Un site care îți arată cât te costă, peste ani, micile obiceiuri zilnice, arta de a privi cu adevărat lumea din jur prin unsprezece plimbări cu ochi experți și un catalog cu 253 de pigmenți povestiți prin istorie, chimie și context. Plus o platformă AI care grăbește diagnosticul bolilor genetice rare, universul care ar putea avea forma unei gogoși și motivul pentru care unii avocați tot citează procese inventate de inteligența artificială. La capitolul ieșit din casă, o mini-bibliotecă montată într-un tren din România, autoportretele lui Brâncuși la MARe, redeschiderea Muzeului Copiilor și opt filme de la Cannes 2026 care ajung pe ecranele românești.
Una, alta
Costurile unor obiceiuri mici pe care le ai timp de câteva zeci de ani
Trei lucruri interesante am pescuit, de data asta, din newsletterul deepculture. Primul: The Cost Of este un site interactiv care te ajută să înțelegi mai bine cum se adună, în timp, micile obiceiuri zilnice. Practic, îți arată, prin calcule simple, ce impact pot avea anumite „apucături” pe parcursul vieții. Pe site poți explora 15 situații diferite, pornind de la întrebări concrete: cât înseamnă, în timp, 20 de minute de scroll în fiecare dimineață, câte ore mai petreci cu oamenii apropiați, cât „costă” faptul că îți verifici telefonul la masă, câți bani „se adună” dacă bei zilnic o cafea de 6 dolari sau ce efect au cele nouă minute în plus de snooze. Mai întâi încerci să ghicești răspunsul, apoi site-ul îți arată cifra calculată. Calculele sunt orientative, bazate pe date și estimări din SUA. Din acest motiv, site-ul trebuie privit mai ales ca un instrument de reflecție și (eventual) de educație, nu ca un site de sfaturi financiare, medicale sau personale.
Arta de a privi lucrurile din jur
Al doilea: pe The Marginalian, Maria Popova scrie despre cartea „On Looking: Eleven Walks with Expert Eyes”, semnată de Alexandra Horowitz, cercetătoare în științe cognitive. Ideea e că, de cele mai multe ori, pășim prin oraș fără să observăm cu adevărat ce se află în jurul nostru. Vedem doar o mică parte din realitate, pentru că atenția noastră alege câteva lucruri și le ignoră pe celelalte. Ca să înțeleagă mai bine acest lucru, Horowitz a parcurs același traseu de mai multe ori, dar de fiecare dată alături de altcineva: de copilul ei, de o artistă, de un specialist în tipografie, de un geolog, de un naturalist, de un medic, de o femeie nevăzătoare, de un inginer de sunet și de câinele ei. Fiecare dintre ei a observat lucruri diferite. Unii au remarcat detalii din natură, alții sunete, forme, semne, texturi sau mirosuri pe care ea nu le-ar fi remarcat singură. Concluzia este că putem învăța să privim mai atent lumea din jur. Iar odată ce începem să observăm mai mult, felul în care vedem realitatea se schimbă.
Poveștile culorilor
Al treila: Storied Colors este un catalog online pentru cei pasionați de culori și, dincolo de nuanțele frumoase, de poveștile lor. Site-ul adună 253 de pigmenți documentați, iar fiecare culoare este explicată prin originea ei, compoziția chimică și sursele care susțin informațiile. Afli de unde provine pigmentul, cum a fost folosit, în ce ateliere sau lucrări a apărut, dacă a fost interzis la un moment dat și ce alte culori l-au înlocuit. Site-ul nu evită nici poveștile mai dificile, cum ar fi pigmenții toxici sau culorile legate de exploatare și de comerț colonial. Printre exemple se numără albastrul de cobalt creat de Thénard, folosit de artiști ca Renoir și Van Gogh, sau coșenila, pigment obținut din insecte zdrobite, care a devenit cândva un export foarte valoros pentru Spania. Catalogul este actualizat constant: apare o culoare nouă în fiecare duminică, iar informațiile mai vechi sunt corectate atunci când apar date noi din laboratoarele de conservare. În plus, site-ul include citări pentru documentare și o „culoare a zilei”, cum este, de exemplu, verdele de Lincoln.
