie că unii arheologi și istorici cred că această poveste ar putea avea legătură cu un turn real din Mesopotamia antică: zigguratul Etemenanki, aflat în Babilon. Acesta era dedicat lui Marduk, zeul protector al orașului. Ruinele construcției au fost redescoperite în 1913 de arheologul german Robert Koldewey. Andrew George, profesor la SOAS University of London, estimează că zigguratul avea aproximativ 90 de metri înălțime și ar fi fost construit cândva între anii 1500 și 1000 î.e.n. Etemenanki a fost distrus și reconstruit de mai multe ori. În 331 î.e.n., Alexandru cel Mare ar fi ordonat dărâmarea rămășițelor sale. Astăzi, situl se află în Irak și este protejat UNESCO. Totuși, legătura dintre Etemenanki și Turnul Babel nu este dovedită sigur. Există asemănări și ipoteze, dar nu dovezi concrete care să confirme că acest ziggurat este chiar turnul din povestea biblică.
OpenAI pregătește tăieri mari de preț ca să-i ia clienții lui Anthropic
Digitalio scrie, citând The Wall Street Journal, că OpenAI analizează reduceri importante ale prețurilor pentru tokenurile AI, într-o încercare de a atrage clienți de la Anthropic, conform Digitalio. Discuțiile sunt încă în desfășurare și apar într-un moment important pentru ambele companii, care se pregătesc pentru posibile listări la bursă, cu evaluări care ar putea ajunge aproape de 1 trilion de dolari fiecare. Motivul principal este presiunea tot mai mare a costurilor. Tot mai mulți clienți business devin îngrijorați de sumele uriașe pe care le cheltuiesc pe AI. Sam Altman a recunoscut că situația a devenit „o problemă uriașă”, în condițiile în care unele companii ajung să își consume bugetul de AI pentru tot anul 2026 încă din primul trimestru. Potrivit materialului, Uber și Walmart au început deja să limiteze folosirea AI, iar Amazon ar fi închis un clasament intern după ce costurile au crescut prea mult. Un exemplu menționat este al unei companii care ar fi cheltuit aproximativ 500 de milioane de dolari pe Claude într-o singură lună. Presiunea vine și dinspre competitori mai ieftini. DeepSeek ar fi redus prețurile cu 75%, ceea ce pune presiune suplimentară pe restul pieței. Dacă OpenAI intră într-un război al prețurilor cu Anthropic, companiile ar putea câștiga clienți, dar marjele de profit s-ar putea reduce și mai mult. Asta contează mai ales acum, când investitorii urmăresc atent cât de profitabile pot deveni aceste companii.
Cum sună prima carte a Iliadei lui Homer, citită în greaca originală
Open Culture recomandă o înregistrare în care youtuberul Thomas Whichello citește prima carte a Iliadei într-o pronunție care încearcă să se apropie cât mai mult de felul în care ar fi sunat greaca veche. Videoclipul are subtitrare în greacă și în engleză. Partea interesantă este că, de fapt, nimeni nu a vorbit exact în felul acesta. Limba folosită de Homer era una poetică, creată pentru epopee. Era un amestec de dialect ionic și eolic, la care se adăugau forme mai vechi, care nu mai erau folosite în vorbirea obișnuită nici în secolul al VIII-lea î.Hr. De aceea, pentru un grec de astăzi, Iliada nu ar fi ușor de înțeles. Ar putea recunoaște poate o parte dintre cuvinte, dar textul ar suna foarte diferit de greaca modernă. Thomas Whichello a mai citit și texte din Biblie, Shakespeare, Keats sau Wilde. Totuși, lectura din Iliada a devenit cea mai cunoscută. În comentarii apar inclusiv oameni cu pregătire în domeniu, care spun că este una dintre cele mai bune interpretări pe care le-au auzit.
