Timpul se comprimă pe măsură ce creierul reține mai greu amintiri noi, neanderthalienii aveau deja genele pentru limbaj (și nu prea am progresat de-atunci, biologic), iar colapsul din Epoca de Bronz seamănă deranjant de mult cu lumea de azi. Plus o aplicație românească împotriva declinului cognitiv, o boieroaică moldoveancă divorțată de două ori care și-a transformat celula de închisoare în salon (foarte cool acest personaj cât se poate de real) și un roman brazilian tradus în 30 de limbi, acum și în română.
Ei, cum doar atât? Ia dă și tu scroll mai jos, că sunt mult mai multe lucruri interesante de citit și „de jucat” în weekendul ăsta de trei zile.
Una, alta
De ce simțim că timpul zboară pe măsură ce îmbătrânim
Am citit o postare foarte interesantă a lui Mircea Șerdin, de unde am pescuit două chestiuni. Prima este un studiu publicat de Springer Nature, prin care o echipă de cercetători a investigat de ce oamenii în vârstă au senzația că ultimul deceniu a trecut extrem de repede. Cercetătorii au testat 120 de participanți cu vârste între 20 și 91 de ani din Italia și din țări germanofone. Contrar așteptărilor, numărul sau intensitatea amintirilor autobiografice nu explică fenomenul, ba mai mult, persoanele în vârstă au raportat amintiri mai vii și mai semnificative decât tinerii. Factorul-cheie identificat este declinul cognitiv, mai precis capacitatea redusă de a forma amintiri noi, măsurată prin teste de memorie amânată. Cu alte cuvinte, oamenii al căror creier reține mai greu informații noi au impresia că timpul se comprimă. Efectul a fost specific pentru intervalul de 10 ani, nu și pentru ultimul an.
Ergo Sums
A doua chestiune foarte interesantă găsită la Mircea Șerdin este aplicația Ergo Sums, dezvoltată chiar de el. Este o aplicație de antrenament împotriva declinului cognitiv. Ca să-l citez, „exercițiile mentale zilnice ajută la încetinirea declinului cognitiv. E gratis, tot ce trebuie să faceți este să dedicați 5-10 minute zilnic. Chiar dacă par grele sau ușoare, repetiția consistentă are efect pe termen lung”. Și nu numai c-am intrat să mă joc puțin pe site și apoi pe aplicație, dar mi-am făcut și abonament, ca să „mă joc” nelimitat, de fiecare data când am chef de un mic challenge. Găsești acolo întrebări și scurte probleme din logică, tipare, date, biasuri cognitive, fermi și probabilități (în engleză și în română), pe diferite niveluri de dificultate. Și pare c-o dezvoltă în continuare, iar asta mă bucură.
Povestea Anicăi Balș, cea mai mândră boieroaică a Moldovei
Portretul Anei Balș, pictat de Niccolò Livaditti în 1852, e unul dintre cele mai interesante din galeria de artă românească a MNAR. Iar Radu Pirca are grijă ca Anica să beneficieze de o întreagă poveste. Fiică a hatmanului Toderaș Balș, unul dintre cei mai mari proprietari ai Moldovei, ea a fost soție de hatman, divorțată de două ori, adversară a Unirii, stăpână a jumătate din Piatra-Neamț și o femeie care citea Milton în engleză. O misionară scoțiană o descria drept „a woman of some mind”, deși se plângea că boieroaica era „cufundată în veselie” și impermeabilă la cuvântul lui Dumnezeu. Anica a ajuns și la închisoare, după ce a amenințat cu cravaşa un președinte de tribunal, dar a transformat celula într-un salon cu mobilă de acasă, cu bucătar și cu partide de cărți la care participa și directorul penitenciarului. Personaj de film, nu alta.
Universul se inventează singur
Biologul teoretician Stuart Kauffman susține, într-un interviu publicat de Noema Magazine, că știința traversează o a treia mare schimbare de paradigmă. Dacă Newton și mecanica cuantică ne-au spus că totul poate fi dedus din legi prestabilite, Kauffman argumentează că biosfera scapă complet acestei logici. Celulele nu „execută” instrucțiuni ca un program, ele se autoconstruiesc prin muncă termodinamică. Evoluția creează posibilități complet noi, numite „adiacentul posibil”, pe care nimeni nu le poate prezice sau lista dinainte. Nici AI-ul nu poate anticipa aceste noi spații. Concluzia? Nu există o „teorie a totului” pentru lumea vie. Umanitatea trebuie să renunțe la iluzia dominației și a controlului total și să accepte că este co-creatoare, nu stăpână, a unei lumi în continuă devenire. „Emergența nu e inginerie.”
