Dacă sunteți născuți în anii ’80, cu tot ce înseamnă asta, de la familia disfuncțională până la subiectele despre care n-ați vorbit niciodată (la timp), dacă ați crescut printre secrete și dacă au fost o mie de lucruri pe care v-ar fi plăcut să le spuneți oamenilor din jurul vostru, părinți, colegi, prieteni, dar pe care nu le-ați spus niciodată, pentru că pur și simplu „nu vorbeați despre asta”, vă recomand un spectacol de teatru care m-a emoționat profund și care chiar așa se numește, „Nu vorbim despre asta”. La Odeon. E despre noi, generația ’80.
O să vă recunoașteți în multe situații, o să vă recunoașteți prietenii, vecinii, părinții, mătușile, colegii de școală.
Și dacă nu sunteți născuți în anii ’80, o să vă recunoașteți oricum, puțin pe undeva, încă puțin pe altundeva, pentru că sunteți și voi români, pentru c-ați crescut și voi pe aceleași meleaguri și în aceeași societate îmbibată de aceleași mentalități, dragii de voi.
Foto: teatrul-odeon.ro