De ce a contat atât de mult măsurarea formei reale a Pământului
Un articol publicat pe Aeon explică de ce măsurarea cât mai precisă a formei Pământului a fost importantă pentru știință. În 1852, astronomul suedez Nils Haqvin Selander a coordonat un proiect uriaș, început înaintea lui de Struve. Timp de aproximativ 40 de ani, au fost făcute măsurători pe o distanță foarte mare, între Marea Neagră și Marea Arctică, pentru a înțelege mai bine forma reală a Pământului. Oamenii de știință știau deja că Pământul nu este o sferă perfectă, ci este ușor turtit la poli. Ce voiau să afle era cât de mare este această diferență. Pentru asta, au împărțit traseul în sute de triunghiuri și au măsurat unghiurile cu instrumente foarte precise. Autorul eseului folosește această poveste ca exemplu pentru a arăta de ce măsurătorile exacte contează atât de mult. Ele nu doar confirmă ce credem deja, ci ne obligă să verificăm, să corectăm și să îmbunătățim teoriile. Cu cât măsurăm mai precis, cu atât înțelegem mai bine lumea.
Cum să nu te sufoci sub avalanșa de știri
Claudia Hammond, autoarea cărții „Overwhelmed”, povestește în Slow Journalism că fluxul continuu de știri ne poate obosi psihic. Nu este vorba că ar trebui să citim doar vești bune, pentru că avem nevoie să fim informați și despre riscuri. Problema apare atunci când stăm prea mult conectați la știri, mai ales prin notificări și derulare continuă pe telefon. Un studiu Reuters din 2024 arăta că 4 din 10 oameni evitau uneori știrile, semn că tot mai mulți se simt copleșiți. Hammond recomandă un consum mai atent: să alegem câteva momente clare din zi pentru știri și să oprim notificările. Un exemplu este situația de după atentatul de la maratonul din Boston, din 2013. Persoanele care urmăreau peste 6 ore de știri pe zi au avut un nivel de stres acut de 9 ori mai mare decât cele care urmăreau doar o oră și jumătate. În unele cazuri, stresul lor a fost chiar mai mare decât al oamenilor care fuseseră martori la fața locului. De aceea, doomscrollingul poate deveni periculos: cu cât citești mai multe știri alarmante, cu atât simți nevoia să cauți și mai multe. O soluție mai sănătoasă este să alegi surse de încredere și să lași redacțiile serioase să filtreze informațiile importante din tot zgomotul online.
Ce comanzi la restaurant? Un calcul al lui Feynman îți dă răspunsul
Scientific American relatează o poveste curioasă despre Richard Feynman, unul dintre cei mai cunoscuți fizicieni ai secolului XX. Totul pornește de la o dilemă: când mergi de mai multe ori la același restaurant, merită să încerci feluri noi sau e mai bine să alegi mereu mâncarea ta preferată? Feynman a tratat această întrebare ca pe o problemă de matematică. A calculat după câte vizite are sens să nu mai experimentezi și să comanzi doar preparatul care ți-a plăcut cel mai mult. Cu alte cuvinte, a încercat să găsească momentul optim în care te oprești din căutat și alegi ce știi deja că este bun. Această idee face parte din teoria deciziei și este cunoscută drept „problemă de oprire”. Notițele lui Feynman au fost păstrate, iar mai târziu mai mulți cercetători le-au analizat și au testat teoria printr-un joc online, la care au participat 2.520 de oameni. Rezultatul a fost surprinzător: participanții au ales, în mare, aproape la fel ca soluția matematică propusă de Feynman. Studiul a fost publicat în PNAS pe 1 iunie.
Anthropic afirmă că AI-ul ar putea începe curând să se perfecționeze singur
Potrivit Scientific American, Anthropic, compania care dezvoltă Claude, avertizează că inteligența artificială ar putea ajunge curând să contribuie decisiv la construirea propriilor versiuni viitoare. Cu alte cuvinte, sistemele AI ar putea scrie și îmbunătăți tot mai mult codul din spatele noilor modele, cu tot mai puțină intervenție umană. Compania spune că acest lucru poate deveni riscant, pentru că oamenii ar putea pierde treptat controlul asupra ritmului în care tehnologia evoluează. De aceea, într-un text publicat pe 4 iunie, Anthropic cere să existe o variantă prin care dezvoltarea AI să poată fi încetinită sau oprită temporar, astfel încât societatea și cercetarea în domeniul siguranței să aibă timp să țină pasul. Un detaliu important este că Anthropic recunoaște că modelul Claude scrie deja peste 80% din codul care ajunge să fie integrat în propriile sisteme ale companiei. Totuși, nu toată lumea vede acest apel ca pe un avertisment sincer. Unii critici, printre care matematicianul Noah Giansiracusa, cred că o pauză reală ar fi aproape imposibilă și că mesajul Anthropic trebuie privit cu prudență, mai ales pentru că a venit după o cerere de listare la bursă.