Frumos înseamnă bun, urât înseamnă rău. Ce gândea Renașterea despre chipurile oamenilor
Smithsonian Magazine scrie despre „Beauty and Ugliness in the Renaissance”, o expoziție cu peste 90 de lucrări semnate de Botticelli, Tițian și Leonardo da Vinci, vizibilă la Brussels Center for Fine Arts până pe 14 iunie 2026. În acea epocă, înfățișarea fizică era considerată un semn al caracterului. Muza lui Botticelli, Simonetta Vespucci, întrupa idealul de frumusețe, în timp ce bufonii, bătrânii lacomi sau oamenii cu dizabilități erau portretizați grotesc, asociați cu viciul și cu prostia. Printre lucrări se numără și portretul Madeleinei Gonzales, o fetiță de 7 ani cu hipertricoză (o afecțiune rară caracterizată prin creșterea excesivă a părului pe corp), considerată la curțile europene drept o curiozitate. Leonardo însuși nota că frumusețea și urâțenia apar mai puternice una lângă cealaltă.
„Sunt atât de ocupat”, boala secolului nostru
Profesorul Omid Safi scrie pe The On Being Project despre ceva ce recunoaștem cu toții: oamenii nu mai răspund la „ce mai faci?” cu o stare, ci cu o listă de sarcini. Adulți, copii, toată lumea e „ocupată”. Safi numește asta o boală, „dis-ease”, adică tocmai opusul stării de liniște. Tehnologia, care trebuia să ne elibereze, a șters granița dintre serviciu și casă. În culturile islamice, salutul înseamnă, literal, „cum e inima ta în acest moment?”, nu câte mailuri necitite ai. Safi nu are soluții magice, dar pune întrebarea esențială: cum ne mai ocupăm de sufletul nostru când nu mai petrecem deloc timp cu noi înșine? Suntem ființe umane, nu mașini de bifat liste.
Un cântec medieval pierdut de o mie de ani a fost interpretat din nou
Cum sună muzica scrisă acum un mileniu? Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au reușit să răspundă la această întrebare, după mai bine de două decenii de muncă. Open Culture scrie despre reconstituirea „Songs of Consolation”, o piesă bazată pe versurile din „Consolarea filozofiei” a lui Boethius, textul filosofic latin din secolul al VI-lea. Problema: muzica medievală nu nota înălțimea sunetelor, ci doar contururi melodice, iar tradițiile orale care țineau vie interpretarea au dispărut în secolul al XII-lea. Dr. Sam Barrett de la Cambridge a identificat tehnicile de compoziție folosite pentru anumite forme poetice și a reușit să reconstituie melodiile dintr-o filă redescoperită din „Cambridge Songs”, un manuscris din secolul al XI-lea. Piesa a fost interpretată de ansamblul de muzică medievală Sequentia.
Radiooooo
Că tot vorbeam despre muzică, ia uite ce-am mai descoperit eu în newsletterul deepculture. Radiooooo e un site unde alegi orice deceniu începând cu anii 1900 și orice țară de pe o hartă interactivă și imediat începe să cânte muzică din acea epocă și din acel loc. Ce e special? Selecția e făcută de oameni, nu de algoritmi. Dacă n-aș avea jdemii de abonamente la tot felul de platforme de streaming și la tot felul de tooluri, mi-aș face și la Radiooooo. Dar undeva trebuie să spun și eu „stop”.
V-am mai recomandat newsletterul deepculture și iată că vă recomand deepculture încă o dată, pentru că unele dintre lucrurile faine despre care scriu aici în fiecare săptămână sunt de-acolo.
Cum arăta cerul ieri deasupra orașului tău
Dacă vrei puțină poezie printre tooluri și taskuri, „What Color Was The Sky” e un site care îți povestește foarte frumos, poetic, modul în care a arătat ieri cerul deasupra orașului tău, pe baza datelor atmosferice reale. Atât, dar mie mi se pare superb.