Cum a păcălit un Monet adevărat o armată de critici care „demascau” arta AI
Cineva a postat pe X o pictură autentică din seria „Nuferi” și a prezentat-o ca fiind generată de inteligență artificială. A pus și eticheta „Made with AI”, conform PetaPixel. Mulți au căzut în capcană și au început să explice de ce imaginea ar fi „slabă” sau „rece”: că nu are coerență, că reflexiile arată ca zgomot, că nu transmite emoție. Problema este că toate aceste critici erau aplicate unei lucrări autentice de Monet, nu unei imagini AI. Când oamenii au aflat adevărul, unii și-au șters comentariile. Mna, nimic nou sub soare. Dar e amuzant, mai ales că demonstrează (încă o dată) că, atunci când vine vorba despre artă, foarte mulți oameni nu prea știu despre ce vorbesc, dar le place să-și dea cu părerea. Ca la vinuri.
Romanul „Taiwan Travelogue” a câștigat International Booker Prize
Romanul „Taiwan Travelogue” a câștigat International Booker Prize, acordat cărților traduse în engleză. Este prima carte scrisă inițial în mandarină care câștigă acest premiu și, totodată, primul astfel de premiu pentru un autor taiwanez, conform nytimes.com. Premiul în bani, de 50.000 de lire, este împărțit între autoarea cărții, Yang Shuang-zi, și traducătoarea în engleză, Lin King. Acțiunea se petrece în anul 1938, când Taiwanul era sub ocupație japoneză. Povestea urmărește o tânără scriitoare japoneză care ajunge în Taiwan, descoperă mâncarea locală și se îndrăgostește de traducătoarea ei. Romanul a primit și alte premii importante, în Taiwan și în SUA. Yang scrie și scenarii de manga și jocuri video.
Diagnostic mai simplu pentru bolile genetice rare, cu ajutorul AI
Cercetători de la Baylor College of Medicine și Texas Children’s Hospital au pus la punct o platformă numită MARRVEL-MCP, care ar putea grăbi diagnosticul bolilor genetice rare. Instrumentul leagă modele lingvistice mari precum ChatGPT și Gemini de baze de date biologice structurate, ca să interpreteze variante genetice pornind de la întrebări formulate în limbaj obișnuit, conform news.ro. Poți întreba, de pildă, dacă o mutație BRCA1 are legătură cu cancerul, iar sistemul caută singur dovezile și le strânge într-un răspuns. Autorii dau exemplul modelului gpt-oss-20b, a cărui acuratețe a sărit de la 41% la 94% după integrare. Aplicația e gratuită, accesibilă printr-o interfață publică, iar studiul a apărut în American Journal of Human Genetics.
Un „nod” cardiac crescut în laborator ar putea deveni, în viitor, o alternativă la pacemaker
Cercetători din Shanghai au reușit să creeze în laborator un fel de pacemaker biologic, adică un țesut care imită mecanismul natural prin care inima își controlează ritmul. Mai exact, pornind de la celule stem umane, au construit un mic organoid tridimensional asemănător nodului sinoatrial, zona din atriul drept care dă, în mod normal, „semnalul” pentru bătăile inimii, relatează Interesting Engineering. Țesutul creat a produs singur impulsuri electrice regulate și a reacționat corect la medicamentele folosite pentru reglarea ritmului cardiac. În plus, cercetătorii l-au conectat la o rețea artificială de nervi, pentru a reproduce felul în care sistemul nervos comunică, în mod natural, cu inima. Studiul, publicat în Cell Stem Cell, ar putea deschide calea către pacemakere bazate pe celule transplantate, ca alternativă la dispozitivele electronice folosite de zeci de ani.
Universul ar putea avea o formă asemănătoare unei gogoși
Ce formă are, de fapt, universul? Măsurătorile arată că spațiul pare plat (am avut o mică tresărire, noroc că n-am aflat de chestia asta din vreo postare dubioasă de pe TikTok), dar asta nu înseamnă că știm exact cum este „împachetat” la scară uriașă. Potrivit revistei Scientific American, matematicianul Werner Nowacki a arătat încă din 1934 că pot exista 18 forme plate posibile în trei dimensiuni. Dintre acestea, opt sunt considerate „neorientabile”, adică ar produce efecte care nu par compatibile cu legile fizicii: de exemplu, o rachetă care ar călători printr-un astfel de univers s-ar putea întoarce ca imaginea ei în oglindă. Așa rămân 10 variante posibile, printre care un univers infinit și unul compact, asemănător unei versiuni 3D a unui tor, forma matematică a unei gogoși. Într-un astfel de univers compact, lumina ar putea face un drum complet și s-ar putea întoarce de unde a plecat. Teoretic, asta ar însemna că, privind foarte departe în spațiu, am putea vedea o „reflexie” a propriei noastre zone din univers. Cercetătorii din colaborarea COMPACT, lansată în 2022, analizează acum datele radiației cosmice de fond pentru a vedea dacă se potrivesc cu una dintre aceste forme. Rezultate noi sunt așteptate în următorii ani.
