Săptămâna asta am aflat cum a șters un agent AI rezervarea altui client la sală, doar ca să-i facă loc omului care îi dăduse comanda (știrea asta a făcut ceva furori), de ce povestea cu locuitorii Insulei Paștelui care și-au distrus singuri lumea se cam clatină și cum au ajuns doi antreprenori din Iași la 15 miliarde de vizualizări pe an, după ce au început cu patru cântece de iarnă pentru copii.
Aflăm și despre o hartă care îți arată unde cade umbra la orice oră din zi, despre alta care îți spune cât de departe ajungi cu trenul în opt ore (spoiler: din România, nu prea departe, că deh) și despre o cameră care transmite non-stop de la trecerea de pietoni din Shibuya.
Citim despre semnul ⁊, creat pentru Cicero de fostul lui sclav și încă folosit în Unicode după 21 de secole, despre cele patru cuvinte pe care araba le are pentru tristețe și despre Roma antică, un oraș plin de imigranți.
Aflăm și despre modul în care creierul îți editează viața ca pe un film și despre cum mișcarea e benefică pentru creier doar când o faci de plăcere. Plus sondajul INSCOP despre Brâncuși și tocana de mituri din jurul lui, bibliotecile din Covasna care pot fi un exemplu pentru bibliotecile din întreaga țară și cinci mii de afișe de film scanate, unele vechi de peste 100 de ani. La capitolul ieșit din casă, Un-hidden București organizează tururi gratuite de artă urbană pe urmele lui Brâncuși, MNȚR deschide „Alb pe Alb”, cu ii, broderii și dantele, iar la Palatul Mogoșoaia expun șase artiști în „Violon d’ange”.
Și altele, ca de fiecare dată.
Una, alta
Tocana brâncușologică, fiartă de aproape un secol
Radu Pirca a participat la realizarea unui sondaj INSCOP despre felul în care românii îl percep pe Constantin Brâncuși, iar unele rezultate l-au surprins neplăcut. Două treimi dintre respondenți îl văd în primul rând ca artist român, peste jumătate dintre bucureșteni spun că nu au văzut niciodată o lucrare a lui în realitate, iar cei mai mulți cred că statul ar trebui să cumpere opere de Brâncuși. În textul său de pe Substack, Radu spune că în jurul biografiei artistului s-au adunat de-a lungul timpului povești care au fost repetate fără să fie verificate pe bune. El vorbesște, printre altele, despre presupusa fugă de acasă din 1883, conflictul cu ministrul Morțun și povestea călătoriei pe jos până la Paris. În opinia sa, astfel de episoade au fost reluate zeci de ani și au construit o imagine mitologizată a artistului, proces la care ar fi contribuit inclusiv Securitatea.
Ca o paranteză, mi-ar plăcea să văd o campanie amplă, realizată la nivel național, pe cât mai multe media, pe termen lung (să se intindă pe ani și ani) de demitizare a istoriei României, în general, și a figurilor istorice, în particular. Sunt sătul de mizerii protocroniste și de minciuni penibile țesute în jurul a tot felul de evenimente și de personaje, tocană de bizarerii făcută la ceaunul prostiei, ca să se îmbuibe naționalismul din ea. Habar n-am cine să facă o astfel de campanie, arunc și eu cu idei.
Harta care îți arată exact unde cade umbra, la orice oră
Facem un salt tematic și ajungem de la Brâncuși la ShadeMap, o hartă care îți arată cum cad umbrele clădirilor, munților și copacilor, oriunde în lume și în orice moment al zilei sau al anului. Alegi ora, iar harta îți arată imediat cum se schimbă zonele de soare și de umbră. Poți analiza și perioade mai lungi, ca să afli de câte ore de lumină areparte un anumit loc într-o zi sau pe parcursul unui an, cu rezultatele afișate într-un grafic. Informațiile de bază sunt gratuite, iar pentru anumite zone se pot cumpăra date cu o precizie mai mare. ShadeMap are și o extensie Chrome care adaugă informațiile despre soare și umbră peste hărți precum OpenStreetMap. Am găsit asta în newsletterul deepculture, la fel și următoarele două minunății de site-uri.