Ce se întâmplă când lumea globalizată se prăbușește. Lecțiile Epocii de Bronz
Ideea că globalizarea e un fenomen modern e un mit pe care arheologul Eric Cline îl demontează cu argumente solide. Open Culture prezintă un interviu în care Cline explică cum, în secolele XIV-XIII î.Hr., civilizații precum micenienii, hittiții, babilonienii, egiptenii și fenicienii formau un sistem economic interconectat, un fel de „G8 al Antichității”. Când această rețea s-a prăbușit în jurul anului 1177 î.Hr., unii s-au adaptat și au prosperat (spre exemplu, fenicienii), alții au supraviețuit cu greu (egiptenii), iar alții au dispărut complet (micenienii, hittiții). Cazul cel mai dramatic este cel al hittiților, a căror dispariție pare să fi fost în mare parte auto-provocată. Cline recomandă înțelegerea conceptului de „antifragilitate” ca lecție esențială pentru lumea de azi.
Cât de brusc a căzut Roma antică și ce s-a întâmplat după
Un studiu publicat în revista „Nature” și rezumat de Scientific American neagă imaginea clasică a barbarilor care au distrus pur și simplu civilizația romană. Cercetătorii de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz au analizat 258 de genomuri antice provenite din situri funerare din sudul Germaniei de azi, datate între anii 400 și 660 d.Hr. Rezultatele arată că foști soldați romani, cu ADN din Italia, din Balcani și din sud-estul Europei, s-au căsătorit cu localnici de origine nord-europeană și au creat împreună o cultură comună. Dovada: cimitirele cu morminte paralele și grupuri familiale îngropate împreună, practici de origine romană, adoptate ulterior de comunitățile germanice. Concluzia cercetătorilor: după căderea Romei, nu a urmat un haos, ci o integrare pașnică și o transformare treptată a societății târzii antice. Mă rog, pentru acea vreme, cuvântul „pașnic” ar trebui privit cu rezervele de rigoare, mai ales dacă ne raportăm la standardele de azi.
La ce bun să citești, de fapt?
Ruskin credea că literatura te face mai bun la suflet. Proust zicea că e o prostie: cărțile nu sunt manuale de morală, ci te ajută să-ți descoperi propriile senzații și să simți trecerea timpului. Autoarea unui eseu de pe aeon.co trasează o istorie lungă a acestei dezbateri, de la Rousseau și Madame de Staël până azi, când conservatorii laudă „cărțile bune” pentru că predau valori tradiționale, iar progresiștii vor un canon mai reprezentativ. Ambele tabere tratează literatura ca pe un aliment procesat cu eticheta nutrițională scrisă dinainte. Autoarea susține altceva: literatura nu e propagandă și nici lecție de morală, ci un instrument de libertate personală, mai ales acum, când imaginile ne lasă mai puțin spațiu de reacție decât cuvintele.
Cum a ajuns arta medievală să modeleze modul în care vedem corpurile și astăzi
Într-un mozaic din Bazilica San Marco din Veneția, Sfântul Marcu e târât spre martiriu de doi musulmani și de un călău de culoare cu brațul ridicat. Sfântul rămâne calm, iar călăul reprezintă violența. Autoarea unui eseu publicat pe aeon.co arată că această distribuție de roluri nu era întâmplătoare: în arta medievală, sfântul era mereu stăpân pe sine, musulmanul putea fi convertit, iar omul de culoare primea sistematic rolul forței letale. Repetată în manuscrise, în fresce și în sculpturi din toată Europa, această schemă a transformat roluri narative în „atribute naturale” ale corpului. Iar efectele nu s-au oprit în Evul Mediu: autoarea conectează această logică cu erorile sistemelor de recunoaștere facială care identifică greșit persoanele cu pielea închisă la culoare sau cu cazul avocatului american Brandon Mayfield (convertit la islam), suspectat pe nedrept de terorism în 2004. Percepția, conchide eseul, nu e neutră, ci antrenată de imagini repetate de secole.
Neanderthalienii aveau genele potrivite pentru a vorbi ca noi
Ce ne separă de neanderthalieni? Mai puțin decât credeam, cel puțin în privința limbajului. Nautilus prezintă un studiu publicat în „Science Advances” care identifică în genomul uman niște secvențe numite HAQERs (Human Ancestor Quickly Evolved Regions), reprezentând doar 0,1% din gene, dar responsabile pentru „hardware-ul” neural al limbajului. Aceste regiuni acționează ca niște „butoane de volum” pentru gene și interacționează cu FOXP2, gena crucială pentru dezvoltarea circuitelor neurale ale vorbirii. Esențial: HAQERs existau deja înainte de separarea dintre oamenii moderni și neanderthalieni, ceea ce înseamnă că și aceștia le aveau. Mai mult, la neanderthalieni, aceste regiuni par să fi fost chiar mai „activate” decât la noi. Cercetătorii explică și de ce evoluția limbajului la oameni a stagnat: se află în conflict cu mersul biped, care impune bazine mai înguste, incompatibile cu craniile mai mari asociate capacității lingvistice superioare.