Belugele par să se recunoască în oglindă, un semn rar de inteligență animală
Belugele au fost incluse într-un grup foarte restrâns de animale care par să se poată recunoaște în oglindă, alături de marile maimuțe, de coțofene și de peștele-curățitor. Potrivit unui studiu publicat în „PLOS One” și prezentat de National Geographic, două beluga, Natasha și fiica ei, Maris, au avut comportamente care arată că nu priveau reflexia ca pe un alt animal, ci ca pe propria imagine. Ele se roteau în fața oglinzii, își analizau gura și suflau bule, pe care apoi le mușcau în dreptul reflexiei. Filmările au fost realizate în 2001, la New York Aquarium, dar au fost analizate abia după aproximativ 20 de ani, în timpul pandemiei, de un student care, în mod ironic, crescuse vizitând chiar acele balene. Cercetătoarea Diana Reiss explică faptul că recunoașterea în oglindă are mai multe etape: la început, animalul reacționează la oglindă ca la ceva nou, apoi încearcă interacțiuni sociale, iar în final începe să testeze legătura dintre propriile mișcări și imaginea reflectată. Acela este momentul în care pare să „înțeleagă” că se vede pe sine. Natasha a trecut chiar și testul cu un semn desenat pe corp, un indiciu important că își recunoștea propria reflexie.
De ce unii avocați continuă să folosească citări false generate de AI
Unii avocați ajung să citeze procese inventate de AI pentru că au prea multă încredere în instrumentele de inteligență artificială, chiar și atunci când știu că acestea pot greși. Un exemplu recent vine din Alabama, unde Curtea Supremă a sancționat un avocat care depusese documente cu trimiteri false la cazuri juridice inexistente. Situația a fost cu atât mai gravă cu cât, după ce a fost avertizat, avocatul a continuat să citeze astfel de cazuri chiar în fraza următoare. Problema este destul de des întâlnită. Potrivit Scientific American, o bază de date realizată de cercetătorul Damien Charlotin a strâns peste 1.400 de cazuri similare în ultimii trei ani. Explicația ține de felul în care oamenii folosesc AI: tind să accepte răspunsurile lui ca fiind corecte, fără să le mai verifice suficient. Un studiu citat în articol arată că avertismentele despre posibile erori ajută doar parțial. Cercetătorii de la Wharton numesc fenomenul „predare cognitivă”, adică momentul în care utilizatorii lasă aproape toată gândirea în seama mașinii. Cu cât AI-ul pare mai bun și mai convingător, cu atât oamenii sunt mai tentați să verifice mai puțin, iar asta le întărește și mai mult încrederea în el.
Roboții autonomi ar putea înțelege mai bine spațiile în care lucrează
O colaborare nouă dintre Brain Corp și Universitatea California San Diego vrea să îi ajute pe roboții autonomi să se descurce mai bine în spații complicate, cum sunt magazinele, depozitele sau mediile industriale. Mai exact, cercetătorii lucrează la tehnologii prin care roboții să nu vadă doar „forme” și „obstacole”, ci să înțeleagă mai bine ce se află în jurul lor și ce rol are fiecare lucru din spațiu. Potrivit Interesting Engineering, ideea este de a crea un fel de strat digital inteligent peste lumea reală. Acesta i-ar ajuta pe roboți să își dea seama unde sunt, ce se întâmplă în jur și cum ar trebui să reacționeze. Profesorul Atanasov explică faptul că tehnologia SLAM, prin care roboții își construiesc hărți și se localizează în același timp, i-a ajutat deja să iasă din mediile industriale fixe. Totuși, pentru ca roboții să devină cu adevărat autonomi și siguri în spații reale, au nevoie de hărți 3D care includ și sensul obiectelor din jur. Brain Corp are deja peste 50.000 de roboți autonomi în lume și peste 25 de milioane de ore de funcționare, iar noile progrese ar urma să fie integrate în platforma BrainOS.