Un supraviețuitor al Holocaustului și întrebarea vieții lui: „cum oprești răul”
Psyche prezintă povestea lui Ervin Staub, un psiholog american de origine maghiară care a supraviețuit Holocaustului în copilărie, la Budapesta. Experiențele prin care a trecut l-au urmărit toată viața și l-au făcut să se întrebe cum pot oamenii să rămână buni în perioade marcate de frică, violență și cruzime. În copilărie, Staub a văzut atât răul extrem, cât și curajul unor oameni care au ales să ajute. Un rol esențial l-a avut Maria Gogan, o femeie creștină care l-a îngrijit și a contribuit la salvarea familiei sale, deși își punea propria viață în pericol. Exemplul ei a devenit, mai târziu, o sursă importantă pentru cercetările lui. De aici vine și una dintre ideile centrale ale muncii sale: uneori, suferința îi poate face pe oameni mai sensibili la durerea altora și mai dispuși să ajute. Staub a numit acest fenomen „altruism născut din suferință”. Ca profesor la Harvard, el nu s-a concentrat doar pe cei care privesc pasiv răul, ci mai ales pe cei care aleg să intervină. Deși a trăit experiențe cumplite, Staub a rămas convins că oamenii pot da dovadă de o bunătate profundă, chiar și în cele mai grele vremuri.
Tipul de cunoaștere care nu poate fi pus niciodată în cuvinte
Pe Psyche, filozoful Matt Duncan explică o idee pornind de la Bertrand Russell: nu învățăm totul doar din cărți, din cursuri sau din explicații. Există și o formă de cunoaștere care vine din contactul direct cu propria experiență. Exemplul cel mai simplu este durerea de cap. Când te doare capul, tu știi asta în mod direct. Nimeni altcineva nu poate simți durerea exact cum o simți tu. Alții te pot crede, te pot observa sau te pot întreba cum te simți, dar accesul cel mai sigur la acea experiență îl ai doar tu. Duncan spune că acest lucru rămâne valabil chiar și în scenarii extreme, de pildă dacă ai visa sau ai trăi într-o simulare. Experiența ta tot ar exista, iar tu ai ști că o trăiești. Există și critici care spun că oamenii greșesc des când încearcă să explice ce simt. Duncan acceptă parțial această obiecție. Da, nu reușim mereu să descriem bine o emoție și nu știm mereu de unde vine. Dar asta nu schimbă ideea principală: în momentul în care simți ceva, ai o certitudine directă asupra acelei trăiri.
O poveste bizară din neuroștiință
Într-o rubrică din Quanta Magazine, Claire L. Evans revine asupra unei povești stranii din istoria științei. În anii ’60, psihologul James McConnell a susținut că viermii planari pot fi învățați să reacționeze la stimuli, asemănător câinilor din experimentele lui Pavlov. Afirmația lui mergea însă și mai departe. McConnell credea că aceste „amintiri” puteau fi transmise altor viermi prin canibalism, adică atunci când un vierme îl mânca pe altul. Ideea a părut incredibilă, dar rezultatele au fost reproduse la vremea respectivă și au ajuns chiar populare în concursurile școlare de știință. Partea ciudată este că, după aproximativ șaizeci de ani, experimentele nu mai funcționează la fel. Viermii planari par să nu mai învețe așa cum o făceau în studiile vechi, iar cercetătorii nu știu exact de ce. În laboratorul lui Sam Gershman, de la Harvard, un asistent a ajuns chiar să caute planari sălbatici prin râuri și lacuri, pentru că exemplarele cumpărate și trimise prin poștă nu dădeau rezultatele așteptate. Povestea rămâne astfel o enigmă: ce s-a schimbat, de fapt, la viermi, la metode sau la felul în care înțelegem aceste experimente?