Secretele ocultismului, livrate prin poștă. Istoria magiei prin corespondență
Înainte ca internetul să democratizeze cunoașterea, o industrie prosperă distribuia ocultismul prin sistemul poștal american. The Public Domain Review reconstituie această istorie fascinantă: la începutul secolului XX, cursuri de hipnoză, Kabbalah, tarot și magnetism personal ajungeau direct la ușile abonaților, datorită mașinilor de tipar linotype, hârtiei ieftine și rețelelor poștale în expansiune. Figuri ca Sydney Flower sau Harvey Spencer Lewis au construit imperii ocultiste prin reclame în reviste populare, lecții trimise săptămânal și scheme de marketing cu identități corporative multiple. Unii erau șarlatani, alții sincer dedicați. Cursurile celor mai serioase organizații, precum Builders of the Adytum, se aseamănă cu exerciții de terapie cognitiv-comportamentală. Articolul argumentează că modernitatea nu a eliminat spiritualitatea, ci a redistribuit-o: de la comunitate la individ, de la biserică la cutia poștală.
Cernobîl, la 40 de ani: nici îngheț în timp, nici tăcere
Zona de excludere de la Cernobîl nu e deloc un muzeu al trecutului sovietic. National Geographic publică un reportaj foto al italianului Pierpaolo Mittica, care documentează zona de aproape 25 de ani. Zilnic, cel puțin 600 de angajați lucrează la dezafectarea reactoarelor, un proces estimat să dureze până în 2065. Natura a preluat controlul în Pripyat, dar radioactivitatea rămâne. Invazia rusă din 2022 a adăugat noi straturi: tranșee anti-tanc, patrule militare și păduri minate. Turismul, care ajunsese la 70.000 de vizitatori pe an, a fost suspendat. O fostă directoare de cămin cultural, fotografiată de Mittica în 2016, a murit ucisă de trupe rusești în 2022. Concluzia fotografului: „Cernobîl nu este istorie. Cernobîl este prezentul și viitorul umanității.”
Șapte din zece oameni cred cel puțin o afirmație medicală nedemonstrată
Numărul celor care aderă la teorii medicale fără suport științific este mai mare decât se credea, și nu e vorba de persoane needucate. Scientific American prezintă un sondaj al Edelman Trust Institute, realizat pe 16.000 de persoane din 16 țări: 70% dintre respondenți au crezut cel puțin una dintre afirmațiile fără bază științifică testate, precum că vaccinurile pentru copii sunt mai periculoase decât bolile sau că laptele crud e mai sănătos. Surprinzător, cei care au crezut trei sau mai multe astfel de afirmații au același nivel de educație universitară ca ceilalți și consumă mai multe știri despre sănătate. Cercetătorii explică fenomenul prin supraabundența de informații contradictorii și proliferarea vocilor care se prezintă drept „experți”, care diluează autoritatea științei tradiționale.
Creierul se recablează după o singură experiență. O nouă formă de neuroplasticitate
Regula „neuronii care se activează împreună se conectează împreună” nu mai spune totul. Quanta Magazine prezintă o descoperire publicată în „Nature Neuroscience” și „The Journal of Neuroscience”: un nou tip de plasticitate sinaptică numit BTSP (behavioral timescale synaptic plasticity), care operează în hipocamp și poate consolida o amintire după o singură experiență, în câteva secunde. Mecanismul implică dendritele neuronilor, care pot produce o descărcare electrică prelungită ce întărește conexiunile activate cu 6-8 secunde înainte sau după. Spre deosebire de învățarea hebbiană clasică, bazată pe repetiție, BTSP ar putea explica de ce ne amintim instantaneu evenimentele cu impact puternic. Descoperirea datează din 2015, când neurologul Jeffrey Magee a observat că o singură activare dendritică schimba comportamentul neuronului în proporție de 99,5%.
Ce mai înseamnă „autor” când mașinile pot scrie?