Ce se întâmplă când un text suspectat de AI câștigă un premiu
Pe 17 mai 2026, un critic nigerian a spus public că povestirea „The Serpent in the Grove”, scrisă de Jamir Nazir și premiată la Commonwealth Short Story Prize pentru regiunea Caraibe, ar fi fost generată cu ajutorul AI. Scriitorul Innocent Chizaram Ilo, care a câștigat același premiu în 2020, a explicat pe Literary Hub că multe dintre așa-zisele dovezi invocate, precum structura în trei idei, metaforele sau anumite semne de punctuație, nu sunt neapărat urme ale inteligenței artificiale. Ele pot fi, de fapt, trăsături firești ale felului în care au fost formați mulți scriitori marginalizați. De aici, conversația a alunecat rapid spre suspiciuni, teorii ale conspirației și o vânătoare colectivă de impostori, în care fiecare cititor ajunge să judece dacă un text este sau nu „autentic”. Autorul spune că instrumentele de detectare AI pot întreține această neîncredere și că, în final, cei mai afectați vor fi tinerii scriitori, mai ales într-un context în care fundația nu avea nicio regulă clară privind folosirea AI.
Pădurile nu „se strică” precum un motor de mașină
Ne tot spune lumea că natura „se defectează”: Amazonul emite mai mult carbon decât absoarbe, recifele de corali mor, curenții oceanici riscă să colapseze. Dar autorul unui articol de pe aeon.co, ecolog și filosof, se întreabă dacă pot ecosistemele să se „defecteze” cu adevărat. Răspunsul e nu. O pădure nu există „ca să” producă oxigen sau să stocheze carbon, pur și simplu există. Spre deosebire de o inimă sau un motor, un ecosistem nu a fost proiectat și nici modelat de selecție naturală ca un întreg cu scop. Toate „funcțiile” pe care i le atribuim reflectă de fapt dorințele noastre: climă stabilă, pește, frumusețe. Așa că, atunci când zicem că un ecosistem „se strică”, de fapt ascundem propriile valori sub masca unor fapte naturale. Concluzia? Treaba noastră nu e să reparăm scopurile naturii, ci să ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre. Natura nu trebuie să ne servească pe noi. Dacă o vrem așa cum ne-ar plăcea să fie, ar trebui să avem mai multă grijă de ea.
Nimeni nu se „vindecă” în totalitate după ce a fost copil
Psihanalistul Adam Phillips spune că niciun copil nu trece prin copilărie nevătămat, fiindcă relația cu părinții e mereu inegală: unul e mare, altul mic, unul știe, altul învață. Această asimetrie de putere lasă urme pe viață. Pe aeon.co, autorul Tom Wooldridge, terapeut și el însuși părinte, explică modul în care copiii interpretează fiecare reacție a adultului ca pe o oglindă a propriei valori. Elisabeth Young-Bruehl merge și mai departe și spune că adulții proiectează asupra copiilor trăsăturile pe care nu le suportă la ei înșiși, iar copilul ajunge să creadă că „e ceva în neregulă cu mine”. Aceste tipare ne modelează relațiile la maturitate. Vindecarea nu înseamnă ștergerea trecutului, ci asumarea unui alt fel de a fi „mare”: unul pe care un om mic se poate baza, în preajma căruia să se simtă în siguranță.
Cum să spui „nu” fără să crezi despre tine că ești dificil
Psihologul organizațional Sunita Sah povestește pe psyche.co despre cum a acceptat o tomografie inutilă fiindcă i s-a părut mai greu să conteste doctorul decât să încaseze radiațiile degeaba. Pe baza cercetărilor ei, explică de ce sfidarea, adică să acționezi conform valorilor tale chiar și sub presiune, e atât de grea: calculăm bine riscurile vorbitului, dar foarte prost costurile tăcerii. Tăcerea costă pe termen lung prin resentiment, stres, anxietate. Sah propune câțiva pași concreți: ține o săptămână evidența momentelor când taci împotriva instinctului, separă pericolul real de simplul disconfort, calculează ce te costă tăcerea peste cinci ani și exersează cu situații mărunte. Sfidarea nu e un atac, ci o formă de protecție a valorilor care te definesc. Scopul nu e să devii dificil cu orice preț, ci să alegi conștient.