De ce conflictul pare astăzi permanent
Un eseu publicat pe Noema, semnat de jurnalistul John Last, pornește de la o idee îngrijorătoare: lumea pare să intre tot mai mult într-o „zonă gri”. Termenul era folosit, inițial, pentru situații aflate între pace și război, acolo unde tensiunile cresc, dar nu se ajunge încă la conflict deschis. Autorul observă că acest tip de atmosferă pare să se extindă peste tot. Când urmărește știrile, spune el, apar tot mai des amenințări, conflicte mascate și discursuri despre anexări. În opinia lui, granița dintre aliați și adversari a devenit mai neclară, inclusiv în strategia de securitate a administrației Trump. În aceste „zone gri”, statele nu pornesc neapărat războaie directe, dar folosesc metode care destabilizează: dezinformare, sabotaj, presiuni politice sau atacuri greu de atribuit. Rusia și China sunt menționate ca exemple, însă autorul vede o schimbare importantă și în comportamentul Statelor Unite, despre care spune că ar ajunge să își trateze inclusiv aliații ca posibile ținte. Rezultatul este o lume tot mai tensionată, în care conflictele nu mai arată mereu ca războaiele clasice. În schimb, apar crize mici, permanente, care seamănă cu niște războaie civile răspândite peste tot și care alimentează o stare generală de anxietate.
Cum ar putea arăta următoarea Eră Axială a omenirii
Tot pe Noema, Nathan Gardels discută ideea că lumea ar putea traversa un moment asemănător primei Ere Axiale, perioada de acum aproximativ 2.500 de ani în care au apărut, aproape în același timp, mari religii și sisteme filozofice. Gânditorul Otto Scharmer crede că există o asemănare. În opinia lui, crizele de azi, precum neîncrederea, războaiele, schimbările climatice și transformările aduse de inteligența artificială, nu pot fi rezolvate doar prin politici publice sau tehnologii noi. Ar fi nevoie și de o schimbare mai profundă, la nivelul felului în care oamenii gândesc împreună despre lume. În prima Eră Axială, scrisul i-a ajutat pe oameni să își exploreze viața interioară și să reflecteze mai mult asupra existenței. Acum, Scharmer vorbește despre o nouă etapă: o formă de „interioritate colectivă”. Asta înseamnă că individul nu se mai vede separat de ceilalți sau de natură, ci ca parte dintr-o rețea mai mare. Una dintre temerile lui este că inteligența artificială ar putea produce o „monocultură epistemică”, adică un mod tot mai uniform de a gândi și de a înțelege lumea. Întrebarea importantă devine, astfel, dacă AI ne va limita gândirea sau, dimpotrivă, ne va ajuta să vedem mai clar cât de conectate sunt toate lucrurile.
Piatra-altar de la Stonehenge a fost cărată sute de kilometri de oameni, nu de ghețari
Interesting Engineering prezintă un studiu nou care oferă o explicație pentru unul dintre misterele de la Stonehenge: cum a ajuns acolo piatra-altar din centrul monumentului. Această piatră este un bloc mare de gresie, de aproximativ șase tone și aproape cinci metri lungime. Cercetătorii cred că ea provine din nord-estul Scoției și că a fost dusă până în Câmpia Salisbury, în sudul Angliei, pe o distanță de aproximativ 700 de kilometri. Pentru a înțelege cum s-a întâmplat acest lucru, cercetători de la Curtin University și Sheffield Hallam au analizat mineralele din piatră și au studiat felul în care se deplasau ghețarii în trecut. Concluzia lor este că ghețarii ar fi putut transporta astfel de roci doar până în zona Dogger Bank, în Marea Nordului, dar nu până la Stonehenge. Asta înseamnă că piatra nu a ajuns acolo purtată de natură, ci a fost mutată de oameni. Ar fi fost vorba despre un efort foarte mare, bine organizat și planificat, petrecut probabil în jurul anilor 2620-2480 î.Hr. Deocamdată, cercetătorii nu știu locul exact din care a fost extrasă piatra, dar studiul întărește ideea că ridicarea Stonehenge a presupus o coordonare impresionantă pentru acea perioadă.