Anxietatea față de scrierea automată nu a apărut odată cu ChatGPT și a altor tooluri similare. The MIT Press Reader publică un eseu al istoricului W. Patrick McCray care trasează o linie continuă: de la povestirea profetică a lui Roald Dahl din 1953, în care o mașină produce ficțiune mediocră la scară industrială, la experimentele din anii ’50-’60 cu programe care generau scrisori de dragoste și haiku, până la ChatGPT. Calvino vedea scriitorul ca pe o „mașină de scris” care urmează reguli combinatorii. McCray ridică la fileu câteva întrebări: plagiatul sofisticat sau creația veritabilă? Cine plătește prețul muncii ascunse din spatele acestor modele? Și dacă totul devine text generat automat, ce rămâne din literatura ca act uman?
Micii tirani. De ce cad întotdeauna și de ce asta ne dă speranță
Napoleon al III-lea, Mussolini și Marcos au în comun mai mult decât paradele de prost gust și palatele aurite: toți au ales să nege realitatea în loc s-o confrunte, iar asta i-a condamnat până la urmă. Noema Magazine publică un eseu al inginerului Danny Hillis, care pune față în față trei „tirani mici” cu trei lideri eficienți din aceeași epocă: Bismarck, Roosevelt și Lee Kuan Yew. Concluzia: tiranii nu cad din cauze morale, ci din cauze concrete, atunci când dezastrul devine prea mare ca să fie ascuns. Instituțiile construite pe adevăr durează, iar spectacolele de putere nu. Hillis identifică și greșelile tipice ale opoziției: compromisul prematur, disprețul față de susținătorii tiranului și violența politică, toate contraproductive.
De ce nu ne putem pune de acord nici măcar pe ce înseamnă „adevărat”
Trei cercetători au studiat cum înțeleg oamenii conceptul de adevăr și au descoperit că nu toți îl văd la fel. Puțin peste jumătate dintre participanți asociază adevărul cu faptele și cu realitatea (teoria corespondenței). O treime îl leagă de onestitate și de transparență (teoria autenticității). Dar există și oameni care îl definesc prin coerența cu un sistem de convingeri deja existente, conform unui articol foarte interesant publicat pe psyche.co. Cercetătorii au construit hărți conceptuale individuale și au demonstrat că felul în care fiecare plasează „adevărul” față de aceste trei teorii prezice cum va judeca situații concrete, cum ar fi, de exemplu, un politician care nu și-a respectat promisiunile. În concluzie, multe dispute nu se rezolvă pentru că fiecare parte oferă tipul de dovadă care o convinge pe ea, fără să observe că interlocutorul așteaptă alt tip de răspuns. Soluția nu e să convingi, ci să înțelegi mai întâi ce înseamnă „adevăr” pentru celălalt.
FOMO e despre locul tău în grup
O filosofă a emoțiilor analizează FOMO, într-un articol publicat pe psyche.co, și ajunge la o concluzie surprinzătoare: nu te temi că pierzi o experiență plăcută, ci că pierzi conexiunea socială. Ea dă și un exemplu: ești singurul de la masă care nu a comandat ravioli. Știai că ravioli e bun, dar FOMO apare abia când afli că toți ceilalți îl mâncă fără tine. Deci nu e vorba de mâncare. Autoarea argumentează că FOMO e o frică legitimă, nu una irațională ca frica de păianjeni: conexiunile sociale afectează real calitatea vieții, longevitatea și sentimentul de apartenență. Când îți imaginezi că nu ești la nunta unui prieten bun, creierul tău nu exagerează complet, ci urmărește o amenințare reală. FOMO devine o problemă doar în exces, ca orice altă emoție. În doze mici, e util: te împinge să accepti invitațiile pe care altfel le-ai refuza.
1,1 miliarde de dolari pentru un startup care vrea să inventeze superinteligența
David Silver, fostul lider al echipei de învățare prin întărire de la Google DeepMind, a strâns 1,1 miliarde de dolari pentru Ineffable Intelligence, startup fondat în Marea Britanie la sfârșitul lui 2025, conform news.ro. E cea mai mare rundă seed din Europa, iar compania a ieșit din „stealth” cu o evaluare de 5,1 miliarde de dolari. Au investit Sequoia Capital, Lightspeed, Nvidia, Google și chiar Fondul Suveran AI al Marii Britanii. Silver spune că vrea să „depășească cele mai mari invenții din istoria umanității” printr-un „super-învățător” care descoperă cunoașterea din propria experiență, fără să fie antrenat pe date de pe internet. Fenomenul face parte dintr-un val mai larg: cercetători de top din OpenAI, DeepMind sau Anthropic pleacă să-și fondeze propriile laboratoare și atrag sute de milioane de dolari.