Carte
O mini-bibliotecă într-un tren din România
Georgiana Gilescu, din Buzău, a montat o mini-bibliotecă într-un tren de călători care leagă Buzăul de București și de Galați. Așa cum povestește pentru Agerpres, a scris mai multor operatori feroviari și doar TFC a răspuns pozitiv. Tot procesul a durat peste o jumătate de an, iar soțul ei a construit raftul din PAL. Pasagerii pot lua o carte, o pot citi pe drum și, ideal, lasă alta în loc. În bibliotecă se află volume strânse din anticariate și din donații și autori precum Murakami, Dostoievski și Conan Doyle. O inițiativă foarte, foarte drăguță, într-un context destul de dificil: din 86 de biblioteci din județul Buzău, funcționează doar 44 și multe sunt închise după ce primăriile au au mutat bibliotecarii pe alte posturi sau pur și simplu au desființat posturile.
Expoziții
O cameră de adolescentă din anii ’70 și un Occident ajuns la noi pe hârtie
România, 1976. În centrul instalației „Camera-oracol. (și) un Occident de hârtie în 1976”, realizată de Ana-Cristina Irian și Cristian Bassa, stă un caiet de amintiri cu coperți albăstrui de plastic. E plin de dedicații, de colaje, de fotografii și de versuri, multe dintre ele în engleză. Pe lângă pozele decupate cu Nadia Comăneci și vedete din revistele Cinema și Flacăra, găsim și bucăți tăiate din reviste occidentale: un iaurt, un șampon, o mașină, un logo. Pe atunci, Occidentul nu se putea vizita, așa că ajungea la oameni doar ca imagine, trecută din mână în mână prin cercuri de prieteni. Caietul e proiectat pe pereții unei camere imaginare, iar asta transformă tot spațiul într-un fel de instrument de ghicit viitorul, conform Curatorial. Instalația poate fi văzută la Celula de Artă până pe 4 iunie. Cine vrea își poate lăsa propriile colaje într-un caiet nou.
„Once upON the Danube”, la ICR
Institutul Cultural Român găzduiește, începând de marți, expoziția colectivă „Once upON the Danube”, un proiect multidisciplinar al Celulei de Artă. Proiectul a fost finanțat anul trecut prin Programul Cantemir al ICR și s-a dezvoltat în cadrul unei rezidențe artistice care a călătorit de-a lungul Dunării. Lucrările sunt semnate de Andrei Stan, Daniel Loagăr, Gizella Popescu, Alex Manea, Oana Iordăchescu și alți artiști. În centrul expoziției stă un film experimental filmat chiar în timpul călătoriei, care urmărește experiența celor opt artiști. Expoziția explorează legătura dintre teritoriu și memorie și face parte din Bucharest Design Festival – BDF Go! 2026, potrivit Agerpres. Accesul este gratuit, iar expoziția poate fi vizitată până pe 8 iunie.
Brâncuși, îndrăgostit de selfie-uri
Fotografii alb-negru realizate de Constantin Brâncuși între 1906 și sfârșitul anilor ’30, printre care și autoportrete, sunt expuse la MARe/ Muzeul de Artă Recentă până pe 27 septembrie. Într-un interviu pentru Curatorial, directorul artistic Gregory Lang explică obsesia sculptorului pentru lumină și control. Brâncuși fotografia nu doar sculpturile, ci și spațiile goale din jurul lor, iar pe sine se înfățișa în studio, într-un tren în mișcare sau lângă câinele Polaire. „Era un tip dedicat selfie-urilor la acea vreme”, spune Lang. Fiindcă era scund, nu apărea niciodată în picioare, în întregime. Expoziția pune lucrările în dialog cu cele ale lui Carl Andre, Marion Baruch și Evariste Richer.