Evenimente
Kids & Family Siesta Summer 2026, o zi de joacă pentru familii la Antipa
Pe 14 iunie 2026, grădina Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București va găzdui a patra ediție Kids & Family Siesta, potrivit Zile și Nopți. Evenimentul este dedicat familiilor care vor să petreacă timp împreună, într-un cadru relaxat, departe de telefoane și de agitația de zi cu zi. Programul include activități pentru copii între 3 și 12 ani, ateliere creative, spectacole de teatru, momente artistice pe scenă, zone de relaxare și surprize pe parcursul zilei. Organizatoarea Sofia Frunza spune că scopul festivalului este să le ofere familiilor amintiri frumoase, nu doar încă un eveniment de weekend. Accesul este gratuit, dar locurile sunt limitate. Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă, pe platforma moderndads.ro. Evenimentul are loc în centrul Bucureștiului și a devenit deja un reper pentru familiile din oraș.
Spectacole
LOVE AFFAIRS, marile povești de iubire pe scena Bucharest Opera Festival
Între 11 și 22 iunie, Opera Națională București găzduiește a cincea ediție a Bucharest Opera Festival, potrivit Zile și Nopți. Tema din acest an este „Love Affairs”, iar programul aduce 12 seri consecutive dedicate marilor povești de dragoste, prin spectacole de operă, balet și teatru muzical. Pe scena Operei vor urca invitați internaționali importanți, printre care Orchestra Festivalului Puccini de la Torre del Lago, Opera din Cracovia, Teatrul „Maria Bieșu” din Chișinău, Opera din Ruse și Yamamoto Noh Theater din Osaka. Lor li se alătură șapte companii românești. În total, peste 1.500 de artiști și tehnicieni vor contribui la spectacolele din festival. Publicul va putea vedea titluri cunoscute, precum „Bărbierul din Sevilla”, „Carmen” și „Faust”. Biletele sunt deja disponibile online și la casa de bilete a Operei Naționale București.
„Lacul Lebedelor”, sub cerul liber, la Teatrul de Vară din Herăstrău
Pe 12 iunie, baletul „Lacul Lebedelor” de Ceaikovski va fi prezentat în aer liber, la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău, de la ora 19:30, scrie Buletin de București. Spectacolul face parte din a doua ediție „O Seară în Parc” și marchează o premieră pentru această producție. Montarea vine de la Chișinău și combină baletul clasic cu elemente tehnologice moderne, precum proiecții în timp real și realitate augmentată. Distribuția include artiști internaționali importanți: Iana Salenko și Dinu Tamazlacaru, prim-soliști la Baletul de Stat din Berlin, și Samuele Nicoló Aquila, solist la Teatrul Arcimboldi din Milano. Alături de ei vor urca pe scenă și alți balerini internaționali. Muzica va fi interpretată live de Orchestra Teatrului „Maria Bieșu” din Chișinău, sub conducerea dirijorului Dumitru Cârciumaru. Biletele costă între 175 și 250 de lei, iar copiii sub 5 ani au acces gratuit.
Athenaeum Summer Festival, muzică din Star Wars și E.T. la Ateneul Român
Athenaeum Summer Festival, organizat de Filarmonica George Enescu, are loc între 13 și 28 iunie și include șase concerte, scrie Buletin de București. Ediția din acest an pune accent pe două concerte dedicate celor 250 de ani ai Statelor Unite. Acestea vor include muzică de film compusă de John Williams, cunoscut pentru coloanele sonore din „Războiul Stelelor”, „Superman”, „Lista lui Schindler”, „E.T.” și „Harry Potter”. Programul festivalului este variat. Publicul va putea asculta muzică pentru orchestră de suflători, piese ABBA în aranjamente corale, un concert omagial Vivaldi și spectacole care combină muzica clasică cu sonorități moderne. Festivalul începe pe 13 iunie cu Athenaeum Brass Orchestra, pe esplanada Ateneului Român. Urmează „Northern Lights”, pe 17 iunie, „Beyond Classics”, cu Ansamblul Janoska, pe 20 iunie, „Vivaldissimo”, pe 23 iunie, și cele două concerte „America 250”, dedicate lui John Williams, pe 27 și 28 iunie. Concertul din 13 iunie este gratuit, iar pentru celelalte evenimente biletele sunt deja disponibile.