ADAM, agentul AI clujean care scrie știri, postări și rezumate pentru redacții mici
O companie clujeană a construit un agent AI care automatizează activitatea editorială a unei redacții, de la căutarea știrilor până la postările de pe Instagram și LinkedIn, conform Digitalio. ADAM (Autonomous Digital Agent for Media) este realizat de Story Agents SRL sub forma unui plugin WordPress. Agentul scanează surse RSS și sitemap-uri, selectează articolele după relevanță, rescrie conținutul în format narativ cu trimitere la sursa originală și salvează ciornele în WordPress pentru revizuire jurnalistică. La fiecare ciclu, generează automat și un script pentru Instagram Reels, o postare LinkedIn și un thread pentru X. Funcționează pe principiul „bring your own key”, adică redacția își conectează propriul cont OpenAI sau Claude. Prețul e 7,99 euro pe lună.
Visele îți reflectă personalitatea, rutina zilnică și contextul social în care trăiești
Ce visăm noaptea nu e aleatoriu. Nautilus prezintă un studiu publicat în „Communications Psychology”, realizat de psihologi de la IMT School for Advanced Studies Lucca din Italia. Aceștia au colectat peste 3.300 de rapoarte despre vise și experiențe cotidiene de la 207 adulți, între 2020 și 2024, și au folosit un program AI de procesare a limbajului natural pentru a le analiza. Concluzia: visele reinterpretează elemente din viața de zi cu zi, iar modul în care o fac depinde de personalitatea fiecăruia. Cei cu tendința de a visa cu ochii deschiși aveau vise fragmentate și rapid schimbătoare. Cei care acordau semnificație viselor aveau experiențe onirice mai bogate și imersive. Analiza viselor din perioada lockdown-ului din 2020 a arătat că acestea erau mai intense emoțional și conțineau mai multe teme legate de constrângeri și limitări, care s-au estompat în timp. Mă rog, nu cred că e nimic revelator aici, dar rămâne un subiect fascinant.
De ce construim roboți care arată ca noi. Obsesia milenară a umanității
Cu aproape 3.000 de ani în urmă, egiptenii antici construiau statuete cu brațe mobile acționate printr-un sistem de scripete. Fascinația față de imitarea mecanică a corpului uman continuă și azi. National Geographic publică un reportaj foto al fotografului Henrik Spohler, care a documentat timp de doi ani progresele roboticii umanoide în laboratoare europene, de la brațe robotice cu cabluri expuse până la modele recente capabile să sorteze rufe autonom. Ken Goldberg, expert în robotică la UC Berkeley, descrie această căutare drept o „putere aproape dumnezeiască”: construirea unui robot uman este considerată mașina supremă. Progresele în hardware și AI au permis umanoizilor să meargă, să alerge și să sară, dar dexteritatea manuală pentru sarcini dezordonate, cum e aranjatul obiectelor pe un blat de bucătărie, rămâne o provocare nerezolvată. Subiectul face coperta numărului din mai 2026 al revistei.
Muzică
Nietzsche compozitorul: filosoful care a iubit muzica mai mult decât orice
Știai că Nietzsche a compus muzică de la vârsta de zece ani? Open Culture reamintește că filosoful german, fiul unui pastor luteran, a dedicat creației muzicale o parte importantă a vieții, scriind compoziții până în 1887, cu trei ani înainte de căderea sa mentală. Într-o scrisoare din același an, Nietzsche spunea că niciun filosof nu a fost vreodată, în esență, muzician în măsura în care era el, deși admitea că s-ar putea să fi fost un muzician ratat. Articolul susține și că opera sa filosofică a fost manipulată cu rea voință după moarte de către sora lui, pentru a o face să pară pro-nazistă, deși Nietzsche respingea atât naționalismul, cât și antisemitismul. Compozițiile sale pot fi ascultate online.