Cât de departe ajungi cu trenul în opt ore
Chronotrains este o hartă interactivă care îți arată cât de departe poți ajunge cu trenul dintr-o anumită gară europeană într-un interval de cel mult opt ore. Alegi durata călătoriei, de la una la opt ore, apoi cauți o stație anume sau te plimbi pe hartă. Aplicația ia în calcul și timpul necesar pentru schimbarea trenurilor, deci opt ore cu totul, nu opt ore de deplasare cumulată. Calculele folosesc date Deutsche Bahn, prin Direkt Bahn Guru, iar informațiile despre trenurile de noapte vin de la Back On Track. Există inclusiv o secțiune dedicată curselor nocturne și o versiune în limba română. Proiectul a fost realizat de Benjamin Tran Dinh și Sarah Mamy. Rezultatele sunt orientative și trebuie verificate înaintea călătoriei. E un tool foarte fun. Partea mai puțin fun e că vezi și cât de limitate sunt opțiunile feroviare din România față de cele din alte țări europene și cât de mici sunt distanțele pe care le poți parcurge în opt ore.
Imagini de la una dintre cele mai aglomerate treceri de pietoni din lume
O cameră fixă transmite 24 de ore din 24 pe YouTube imagini de la celebra intersecție Shibuya din Tokyo, printr-un flux al rețelei japoneze de știri FNN. Este una dintre cele mai aglomerate treceri de pietoni din lume. Transmisiunea continuă și noaptea, așa că poți vedea oricând cum arată Shibuya, inclusiv în orele de vârf.
Zece milioane de tineri indieni, trimiși la școala de AI
Premierul Narendra Modi a anunțat că India vrea să instruiască zece milioane de tineri în domeniul inteligenței artificiale în următoarele douăsprezece luni, potrivit AGERPRES, care citează agenția EFE. Anunțul a fost făcut la New Delhi, la aniversarea a 80 de ani de independență. Planul face parte din ambiția Indiei de a deveni unul dintre liderii mondiali în tehnologiile emergente și de a ajunge o țară pe deplin dezvoltată până în 2047. Modi a vorbit și despre dezvoltarea infrastructurii digitale, a semiconductorilor, a calculului cuantic și a rețelelor 6G produse în India. Toate aceste domenii vor avea nevoie de foarte multă energie, motiv pentru care guvernul urmărește să ajungă la 100 de gigawați de energie nucleară până în 2047 și să crească producția de energie solară.
Un agent AI a șters rezervarea la sală a altcuiva, ca să-i facă loc stăpânului
Un australian i-a cerut agentului său AI OpenClaw să-i găsească un loc la o sală de sport, însă toate rezervările erau ocupate, conform unui articol publicat de Republica. Agentul ar fi intrat în baza de date a sălii și ar fi șters programarea altui client pentru a crea un loc liber. Autorul Alexandru Voica privește incidentul prin prisma modului în care funcționează astfel de sisteme: agentul a primit un obiectiv, a întâlnit un obstacol și a găsit o metodă prin care să-l elimine. Problema este că o capacitate intelectuală mai mare nu aduce automat și ceea ce oamenii numesc inteligență emoțională sau reguli sociale (părerea mea e că pentru a avea inteligență emoțională ar trebui să existe emoții, ceea ce nu e cazul, iar mimarea comportamentului asociat cu inteligența emoțională e cu totul altceva). Autorul spune că modelele pot imita emoțiile, dar asta nu înseamnă că le au (fix ce spuneam). De aceea, discuția despre reglementare ar trebui să privească în special accesul sistemelor, acțiunile pe care au voie să le execute și situațiile în care trebuie să intervină un om.
Patru cântece de iarnă și 15 miliarde de vizualizări pe an
Alexandru și Cristina Bădan au început în 2012, la Iași, cu patru cântece de iarnă pentru copii, finanțate din banii familiei, după ce au observat că găseau cu greu astfel de materiale în limba română. Pentru anul următor și-au propus să facă patru animații, dar au ajuns la 18. StartupCafe a vizitat compania și scrie că ecosistemul Tralala și LooLoo Kids a depășit 15 miliarde de vizualizări în ultimele 365 de zile și aproape un miliard de ore de vizionare, în 25 de limbi. Antreprenorii povestesc și despre perioadele dificile cu care s-au confruntat, inclusiv un an în care au renunțat la cadourile de Crăciun pentru a-și putea plăti animatorii. Astăzi, canalul în limba engleză are peste 60 de milioane de abonați, iar aproximativ 85% din activitatea companiei este internațională. În 2024, firma a primit și aproximativ 490.000 de lei din fonduri europene pentru digitalizare.