Film
„Fjord” de Cristian Mungiu, în avanpremieră pe 13 iunie în circa 90 de cinematografe
Agerpres anunță că filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, va avea o singură proiecție de avanpremieră în România pe 13 iunie, de la ora 19:00. Proiecția va avea loc simultan în aproximativ 90 de cinematografe din 52 de orașe. Filmul a fost premiat anul acesta cu Palme d’Or, iar interesul publicului român a crescut după prezentarea de la Cannes. Cristian Mungiu spune că a decis să organizeze această avanpremieră tocmai pentru că mulți spectatori din România au vrut să vadă filmul cât mai repede. Premiera oficială este programată abia spre finalul acestui an sau la începutul anului viitor. Biletele pentru proiecția din 13 iunie au fost puse în vânzare pe 2 iunie. Regizorul descrie „Fjord” ca pe un film despre toleranță și conviețuire. Pe 23 mai, Cristian Mungiu a câștigat al doilea Palme d’Or din carieră, devenind al zecelea regizor din istorie care obține această performanță, alături de nume precum frații Dardenne sau Michael Haneke.
Expoziții
„Mineriada”, trenuri și coșmaruri în fotografiile lui Anton Roland Laub
Expoziția „Mineriada”, semnată de artistul Anton Roland Laub, pornește de la evenimentele violente din 13 iunie 1990, când minerii au venit la București, iar societatea românească a trecut printr-un moment traumatic. Vernisajul a avut loc pe 12 iunie, de la ora 18:00, la 2/3 Galeria, în prezența artistului și a curatoarei Sonia Voss, conform Curatorial. Expoziția poate fi vizitată până pe 26 iulie. Lucrările fac parte dintr-o trilogie despre traumele rămase nerezolvate în România după căderea comunismului. Artistul folosește ca punct de plecare fotografii făcute chiar de tatăl său, pe 13 iunie 1990, păstrate mult timp în arhiva familiei. Imaginile nu arată direct violența, victimele sau locuri comemorative, ci urme mai discrete: spumă pe asfalt, gratii deformate, porumbei sau șine de tren. Tocmai aceste detalii sugerează atmosfera apăsătoare a acelor zile și tăcerea care a acoperit, ani la rând, memoria Mineriadei.
Tudor Crîșmăriuc, pictor și restaurator, expune „Lucru. Lucrări” la Galeria Romană
Galeria Romană găzduiește expoziția personală „Lucru. Lucrări” a pictorului Tudor Crîșmăriuc, anunță Modernism. Vernisajul are loc pe 12 iunie 2026, de la ora 19:00, pe Bd. Lascăr Catargiu nr. 1, iar expoziția poate fi vizitată până pe 4 iulie. Curatorul Erwin Kessler descrie arta lui Crîșmăriuc ca pe o intervenție asupra picturii, mai degrabă decât ca pe o pictură în sens clasic. Artistul reduce imaginea la elemente esențiale: forme simple, lucrări de mici dimensiuni și culori stinse. Prin această simplitate voită, picturile capătă o fragilitate aparte, dar și o forță discretă. Tudor Crîșmăriuc s-a născut în 1972, în județul Iași, și își împarte activitatea între pictură și restaurarea operelor de artă. În prezent, lucrează ca expert restaurator la Muzeul Național de Artă al României. De-a lungul timpului, a expus în spații precum MARe, MAMCO și Căminul Artei.
„Muzeul Muzeelor” și „Brâncuși. Sindromul”, la MNAR
Muzeul Național de Artă al României deschide pe 12 iunie două expoziții importante, semnalate de Modernism. Prima, „Brâncuși. Sindromul”, marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și vorbește despre influența uriașă pe care sculptorul a avut-o asupra artei și culturii românești. Expoziția privește însă și partea mai incomodă a acestei moșteniri: felul în care numele lui Brâncuși a fost folosit, uneori, în formule kitsch sau transformat într-un mit național. Parcursul include lucrări semnate de M.H. Maxy, Theodor Pallady și Milița Petrașcu, alături de artiști contemporani precum Dan Perjovschi și Mircea Cantor. Expoziția poate fi vizitată până pe 25 octombrie. A doua expoziție, „Muzeul Muzeelor”, reunește, în Palatul Regal, peste 100 de piese valoroase din 16 muzee din țară și din colecțiile MNAR. Selecția acoperă mai mult de cinci milenii de istorie și artă. Printre exponatele importante se află Șarpele Glykon, artefacte ale culturii Gumelnița și lucrări semnate de Rubens, Dürer, Klimt, Rodin sau Camille Claudel.
Foto: Flow