Spectacole
Opus Noisy: pianistul Daniel Ciobanu aduce muzica clasică și jazzul în spații neașteptate
Asociatia Ciobart, sub viziunea pianistului Daniel Ciobanu, lansează proiectul Opus Noisy, cofinanțat de AFCN, conform zilesinopti.ro. Pe 2 mai, workshop intensiv Addixion Orchestra la Școala de la Piscu pentru tineri muzicieni. Pe 3 mai, concert la Ateneul Român cu Orchestra Addixion, iar pe 5 mai, la Combinatul Fondului Plastic, cu un set de DJ după concert. Proiectul își propune să redefinească experiența muzicală contemporană prin adrenalină și prin transformare continuă.
ECHOES 2026: patru seri pentru un compozitor prea puțin știut
Festivalul Internațional „Aurel Stroe” ajunge la ediția a treia în perioada 4-7 mai 2026, la București, conform RFI. Patru concerte cu intrare liberă, în trei spații: UNMB, Galeria Kog7/CultureHub și Institutul Cultural Român. Programul cuprinde lucrări ale lui Aurel Stroe alături de piese semnate de compozitori din generația lui, dar și de discipoli precum Dan Dediu sau Bernard Cavanna. Ultima seară e specială: proiecția unui documentar despre Stroe, urmată de o masă rotundă coordonată de Dan Dediu. Festivalul a fost lansat în 2024 de Maria-Clara Brumariu, nepoata compozitorului. Aurel Stroe (1932-2008) a studiat cu Stockhausen și Kagel, a predat în SUA, Franța și Germania și a câștigat Premiul Herder la Viena în 2002. Muzica lui? Aproape necunoscută azi.
Expoziții
„Lâna munților – zeghe și culoare”, la Muzeul Țăranului Român
Dacă ți-ai dorit vreodată să vezi cum arată memoria unei familii transformată în tablou, expoziția Muzeului Național al Țăranului Român e pentru tine. Vernisajul „Lâna munților – zeghe și culoare”, semnat de Violeta Teodoru, a avut loc marți, 28 aprilie 2026, în prezența autoarei și a criticului de artă Mimi Necula. Expoziția poate fi vizitată până pe 17 mai 2026, miercuri până duminică, între 10:00 și 18:00. Violeta Teodoru a crescut în Teșila, la poalele munților, înconjurată de zeghe, și a pictat peisaje și simboluri ale lumii arhaice direct pe postavuri țărănești vechi. E prima ei expoziție personală, iar pânzele pe care le-a ales sunt țesături de familie, încărcate de afectivitate și semnificație.
Casa Melik s-a trezit la viață. Muzeul Theodor Pallady a reintrat în circuit
Cea mai veche casă negustorească din București accesibilă publicului, Casa Melik de pe Strada Spătarului 22, și-a redeschis porțile pe 24 aprilie 2026, după o perioadă de renovare și reorganizare. Muzeul Național de Artă al României anunță o extindere a spațiului de expunere și o grădină reamenajată pentru întâlniri culturale. Muzeul găzduiește colecția soților Serafina și Gheorghe Răut: tablouri, desene și gravuri semnate de Theodor Pallady, pictură europeană din secolele XVI-XIX, sculptură, ceramică orientală și mobilier. Din mai 2026, locul capătă și un nou ritual: „Divanul Artelor”, o serie de întâlniri interdisciplinare după modelul saloanelor culturale de altădată. Programul de vizitare: miercuri-vineri 10:00-18:00, sâmbătă-duminică 11:00-19:00.
Textile ca limbaj, la UNA București
Departamentul Arte Textile al Universității Naționale de Arte din București prezintă la UNAgaleria (Combinatul Fondului Plastic, Str. Băiculești nr. 29) expoziția „Explorări Textile”, vizitabilă între 29 aprilie și 11 mai 2026. Modernism.ro anunță expoziția curatoriatăde conf. univ. dr. Dorina Horătău, care reunește lucrări realizate în 2024-2026 de 14 studenți din anii I și II de licență. Tehnicile folosite includ haute lisse, serigrafie, colaj textil, broderie și împâslire, tratate ca instrumente de construcție conceptuală, nu doar tehnică. Expoziția e deschisă miercuri-duminică, între 10:00 și 18:00. Intrarea este liberă.