Un proiect ambițios, cu 15 milioane de fișe în sertare
Cu mult înainte să existe Google sau alte motoare de căutare, doi avocați belgieni, Paul Otlet și Henri La Fontaine, și-au propus să strângă și să organizeze într-un singur loc cât mai mult din cunoașterea lumii. Colin Marshall explică pe Open Culture cum a apărut Mundaneum, o arhivă uriașă pe hârtie, începută în 1895 și construită pe baza unei versiuni adaptată a sistemului zecimal Dewey. Colecția a ajuns la peste 15 milioane de fișe care conțineau informații despre cărți, articole și imagini, păstrate în sertare la Palatul Cinquantenaire din Bruxelles. Le Corbusier urma să proiecteze o clădire specială pentru arhivă, dar proiectul nu a mai fost realizat. După invazia nazistă din 1940, o parte importantă a colecției a fost înlăturată pentru a face loc unei expoziții a Reichului. Otlet își imagina de pe atunci niște dispozitive asemănătoare unor „telescoape electrice”, conectate prin telefon și prin televiziune, prin care oamenii ar fi putut accesa informații de la distanță. Mundaneum funcționează astăzi ca muzeu la Mons, în Belgia, și poate fi vizitat cinci zile pe săptămână.
Creierul uman editează viața ca pe un film
Un articol din Scientific American explică faptul că mintea noastră nu înregistrează pur și simplu realitatea, ci o organizează într-o formă asemănătoare unei povești. Într-un experiment din 2004, Uri Hasson a pus cinci persoane într-un scanner cerebral și le-a arătat aproximativ 30 de minute din filmul „The Good, the Bad and the Ugly”. Creierele participanților au reacționat asemănător atunci când se schimbau decorul, dialogul sau acțiunea. Cercetările ulterioare au analizat rolul rețelei de mod implicit, care contribuie la organizarea experiențelor sub forma unor povești coerente. Janice Chen a observat și că felul în care oamenii își amintesc un episod din „Sherlock” diferă în mod sistematic de ceea ce au văzut. Mintea împarte experiențele în scene, urmărește legăturile dintre cauze și efecte și le compară cu tipare deja cunoscute. Psihologul Dan McAdams susține că inclusiv identitatea noastră se construiește din povestea pe care ne-o spunem despre propria viață.
Oricum, noi, oamenii, suntem niște mari mincinoși și cel mai mult ne mințim pe noi înșine, ca să ne placă povestea în care jucăm rolul principal.
Care-i treaba cu Insula Paștelui
Imaginea clasică a Insulei Paștelui, potrivit căreia locuitorii și-ar fi distrus singuri mediul de viață până au ajuns la foamete și la canibalism, este pusă sub semnul întrebării într-un material din Scientific American. Dispariția palmierilor ar fi fost favorizată și de șobolanii polinezieni, care consumau semințele, iar populația rapanui a găsit metode prin care să se adapteze situației. Localnicii foloseau pietre pentru a îmbunătăți calitatea solului și pentru a păstra apa și au construit sisteme pentru gestionarea puținelor resurse de apă. Statuile moai puteau fi mutate cu ajutorul frânghiilor, fără să fie nevoie de cantități mari de lemn. Într-un experiment, 18 oameni au deplasat o replică de 4,35 tone pe o distanță de 100 de metri în 40 de minute. Un studiu genetic din 2024, realizat pe 15 schelete, nu a identificat dovezi ale unui colaps demografic înainte de venirea europenilor. Problemele grave au apărut ulterior, odată cu bolile, răpirile pentru muncă forțată, anexarea de către Chile și transformarea insulei într-o mare fermă de oi.
