“A găsit Andrei o comoară, așa cum face el prin plimbările noastre. Un restaurant unde mănânci până nu te mai miști, la prețuri decente. Frici Papa, unde se stă uneori la coadă să prinzi masă liberă”, spune Zaza,
“Da, e o comoară, mâncare bună, prețuri la fel de bune, e de pus pe hartă”, spun eu,
“Mănânc de trei zile papricaș de pui și nu m-aș opri. Ieri, am întâlnit cel mai entuziast chelner, dar cel de astăzi a fost genial”, spune Zaza,
“Chelnerul de ieri avea un entuziasm care-l făcea să strige, dar striga politicos, că e chelner de Budapesta, local cu clienți internaționali”, spun eu,
“Aceeași comandă: papricaș de pui. Am mâncat până am simțit ca plesnesc și cei care mă cunosc știu că nu exagerez cu nimic”, spune Zaza,
“Bun papricașul ei, l-am apreciat, chiar dacă nu sunt fan”, spun eu,
“Și zic, gata, nu mai pot, dar nope! chelnerul nu a vrut să ia farfuria și m-a pus la respect: “No, no, yammi yammi”. Și a plecat”, spune Zaza,
“Azi, în Budapesta, am întâlnit cel mai român chelner ungur, care nu vrea să ia farfuria din față PÂNĂ NU MĂNÂNCI TOT”, spun eu,
“Apăi, n-am vrut să îl supăr, așa că m-am mai luptat olecuță cu papricașul”, spune Zaza.
Mai târziu, i s-a facut puțin rău.
Ne-am simțit români. Chiar și bormașina de dimineață ne-a ajutat să ne amintim că suntem prin vecini.
Foto: Frici Papa / Facebook