Ce faci cu un steag când nu mai știi cine ești? Artă și populism la 2/3 Galeria
Steagul ca obiect, ca simbol și ca armă politică stă în centrul unei expoziții ce deschide pe 29 aprilie la 2/3 Galeria din București. Curatorial.ro anunță „Țesuturi ale apartenenței”, primul capitol al seriei „În umbra steagului: dialoguri pentru democrație”, până pe 30 mai. Expoziția reunește 19 artiști din România, Spania, SUA, Ungaria, Croația, Bulgaria, Cuba, Germania și Republica Moldova, curatoriată de Alec Bălășescu. Proiectul explorează cum simbolurile naționale și imaginarul identitar sunt reconfigurate de noile forme de populism. Pe 27 mai are loc o dezbatere cu istoricul Eric Storm și artistul Daniel Andújar, iar atelierele conduse de Andújar și Cătălin Rulea extind expoziția în platformă de dialog cu publicul. Printre artiști: Dan Perjovschi, Ciprian Mureșan, Radu Jude și Mona Vatamanu & Florin Tudor.
Artă
Românii cumpără artă la licitație și preferă pictura contemporană
Piața de artă din România se maturizează, iar casele de licitații sunt canalul de achiziție cel mai de încredere, potrivit celui de-al doilea Romanian Art Report realizat de Deloitte împreună cu RAD Association și Artmark. Curatorial.ro prezintă principalele concluzii ale studiului, bazat pe 340 de respondenți: peste 80% consideră piața în dezvoltare, pictura contemporană este preferată de 76% dintre colecționari, iar 81% dintre lucrări rămân în spații private. Colecționarii sunt preponderent ancorați local, cu până la 10% lucrări internaționale în colecții, și motivați în primul rând emoțional (41%), dar cu un interes crescut pentru investiție (18%). Profilul colecționarului se diversifică: antreprenori, profesioniști corporate și generații mai tinere intră tot mai vizibil pe piață.
Carte
Bibliotecile din Vrancea: vocație, supraviețuire și copii care citesc noaptea sub pătură
În Vrancea, biblioteca publică e adesea singurul spațiu educativ dintr-o comună. Agerpres publică un reportaj care adună poveștile mai multor bibliotecari din județ, iar imaginea e contrastantă: în unele locuri, bibliotecile funcționează ca centre culturale vii, cu activități permanente și copii în fiecare zi. În altele, posturile au fost desființate sau ocupantele lor mutate pe alte funcții. La Mera, bibliotecara a rămas în spațiu din proprie voință, chiar după ce a fost scoasă din organigramă. La Bălești, biblioteca s-a închis pur și simplu. Bibliotecara Liliana Leonte din Focșani povestește că un elev i-a mărturisit că a stat până la ora două noaptea să citească o carte recomandată de ea. Managerul Bibliotecii Județene, Oana Raluca Boian, spune că fiecare bibliotecă închisă e o șansă pierdută la educație.
Literatura română capătă un spațiu imersiv în inima Capitalei
Strada Lipscani 26 ar putea deveni, în curând, un centru cultural dedicat literaturii române, cu holograme, videoproiecții și instalații multimedia. Agerpres anunță că Primăria Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române intenționează să depună un proiect comun de finanțare europeană, în cadrul apelului PR BI P7/7.2/1/2025 – Patrimoniul cultural în zonele urbane, cu termen limită pe 19 mai 2026. Spațiul, structurat pe subsol, parter și trei etaje, va găzdui expoziții temporare cu tematică literară, lansări de carte, ateliere educaționale, un gift shop și spații tehnice. Mijloacele clasice de expunere (pictură, fotografie, sculptură) vor coexista cu mediile digitale. Publicul interesat să contribuie la conturarea proiectului este invitat să completeze un chestionar disponibil la adresa indicată de muzeu.
Cel mai important roman brazilian al secolului, acum și în română
Joi, 30 aprilie 2026, de la ora 18:30, la Seneca Anticafe din București, Editura Trei lansează „Plugul strâmb” de Itamar Vieira Junior, considerat cea mai importantă carte braziliană a acestui secol. Evenimentul, organizat alături de Ambasada Braziliei în România, îi reunește pe scriitoarea Cecilia Ștefănescu, traducătoarea Simina Popa și criticul literar Victor Cobuz, iar Ambasada Braziliei oferă preparate tradiționale. Romanul urmărește destinul a două surori din regiunea rurală Sertão, legate pentru totdeauna de un incident din copilărie, pe fundalul luptei pentru pământ și al nedreptăților sociale. Distins cu premiile Jabuti, LeYa și Oceanos, tradus în peste 30 de limbi, vândut în peste un milion de exemplare și pe lista scurtă a International Booker Prize 2024, cartea a cucerit atât publicul larg, cât și critica. Accesul la eveniment este liber. Detalii pe Zile și Nopți.
Foto: Flow