Cinci mii de afișe de film clasice
Open Culture scrie despre o colecție de peste 5.000 de afișe de film digitalizate de Harry Ransom Center, din cadrul Universității din Texas. O simplă plimbare „prin” ele îți arată cum s-au schimbat gusturile și cultura populară de-a lungul timpului. Colecția începe în anii ’20, când cinematografia concura încă pentru public cu spectacolele de vodevil, și ajunge până în anii ’70, în perioada cinematografelor drive-in și a multiplexurilor. O mare parte a materialelor provin din arhiva Interstate Theater Circuit, un lanț care controla la un moment dat aproape toate cinematografele din Texas. Pe lângă afișele propriu-zise, arhiva include și fotografii făcute pe platourile de filmare, lobby cards și materiale de presă. Colecția poate fi consultată gratuit online, iar imaginile sunt disponibile pentru descărcare la rezoluție mare.
Semnul ⁊, comandat de Cicero, a rezistat 21 de secole
Simbolul ⁊ există și astăzi în Unicode, sub codul U+204A, și poartă numele de „et tironian”, după Marcus Tullius Tiro, fostul sclav al lui Cicero care, după eliberare, i-a rămas secretar și apropiat. Open Culture povestește că Cicero ar fi aflat despre sistemele grecești de stenografie și i-ar fi cerut lui Tiro să creeze unul pentru limba latină (posibil încă din anul 75 î.Hr). Sistemul a fost folosit pentru notarea rapidă pe tăblițe de ceară și, potrivit lui Plutarh, inclusiv pentru consemnarea dezbaterilor despre conspirația lui Catilina. Tiro ar fi creat aproximativ 4.000 de semne, iar numărul lor a crescut ulterior la circa 5.000 și, în epoca carolingiană, chiar la 14.000. Deși împăratul Justinian a interzis stenografia în secolul al VI-lea, sistemul a continuat să fie folosit de copiști. Mai târziu, Frederic al II-lea a ajuns să considere că aceste semne erau „diabolice”.
De ce politețea în dezbatere e un lux
În 1706, Mary Astell a primit de la episcopul Francis Atterbury o predică pe care i-a înnapoiat-o plină de observații și de obiecții. Atterbury s-a plâns că Astell nu are „maniere decente” și a recunoscut că nu își dorea o confruntare directă cu ea. Astell este considerată astăzi prima feministă a Angliei. Geertje Bol amintește episodul într-un eseu publicat de Aeon și îl pune alături de experiența Catharinei Macaulay, o republicană radicală pe care Edmund Burke a numit-o „Amazoana”, fără să intre în fondul argumentelor sale. Deși Astell și Macaulay aveau poziții politice foarte diferite, amândouă au ajuns să vadă apelul la politețe și la moderație drept o formă de control. Dacă regulile despre ceea ce înseamnă o dezbatere „civilizată” sunt stabilite de cei aflați deja într-o poziție privilegiată, vocile incomode pot fi respinse mult mai ușor.
Când mișcarea face bine la creier și când îi dăunează
Știm de mult că activitatea fizică poate reduce riscul de demență, dar un studiu prezentat de Nautilus și publicat în The Lancet Public Health afirmă că motivul și contextul în care faci mișcare contează foarte mult. Cercetarea a analizat date despre peste 4,2 milioane de adulți. Persoanele care alergau, mergeau cu bicicleta sau practicau alte activități fizice în timpul liber aveau un risc de demență cu 24% mai mic. În schimb, persoanele care aveau slujbe cu mult efort fizic prezentau un risc cu 20% mai mare. David Raichlen, de la University of Southern California, explică faptul că accesul la timp liber, la parcuri și la trasee sigure este important. Activitățile făcute din plăcere vin adesea cu mai puțin stres și mai multă socializare. Munca fizică grea poate însemna, în schimb, sarcini repetitive, mai puțin timp pentru odihnă și expunere mai mare la factori nocivi precum zgomotul sau poluarea.
