Restaurantul etiopian Abyssinia. Un loc psihedelic, cu foarte mult bun gust. La propriu

by Andrei Stanca

Am ajuns, cred că prin primăvară, la restaurantul etiopian Abyssinia, împreună cu prietenii alături de care particip cu mare interes la ceva ce deja a devenit tradiție: vânăm restaurante tradiționale cu specific străin, ca să vedem și noi cam ce mai mănâncă alții prin lume.

Așa am am ajuns la Abyssinia. A fost destul de dificil de găsit. Atunci când i-am trecut noi pragul, nu exista niciun afiș și nicio firmă care să ne arate din stradă că acolo se află un restaurant. Ne-a îndrumat o doamnă din zonă, care ne-a văzut derutați. După ce a aflat ce căutăm, ne-a arătat ușa potrivită.

Restaurantul e pe Calea Vitan 170A, București, fix lângă un restaurant grecesc.

O minunăție de loc fără mari pretenții, ascuns după o ușă și niște ferestre de termopan. Văd acum, într-o fotografie de pe Google Maps, făcută în noiembrie 2025, că și-au pus firmă deasupra ușii cu „Taste of Ethiopia. ABYSSINIA”, ceea ce-l face acum foarte ușor de localizat.

Impresii, pe scurt

Când am intrat, în interior plutea un abur dens și parfumat, care nu era de tutun și nici nu era înecăcios, și rula în loop un fel de muzică psihedelică africană, o dubioșenie foarte nice. Simțeam că mă aflam într-un loc deosebit, cum nu găsești la orice colț de stradă.

Ai putea crede că pâinea, un fel de lipie sau clătită mare („injera”, pe numele ei de casă), e ușor stricată. Dar nu e stricată, așa e gustul ei, ușor acrișor, pentru că e făcută, conform tradiției etiopiene, dintr-o făină lăsată la fermentat.

Eu cred c-am luat niște „gored gored”. La vremea aia, n-am fost foarte atent la detalii, pentru că nu scriam atunci pe site, dar acum scriu, iar dacă după atâtea luni mi-am zis, hey, ia să tastez eu câteva rânduri despre locul ăla, dacă tot am și rubrică de recomandări, înseamnă că m-am simțit bine și c-a meritat să-i trec pragul. Iar „gored gored” sunt niște cubulețe delicioase de carne crudă, date printr-un praf de ardei iute și cardamon. Cred.

De ce să mănânci la Abyssinia

Pentru că pare unul dintre locurile din București unde pătrunzi într-o cultură care cu siguranță nu ți-e familiară, dacă n-ai călătorit prin Etiopia și nici nu ai prieteni etiopieni. Bucătăria e diferită de ceea ce întâlnești în restaurantele obișnuite, chiar și în cele care au un specific străin, pentru că, de multe ori, și ele își adaptează meniurile pe gustul local. Abyssinia, în schimb, pare un loc autentic.

Poți alege Abyssinia și pentru un pic de aventură gastronomică. E un loc de care-ți amintești și peste câteva luni, când vrei să scrii pe site despre restaurante, iar ăsta e primul care-ți vine în minte, iată.

Dacă îți place să încerci mâncăruri neobișnuite, eu zic că merită.

Concluzie

Abyssinia nu-ți răsare-n drum, într-un loc foarte aglomerat și frecventat de toată lumea, de localnici și de turiști deopotrivă. Ca să mănânci la Abyssinia, trebuie să vrei să mănânci la Abyssinia. Și nu e pentru toată lumea. Dacă te știi o persoană tradiționalistă într-ale mâncării, rămâi la sărmăluțe-n foi de viță și la bulzul ciobănesc, nu e nimic greșit în asta.

Dar dacă vrei ceva mai „altfel”, atunci Abyssinia e locul potrivit.

You may also like

Leave a Comment