Se redeschide Muzeul Copiilor
Sâmbătă, 30 mai, Muzeul Copiilor din București se redeschide cu trei expoziții interactive strânse sub conceptul „Ocolul Pământului în 50 de misiuni”. Cei mici se transformă în detectivi și pornesc după „Dosarele Continentelor”, adică informații despre civilizații, animale, monumente și culturi pe care le descoperă prin joc și activități practice, scrie B365. Sunt trei trasee de explorat: unul prin Europa și Asia, gândit ca o călătorie cu trenul, altul prin Africa, Australia și Antarctica, care pleacă dintr-un terminal de aeroport, și ultimul prin cele două Americi, o expediție pe mare care merge de la Columb la Marele Canion. Muzeul se găsește pe Bulevardul Decebal nr. 11, în sectorul 3, iar biletele costă între 30 și 50 de lei. Copiii sub 3 ani intră gratuit, iar cei sub 14 ani au nevoie să fie însoțiți de un adult.
Supraveghere, icoane și fotografie „la cutie”, la MNȚRplusC
După o rezidență de două luni coordonată de Ilina Schileru, artiștii Anca Coller și Daniel Stancu deschid expoziția „A…B, GDPR” în spațiul MNȚRplusC de la Muzeul Național al Țăranului Român, care poate fi vizitată între 30 mai și 15 iunie. Curatorial explică jocul de cuvinte din spatele acronimului GDPR, scos din rolul lui juridic și transformat în metaforă a supravegherii și a controlului instituțional. Anca Coller a cartografiat curtea muzeului cu o cameră obscură supradimensionată și a strecurat „statui vii” printre crucile de piatră, o readucere la viață a fotografiei stenopeice. Daniel Stancu construiește un ansamblu instalaționist despre text, autoritate și transmitere simbolică, care pleacă de la legile lui Aron și răstoarnă convențiile picturii de icoană.
Muzică
CellEAST Festival, la București, Suceava și Botoșani
CellEAST Festival ajunge la ediția a V-a, un moment aniversar care marchează cinci ani de activitate dedicată violoncelului. Între 27 mai și 8 iunie 2026, festivalul are în program concerte, recitaluri și masterclass-uri în trei orașe. Printre invitați se numără Bruno Cocset, Manuel Fischer-Dieskau, Sevak Avanesyan, dar și artiști români ca Marin Cazacu, Răzvan Suma și Ștefan Cazacu. Conform Zile și Nopți, ediția a doua a CellEAST International Competition, programată între 27 și 30 mai, adună peste 60 de tineri interpreți și oferă premii de 14.000 de euro. În premieră națională, competiția include și categoria Baroque Cello. Programele educaționale Future CellEAST și MiniCellos au loc între 1 și 5 iunie.
Teatru
150 de ani de teatru evreiesc, celebrați la TES FEST 2026
Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST revine la București între 25 și 30 mai 2026, cu o ediție aniversară dedicată celor 150 de ani de la nașterea teatrului evreiesc profesionist din România. Teatrul Evreiesc de Stat organizează șase zile de spectacole, producții muzicale și întâlniri cu artiști din Israel, Germania și Polonia. Directorul Andrei Munteanu descrie festivalul ca „o formă de memorie vie”. Punctul central al ediției este opera „SHULAMIT”, jucată pentru prima dată la București, cu muzica și libretul semnate de compozitoarea israeliană Dina Pruzhansky. Aceasta pleacă de la una dintre primele opere scrise în limba idiș, creată de Avram Goldfaden. Programul complet și toate detaliile le găsești pe Zile și Nopți. Biletele se pot cumpăra online, prin platforma mySTAGE, sau de la casa de bilete a teatrului.
Film
Opt filme de la Cannes 2026 ajung pe marile ecrane din România
Cei de la News.ro anunță opt titluri prezentate la Cannes 2026 pe care Independența Film le va distribui în cinematografele românești. Pe listă se află „La bola negra” (Premiul pentru regie, Javier Calvo și Javier Ambrossi), film pornit de la o operă neterminată a lui Lorca, și „Soudain” de Ryusuke Hamaguchi, cu Virginie Efira și Tao Okamoto premiate pentru interpretare feminină. Mai apar „Amarga Navidad” de Pedro Almodóvar, „El ser querido” cu Javier Bardem, thrillerul „Paper Tiger” cu Adam Driver și Scarlett Johansson, „Histoires de la nuit” și filmul de deschidere „La Vénus Électrique”. „Jurnalul unei cameriste” de Radu Jude, despre o tânără româncă menajeră la Bordeaux, are premiera națională la TIFF 2026.
Foto: Flow