E posibil să-ți trăiești bătrânețea așa cum ți-o imaginezi
Două cercetări prezentate de Nautilus arată că felul în care ne imaginăm propria bătrânețe poate influența viața socială pe care o vom avea mai târziu. Primul studiu a urmărit timp de zece ani peste 450 de persoane cu vârste între 30 și 80 de ani. Cei care se așteptau să petreacă mai mult timp cu familia și cu prietenii au ajuns, în general, să aibă relații mai apropiate. Cercetătorii spun că așteptările au anticipat comportamentul ulterior. Într-un al doilea studiu, peste 100 de adulți cu vârste între 50 și 85 de ani și-au notat timp de două săptămâni interacțiunile zilnice și felul în care percepeau propria îmbătrânire. Atunci când observau un semn de declin, precum faptul că mergeau mai încet, interacțiunile sociale tindeau să devină mai stresante, uneori chiar și în ziua următoare. Christina Ristl, de la Universitatea din Viena, spune că persoanele care se așteaptă la singurătate pot ajunge să anticipeze respingerea din partea celorlalți.
Lecții vechi de mii de ani pentru orașele lovite de dezastre
Arheologul Chris Begley explică în National Geographic că efectele unui dezastru depind mult de felul în care comunitățile se pregătesc pentru el. Exemplele vin din civilizații foarte diferite. Incașii construiau ziduri din pietre neregulate, îmbinate fără mortar, care puteau să se miște în timpul unui cutremur și apoi să revină la poziția inițială. Clădirile tradiționale japoneze din lemn aveau un stâlp central masiv, asemănător ca rol cu unele tehnologii folosite astăzi în zgârie-nori. Betonul roman putea deveni mai rezistent în timp și avea capacitatea de a se repara. Egiptenii foloseau inundațiile Nilului pentru agricultură, iar unele comunități își construiau așezările departe de zonele cu risc mare de inundații. Populațiile indigene din Australia foloseau focuri mici și controlate, mayașii combinau mai multe culturi, iar incașii amenajau terase agricole. Ideea de bază este că adaptarea, pregătirea și cooperarea unei comunități contează mai mult decât acțiunile unui singur „erou”.
Și acum, să amintim de cum sunt surprinse autoritățile de la noi de fiecare dată când în România ninge din abundență sau când scade nivelul Dunării. Vai vai, ce ne facem. După care urmează avalanșa de conspirații idioate din partea unei părți a „publicului”, în special aia care oricum nu pune mâna pe lopată, ci așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine.
Maeștrii camuflajului
Un material publicat de National Geographic prezintă mai multe animale care își pot schimba culoarea pentru a se adapta mediului sau pentru a comunica. Potârnichea de tundră și hermina devin albe iarna, iar peste 20 de specii de păsări și de mamifere din emisfera nordică trec complet de la brun la alb. Schimbarea este controlată de semnale hormonale asociate cu durata zilei. Alte animale reacționează la mediul apropiat. Creveții cameleon se adaptează la algele roșii sau verzi, iar păianjenii-crab își pot schimba culoarea în câteva zile atunci când trec de la o floare galbenă la una albă. Cameleonii au nevoie de mai puțin de jumătate de minut și folosesc celule speciale, precum cromatoforii și iridoforii. În cazul lor, culoarea servește adesea și pentru comunicarea agresivității sau a supunerii. Cele mai rapide sunt însă cefalopodele. Calmarul Humboldt poate alterna între o nuanță palidă și roșu de patru ori pe secundă.
Patru feluri de tristețe, într-o singură limbă
Chereen Shurafa, doctorandă la Hamad bin Khalifa University din Qatar, explică într-un articol din Psyche de ce sistemele automate care analizează emoțiile pot ignora nuanțele importante dintre cuvintele folosite de vorbitorii de arabă. Cercetătoarea a adunat peste 170.000 de comentarii de pe YouTube despre traumă și a analizat 25.025 dintre ele. Multe ar fi clasificate simplu drept „tristețe”, deși araba folosește termeni diferiți pentru experiențe emoționale distincte. „Huzn” descrie durerea asociată unei pierderi deja produse, „ghamm” este o apăsare resimțită în prezent, „ka’aba” descrie o stare de prăbușire care se vede inclusiv pe chip, iar „asaf” combină durerea cu regretul. Există și expresia „diq alsadr”, care înseamnă o senzație de strângere a pieptului și are o semnificație teologică. Shurafa propune ca astfel de diferențe să fie înțelese și prin filosofia islamică clasică, prin autori precum Ibn Sina, Al-Ghazali și al-Kindi.
Roma antică, oraș de imigranți
Matthew Wills prezintă pentru JSTOR Daily cercetarea istoricului Ryan R. Abrecht despre Transtiberim, cartierul aflat dincolo de Tibru și cunoscut astăzi drept Trastevere. În perioada de maximă dezvoltare, Roma ar fi putut avea în jur de un milion de locuitori, mulți dintre ei imigranți sau descendenți ai acestora. Malul vestic al Tibrului a ajuns sub control roman în 396 î.Hr., după înfrângerea etruscilor, iar Augustus l-a inclus mai târziu între cele 14 regiuni administrative ale orașului. Pentru că zona era în afara pomeriumului, granița religioasă a Romei, aici puteau fi venerați zei care nu făceau parte din cultul oficial și puteau fi îngropați morții. Din acest motiv s-au păstrat numeroase inscripții funerare. Cartierul găzduia comunități importante de evrei și sirieni, care comunicau adesea în greacă, dar și tăbăcării, sticlării și mori, considerate nepotrivite pentru centrul orașului. Elitele romane priveau zona cu suspiciune, iar autorii satirici o ironizau frecvent.
Orașul văzut de sus și orașul de la nivelul străzii
Warren Breckman, profesor de istorie la University of Pennsylvania, scrie în Lapham’s Quarterly despre două moduri foarte diferite de a privi un oraș: perspectiva celui care îl vede de sus și experiența celui care îl trăiește de la nivelul străzii. Punctul de plecare este Irene, orașul imaginar al lui Italo Calvino, care arată într-un fel de la distanță și complet diferit din interior. De-a lungul istoriei, conducătorii au încercat să creeze orașe ușor de văzut și de controlat, prin zigurate, acropole, forumuri, turnuri, ziduri sau bulevarde monumentale. Ludovic al XIV-lea și Colbert au folosit bulevardele pentru a crea impresie, iar Le Corbusier și-a imaginat un oraș dominat de turnuri de sticlă. Jane Jacobs a contestat această perspectivă în 1961 și a susținut că adevărata viață urbană se află pe străzi și pe trotuare. Cu mult înaintea ei, Baudelaire observase și el libertatea pe care o oferă anonimatul orașului și posibilitatea de a te pierde printre necunoscuți.
Arborele genealogic al omenirii
Ian Towle, cercetător în antropologie biologică la Monash University, afirmă într-un text preluat de Nautilus din The Conversation că actuala clasificare a strămoșilor umani în genurile Homo, Australopithecus și Paranthropus ar trebui reconsiderată. Ideile sale sunt prezentate pe larg în American Journal of Biological Anthropology. Towle spune că Australopithecus, grupul din care face parte și Lucy, a fost definit în bună măsură prin aspect și prin mod de viață, fără ca toate speciile incluse acolo să aibă neapărat o relație de rudenie suficient de clară. Nici criteriile clasice pentru Homo nu mai funcționează atât de bine, deoarece specii precum Homo naledi și Homo floresiensis aveau creiere mici și mai multe trăsături considerate arhaice. Probleme apar și în cazul Paranthropus, pentru că speciile din estul și din sudul Africii aveau inclusiv diete diferite. Propunerea lui Towle este reunirea acestor forme într-un singur gen Homo, definit mult mai larg, chiar dacă o asemenea schimbare ar elimina unele delimitări cu care cercetătorii s-au obișnuit.
Sfârșitul unui imperiu, văzut din secția de femei a unei închisori
În 1915, Vartuhi Kalantar, o armeancă de 20 de ani, a fost închisă la Hapishane-i Umumi („Închisoarea generală”), prima închisoare modernă a Imperiului Otoman, construită pe locul fostei biserici Sfânta Eufemia. Fusese condamnată la cinci ani pentru separatism după ce trimisese familiei un rezumat al unui discurs. John Klopotowski povestește în New Lines Magazine cum a tradus memoriile sale, publicate după eliberarea din 1918 în revista Hye Gin. Textele sunt considerate primul jurnal de închisoare scris de o femeie în Orientul Mijlociu. Kalantar vorbește despre o secție în care trăiau împreună femei kurde, rome, armence, turcoaice, arabe și persane. Una dintre figurile memorabile era Sinem, fostă haiducă și lider informal al camerei. Închisoarea a fost demolată în 1939, iar Kalantar s-a stabilit ulterior în Statele Unite, unde a scris una dintre primele istorii ale genocidului armean.
Biblioteci-model, în Covasna
AGERPRES prezintă felul în care mai multe biblioteci din județul Covasna încearcă să păstreze lectura relevantă într-o lume dominată de tehnologie. Biblioteca Județeană „Bod Peter” din Sfântu Gheorghe, deschisă în 1974, are peste 250.000 de cărți și documente și a organizat anul acesta a cincea ediție a târgului Sepsi Book. Directorul Szonda Szabolcs spune că soluția nu este opoziția dintre carte și telefon, ci folosirea lor împreună. Prin programul „La drum cu lectura”, lansat în 2010, nou-născuții din oraș primesc un fel de „trusou de lectură”, cu abonament la bibliotecă și volume potrivite primilor ani de viață, însoțite de recomandări pentru părinți, pentru care bugetul din 2026 este de 44.000 de lei. După ce restricțiile bugetare au blocat achizițiile, cititorii au donat cărțile de care biblioteca avea nevoie. La Sita Buzăului, biblioteca digitalizează volume lipsă și organizează ateliere de robotică. La Comandău, biblioteca școlii a ajuns din nou la 12.000 de cărți după incendiul din 2017, care distrusese aproximativ 9.000 de volume.
Evenimente
Brâncuși, căutat pe zidurile Bucureștiului
Proiectul „Un-hidden București”, prezentat de Buletin de București, propune o serie de evenimente gratuite dedicate artei urbane din Capitală. Programul include cinci tururi ghidate, o intervenție artistică multidisciplinară, o expoziție, două performance-uri și două dezbateri, iar participarea se face pe baza înscrierii pe site-ul oficial. Tema ediției din acest an este moștenirea lui Constantin Brâncuși și influența operei sale asupra artiștilor contemporani. Tururile sunt programate pentru 22 și 29 august, 12 și 26 septembrie și 10 octombrie. Dezbaterile au loc pe 27 august și 24 septembrie, intervenția artistică este programată între 14 și 18 septembrie, iar expoziția între 8 și 22 octombrie. Cele două performance-uri vor avea loc pe 8 și 22 octombrie. Proiectul este organizat de Save or Cancel, organizație activă din 2009, și este cofinanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB.
Expoziții
Ii, broderii i dantele, la MNȚR
Asociația Semne Cusute și Muzeul Național al Țăranului Român au deschis pe 19 august, în Sala Noua Galerie, expoziția „Alb pe Alb”, dedicată iilor, broderiilor și dantelelor. Potrivit MNȚR, expoziția propune și o privire practică asupra vechilor cămăși, nu doar una legată de simboluri sau de statut. Femeile care le coseau trebuiau să țină cont de o serie de reguli concrete, iar firele și broderiile se degradau în timp sub efectul soarelui și al apei, la fel ca frescele vechi. Așa cum sculpturile antice și-au pierdut culorile și au rămas în memoria noastră prin marmura albă, în cazul textilelor se păstrează mai ales tehnicile de cusut care oferă relief și textură. Expoziția include cămăși interbelice din colecțiile lui Horațiu Silviu Ilea și Ioana Corduneanu, dar și imagini cu textile vechi de câteva secole din Italia și Anglia, documentate în proiectul Horizon Tracks4Crafts. Poate fi vizitată până pe 13 septembrie 2026, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Șase prieteni, o vară și un palat brâncovenesc
Șase artiști expun împreună la Palatul Mogoșoaia în cadrul expoziției de pictură și sculptură „Violon d’ange”, potrivit site-ului Palatelor Brâncovenești. Expoziția este coordonată de Adina Rențea și poate fi văzută la Galeria Parter Palat între 13 și 30 august 2026. Bogdan Vlăduță, Paul Timofei, Andrei Bălan, Mircea Hristescu, Teodor Zaica și Mircea Cuza provin din generații diferite și nu sunt uniți de un manifest sau de o singură direcție artistică. Ceea ce îi leagă sunt întâlnirile, discuțiile și schimburile de idei. Expoziția pune lucrările lor în relație și cu istoria Palatului Mogoșoaia. Accesul este gratuit, iar programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00, cu ultimul acces la 17:30.
